A apărut Şapte Seri, ediţia nr. 961/31 martie 2017

A apărut Şapte Seri, ediţia nr. 961/31 martie 2017

Al doilea număr Şapte Seri al acestei primăveri îl aduce pe copertă pe Răzvan Exarhu, jurat în emisiunea Master Chef de pe Pro TV, şi un cover story realizat de Iulian Comănescu, cu fotografii de Matei L. Buţă.


Nota editorului


"E mișto Exarhu în realitate, ne-am întâlnit într-un restaurant, spune multe bancuri, face și mai multe conexiuni, sare de la educaţia populaţiei rurale la tigaia cu omleta de dimineaţă în doar câteva propoziţii. De fapt, Exarhu e așa cum și-l aduce aminte lumea la radio, doar că mai preocupat de mâncare. Acum e la Master Chef, pe Pro TV, o revenire la media mainstream pe care a părăsit-o acum mulţi ani. Îmi place personajul pentru că și-a rămas credincios sieși în vremurile bizare ale ultimului deceniu și îmi mai place că a pus în faţa multor meseni multe farfurii de melci bine făcuţi. Citiţi povestea despre Exarhu și despre mâncarea din capul lui, scrisă de Iulian Comănescu, și-o să aflaţi cum stă treaba cu sinceritatea, chiar și în bucătărie. În rest, să ne bucurăm de copacii înfloriţi și, dacă tot e cu mâncare, să cumpărăm niște primăvară din pieţele bucureștene!"


Ana-Maria Caia, redactor-șef Şapte Seri


Ce găseşti în revistă?


AGENDĂ: Ce să nu ratezi și pe unde trebuie să fii în oraș.

FILM: Cronica filmului Silence.

MUZICĂ: Ponturile muzicale de sezon, prezentate de Tuborg.

TECH: Fenomenul Balena albastră înoată pe internet și tulbură apele.

TV: "Ai noștri" e numele unui serial nou, românesc, lansat de Pro TV. Merită el să ne pierdem timpul la televizor?

FASHION: Designerul Yulia Efros propune o colecţie în culori în ediţie limitată

COVER STORY: Răzvan Exarhu: "mâncarea e în capul meu".  
AUTO:  VW Arteon, o mașină de lux care s-a născut din cenușa altei mașini de lux

BEAUTY:  Recomandări de beauty pentru o primăvară colorată, dar mai ales parfumată.

FOOD: Restaurantul "Dancing Lobster" îţi desfată simţurile cu produse pescăreşti preparate în stil portughez 

NUTRIŢIE: Laptele vegetal: mai sănătos? 

TRAVEL: Marocul mirodeniilor și al poveștilor din bazar.

SOCIAL DRINKER: Un aperitiv cu fructe, mentă şi spumant o să facă minuni cu starea ta de spirit.

Comentarii

Mai multe

Nikos Bikfalui, băiatul de 12 ani care echilibrează cariera de actor în filmul Transilvanian Ninja cu Olimpiada de Matematică

Nikos Bikfalui, băiatul de 12 ani care echilibrează cariera de actor în filmul Transilvanian Ninja cu Olimpiada de Matematică

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Cele mai citite

Show grandios la fântânile de la Piața Unirii

Show grandios la fântânile de la Piața Unirii

Oameni care ne inspiră: Ioana Ciocan, CEO Art Safari

Oameni care ne inspiră: Ioana Ciocan, CEO Art Safari

Prinde ultimul pachet aniversar la concertul Placebo 20 de ani, “The Friend Indeed”!

Prinde ultimul pachet aniversar la concertul Placebo 20 de ani, “The Friend Indeed”!

Gala Folk You! are loc în acest week-end, în Capitală

Gala Folk You! are loc în acest week-end, în Capitală

Oameni care ne inspiră: Avi Cicirean, Owner Brand Minds

Oameni care ne inspiră: Avi Cicirean, Owner Brand Minds

Cigarettes After Sex vin la Summer Well 2018

Cigarettes After Sex vin la Summer Well 2018

TEX LOVES SUMMER - Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru

TEX LOVES SUMMER - Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru

Do you speak Emoji? Gigi Căciuleanu pregătește un nou spectacol

Do you speak Emoji? Gigi Căciuleanu pregătește un nou spectacol

Boscolo & Partners și Payout Payroll Outsourcing vor reprezenta în exclusivitate în România rețeaua globală Crowe Horwath International

Boscolo & Partners și Payout Payroll Outsourcing vor reprezenta în exclusivitate în România rețeaua globală Crowe Horwath International