Trei din realizatorii seriei cult Ghost in the Shell vin în premieră la București pe 19 mai
19 Mai 2017, în Aula Magna a Universităţii Româno-Americane, începând cu ora 19:00, trei figuri legendare ale animeului japonez contemporan vor fi în premieră în România.
Kenji Kamiyama: important regizor și scenarist de anime, s-a alăturat în 1996 casei de producţie I.G. sub îndrumarea lui Mamoru Oshii, unde a făcut parte din echipele de producţie care au lansat Jin-Roh sau Blood: The Last Vampire. Apoi a regizat Ghost in the Shell: Stand Alone Complex, căreia i-au urmat un al doilea sezon, Ghost in the Shell: S.A.C. 2nd GIG, și un film, Ghost in the Shell: Stand Alone Complex – Solid State Society. În noul său film, Hirune Hime, lansat în acest an, Kenji Kamiyama a adoptat un nou stil, portretizând o elevă.
CITEŞTE INTERVIUL ACORDAT DE KENJI KAMIYAMA ÎN EXCLUSIVITATE PENTRU ŞAPTE SERI
Yoshiki Sakurai: scenarist și producător japonez, născut la Londra. A participat, când era student, la scrierea Ghost in the Shell: Stand Alone Complex. După facultate a continuat să se ocupe de animeuri. Giovanni’s Island, filmul lui din 2014, a câștigat o listă impresionantă de premii la festivalurile internaţionale de profil.
Ryo Higaki: de-a lungul timpului a lucrat ca scenarist pentru o companie de jocuri video, iar munca sa acolo include Patlabor: Game Edition, Exar Skeleton și Ghost in the Shell: Stand Alone Complex – Hunter of the Region. A scris, printre altele, scenariul pentru seriile animate Seirei no moribito, dar și pentru filmul de animaţie Cyborg 009: Call of Justice I.
Comentarii