Toni Erdmann, un film premiat, iubit de public

Cu premiul FIPRESCI de la Cannes în buzunar și cu cronici care mai de care mai laudative, filmul „Toni Erdmann” al regizoarei germane Maren Ade (coprodus din partea românească de Ada Solomon) e oarecum luat pe sus de faimă și supraapreciat ca piesă cinematografică de rezistență. Nu-i vorbă, filmul e cinema de senzație și de actorie, greu și inutil de pus într-un sertăraș, cu un scenariu lucrat la milimetru, dar și cam încărcat fie de subploturi, fie de de gaguri, farse și caraghios- duios, ultimele, de multe ori pe muchie și cu riscul de a cădea în caricatură, exagerări și inadecvări. Și tocmai din aceste motive, e posibil ca acest film să intre pe o listă de filme-cult, cumva, cândva. Inclusiv convenția în care intrăm de la primul minut al filmului, de dublu, mască, joaca cu identitatea par prea evidente, dar nu toate previzibile, pentru că drumul surprizelor abia începe. 

Viața sau simulacrul unei vieți a lui Ines, o tânără cu carieră, ambiții și perspective (Sandra Hüller, pe care am remarcat-o în Recviem), solitară și înstrăinată într-un București recognoscibil, este fracturată sau obstrucționată de bunele intenții ale tatălui său, venit pe nepusă-masă să-și înveselească fiica rătăcită într-o lume dominant masculină și cu regulile ei stricte de supraviețuire. Winfried (remarcabilul actor Peter Simonischek) e înarmat cu o pereche de dinți falși și cu o perucă ciufulită, ce aparțin, de fapt, alterego- ului Toni Erdmann, un coach în viață, carieră, timp liber și aproape orice îi pică la îndemână, iar cei doi vor avea un du-te-vino afectiv, o recuperare a unei relații  ierdute cu timpul și timpurile, fără vreun accident notabil. 

În tot angrenajul de jocuri, farse, glumițe, gaguri și vorbe de înțelepciune și cu toată coregrafia personajelor secundare sau episodice (foarte bine dirijate de Ade), și cu toată costumația tatălui și nuditatea fetei, însemnătatea (re)întâlnirii celor doi nu ne ajunge și pe noi, spectatorii, decât rar și bizar. Reprimarea afectivă a lui Ines petrece tot filmul (de la falsele apeluri telefonice, conversații cu șefii și nevestele lor, partide de sex cel puțin discutabile, deadline- uri și strategii) și astfel e construită întreaga legătură. Winfried via Toni via Winfried aduc o încărcătură emoțională pe care o transformă în încurcătură emoțională și de aici fiecare are ce merită.

Citeşte interviul exclusiv luat de Ileana Bîrsan regizoarei Maren Ade.