În căutarea lui Toni Erdmann - interviu cu regizoarea Maren Ade

Regizoarea germană Maren Ade a fost prezentă în București la deschiderea celei de-a șaptea ediții a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, în care a fost proiectat filmul Toni Erdmann. Despre personaj, actorie și filmările în București, într-un interviu de Ileana Bîrsan.

Despre influența lui Andy Kaufman: „Toni este băiatul rău, în vreme ce Winfried este un personaj mai complex. Îmi place cât de radical era Andy Kaufman, negând chiar că este acest personaj. Nu era doar joc pe scenă pentru a distra oamenii, el făcea și era multe lucruri în viața reală. Toni Clifton era un personaj și în afara scenei, adică un personaj pe care îl scotea în oraș sau îl scotea la un bar.”

Despre jocul lui Peter Simonischek: „Peter este un actor foarte bun care trebuia să joace prost pentru rolul lui Toni Erdmann. A fost o linie foarte subțire: să joace un tip care încearcă să joace, dar căruia nu-i iese prea bine, și să fie în același timp amuzant și credibil, totodată. Apoi era foarte important pentru poveste ca prin acest alter-ego să se zărească tot timpul Winfried. Ca să nu cadă în tușele unei caricaturi, a trebuit să-l am în minte tot timpul pe Winfried și el să ajungă și la spectatori. Legătura între fiică și tată trebuia să meargă mai departe, nu se putea opri atunci când Toni Erdmann apărea în scenă sau în viața ei. Acolo e tot timpul un tată.

Despre construcția alter-ego-ului Toni Erdmann: „Am lucrat în perioada de dinaintea filmării mai multe versiuni ale lui Toni, de la una foarte stridentă și exagerată, până la cea pe care am filmat-o. Dar în acest proces, în personaj s-au adunat mai multre straturi, unele dintre ele, acum, aproape imperceptibile, pe care Peter le păstrează fie într-un gest, fie într-o mișcare a corpului, fie într-o nuanță din voce și fac să fie personajul complex de acum. Tot ce am construit la repetiții a rămas undeva în Peter, iar la filmare a funcționat ca un bumerang care de multe ori readucea frânturi din variantele propuse.”

Despre realitatea care invadează realismul construit: „În general, nu sunt o regizoare foarte spontană și merg conform planului, dar s-a întâmplat de câteva ori, datorită locațiilor în care am filmat, să las realitatea să intre în film. De pildă, în scena în care ea se uită de la fereastra biroului, am descoperit în spatele clădirii un zid dincolo de care niște oameni trăiau în condiții foarte dificile și am ales să filmez. Contrastul era binevenit. Deși nu am improvizat, de multe ori i-am lăsat pe actori să respire și să las loc să se întâmple lucrurile.”

Despre București: „Am fost de foarte multe ori în Cișmigiu, mai ales cu fiul meu. Îmi place mult Piața Unirii, unde am și filmat scena îmbrățișării celor doi. Da, știu, e ca și cum cineva ar vrea să filmeze în Alexanderplatz. De ce-ai vrea să filmezi acolo? Dar, deh!, eu sunt doar turist aici. În general, îmi place că în București ai peste tot un amestec de stiluri și epoci. Îmi amintește de Berlinul de Est, după căderea zidului, când descopeream tot felul de locuri care încet, încet s-au transformat.”

Citeşte recenzia filmului Toni Erdmann, realizată de Ileana Bîrsan.