Viena-i super-hip

Mărturisesc: până în 2017, n-am ajuns niciodată la Viena, altfel decât în zona de transfer de pe aeroport. Curiozitatea mea legată de capitala austriacă fusese satisfăcută, la mâna a doua, de nenumărate relatări ale românilor care au vizitat-o. Are prăjituri foarte bune! Ai văzut Piaţa de Crăciun? Feerie! Clădirile sunt așa de frumoase! Ai fost la palatul Schönbrunn? Fermecător! Ce târguri de vechituri au vienezii! Dar balul știi cum e? O experienţă unică! 

Viena îmi părea, așa, o broșură turistică ușor cam plicticoasă, compusă din poze studiate atent și sloganuri ușor sforăitoare. În realitate, nici vorbă de așa ceva.

La un colţ de stradă, se înșiră un anticariat ca-n poveștile cu alchimiști, un mic bar bizar și o farmacie de final de secol 19, plină de borcane și borcănele și recipiente minimaliste. Un hipster bărbos se agită de ici-colo pe stradă să-i culeagă pe vizitatorii de la Vienna Design Week.

Alexander Ehrmann e numele lui, colţul de stradă îi aparţine, e la a șasea generaţie de farmaciști. Probabil că vinde și nurofene, această a șasea generaţie, dar ele or fi ascunse pe undeva prin sertarele farmaciei Saint Charles. La vedere sunt produsele lor din plante și în primplan stă o pipă de lemn de pin austriac, frumos finisată, care e făcută cu scopul de a revoluţiona fumatul. Pipa e exponatul lor pentru Vienna Design Week și se încearcă în barul de câţiva metri pătraţi, care în spate are o cameră în care podeaua e cu pământ de pădure, pe tavan se proiectează imagini din natură, iar de pereţi se sprijină copaci. Miroase a pădure, sunete de insecte și păsări se aud de pretutindeni.

În pipe nu e tutun, ci extracte din plante autohtone, culese din zona Alpilor, completate cu arome sălbatic amazoniene. Fumători și nefumători trag cu nesaţ din această reinterpretare a unei pipe a păcii. La un moment dat, Alexander scoate o pipă cu două muștiuce, pe unul îl înfundă cu un praf maroniu, pe celălalt și-l bagă în nas. Un angajat al farmaciei vine și suflă în partea cu praful, Alexander aspiră cu forţă. „Nimic halucinogen, nimic psihotrop”, ne asigură cu un zâmbet larg și cu ochii mari. Vreau și eu să încerc, așa că mi se pregătește instalaţia de tras pe nas. Praful e la bază o tocătură de lemn dintr-o specie amazoniană și plante aromatice.

Trag. Mă trăsnește o durere zdravănă, între ochi, îmi dau lacrimile. Mă liniștesc și realizez că, pentru prima oară în mulţi ani de alergii și rinite, nara mea dreaptă e perfect desfundată. Nimic halucinogen, nimic psihotrop, zburd fericită pe niște scări vieneze în soarele unei dimineţi perfecte de toamnă, într-un oraș care mai avea cu ce să mă surprindă.

O nebunie de hotel

„We are all mad here”, adică suntem toţi nebuni aici, scrie mare, cu neon, la intrarea în hotelul 25 hours din cartierul muzeelor. E descurajant și încurajator în același timp, desigur, ce nebuni or fi ăștia, s-or potrivi cu nebunia noastră sau ba, nu-s chiar ușoare întrebările astea, așa că hotărăsc să le înec într-un cocktail la barul de la ultimul etaj. De sus, se vede o Vienă splendidă și triumfală, palat după palat, armonie și bogăţie materială de imperiu. În bar, decor industrial, minimalist, culori și barmani de-ăia pe care îi vezi prin filme, cu o doză imposibilă de coolness.

Cum se lasă seara peste Viena, barul se umple de-ai impresia că o să dea pe-afară, ca multe alte baruri din oraș. În restul hotelului e mult mai liniște, oamenii se bucură de camerele mari (cât un apartamenţel bucureștean de bloc), pe pereţii cărora sunt pictate scene din viaţa unui circ așa cum acum nu mai există. Sub patronajul unui aruncător de flăcări, parcă altfel moţăi pe canapelele vintage, de piele, sau răsfoiești una dintre revistele culturale puse frumos în rafturile bibliotecii.

Acum 100 de ani, la Viena

Poate doar Londra să rivalizeze cu Viena la capitolul muzee și nu mă refer în niciun fel la cantitatea de exponate de care dispun, ci la claritatea cu care sunt acestea puse în valoare pentru public, chiar și la gradul lor de „prietenie” cu cei care le vizitează. „Scorţoșenia” tâmp-superioară a muzeelor mai din est lipsește cu desăvârșire din spiritul acestor locuri. Palatele vechilor timpuri și cuburile de beton ale ultimilor ani adăpostesc colecţii, uneori remarcabile, sau expoziţii temporare curatoriate excepţional. Vă puteţi face drum la Viena, până pe 7 ianuarie, pentru excelenta expoziţie Rafael de la Albertina, un fel de curs fast forward despre renascentist, din care ar înţelege ceva, cu siguranţă, și niște extratereștri tocmai ajunși pe Pământ.

Sigur, nu-i nevoie de expoziţii speciale ca să vă bucuraţi de muzeele vieneze. Sunteţi într-o capitală imperială, în care s-a creat cu mult avânt artă în toate formele. O bună porţie de Viena se ia și la Muzeul Leopold, mai ales în sălile dedicate lui Egon Schiele, chinuit expresionist de început de veac 20, discipol de-al lui Klee și revoluţionar răpus într-un mod fulgerător, la doar 28 de ani, de o gripă spaniolă. Mai ușor de digerat, mai „popular”, e muzeul de arte aplicate, MAK, un templu al designului interior și al obiectului funcţional. 

Veţi înţelege acolo cum arhitecţii de acum 100 de ani, austrieci, refăceau universal casnic, îi redesenau liniile și-i dădeau peste cap logica. Vă veţi mira, probabil, de propriile reacţii de gură căscată în faţa unui scaun, a unui bufet sau a unei bucătării dintr-o bucată (prima din istorie, făcută de o femeie, de altfel).

Unde bei

Loos American Bar e o bijuterie vieneză, creată de celebrul arhitect modernist Adolf Loos. E unul dintre barurile iconice ale lumii, cu un succes uriaș încă. Puteţi bea un pahar de rom sau un cocktail american de început de secol, asta dacă vă puteţi strecura înăuntru. Meinls Weinbar, barul de vinuri din magazinul Julius Meinl, vă poate introduce în lumea vinurilor austriece și nu numai. Un Grunter Veltliner bun nu e niciodată de lepădat, mai ales că, în ultimii ani, podgoriile dunărene ale Austriei au început să scoată sticle spre remarcabil de bune.

O Viena foarte gustoasă

Tradiţia în design la Viena, dublată de o pricepere la superlativ a meșteșugarilor și artizanilor, se continuă de la muzeu la restaurant. Nu am văzut nicăieri altundeva în lume atâta atenţie pentru porţelanuri, tacâmuri, chiar și pentru proiectarea spaţiului în care iei masa. În locurile medii spre scumpe, ai impresia că mâncarea crește organic, natural, în farfuria în care e pusă, că băuturile sunt făcute pentru paharele lor. Nu e niciun fel de zgârcenie în detalii, după cum nu e zgârcenie, niciodată, nici în ingrediente speciale.

Tinerii noștri pașoptiști, fii de boiernași, s-au întors de pe la Paris sau Viena cu câte o reţetă la moșia părintească. Datorăm capitalei austriece multe prăjituri intrate în bucătăriile românilor. Ne putem închipui că și acum 150 de ani Viena arăta sofisticare gastronomică și multiculturalism culinar. Și azi, pe lângă șniţelele uriașe și salata de cartofi, baza absolută a gustului central-european, restaurantele propun combinaţii între porc de Mangaliţa și sos de soia cu miere Manuka, adunând de pe tot globul arome pentru o nouă bucătărie: nu imperială, dar sigur ultra-globalizată.

Unde mănânci

Salonplafond este restaurantul din Muzeul de Arte Aplicate, un salon superb, opulent văzut de la București, mai puţin opulent văzut dinspre alte locuri vieneze. Mâncare în general fusion, cu destule feluri tipic austriece reinterpretate. Deserturile merită încercate, iar lista de vinuri aprofundată.

Trzesniewski este numele unui imperiu al sandvișurilor fondat în 1902 de un polonez. Fac ce fac oamenii ăștia, cu micul lor local din centrul Vienei, că e coadă tot timpul, uneori chiar șerpuită în faţa restaurantului. Sandvișurile cu ou sunt demenţiale, iar prosecco le însoţește perfect. La birtul cu pricina se stă în picioare.

Unde te miri

Studioul de artă și design mischer’traxler (după numele fondatorilor) e locul din care pleacă spre mari muzee sau expoziţii obiecte cu totul și cu totul uimitoare: o lampă care, întocmai ca un plămân, se umflă și se dezumflă alternativ, în dreapta și stânga, vreme în care lumina călătorește prin ea, becuri care parcă au mâncat fluturi, lampadare din mătase care se deschid la adierea vântului sau dacă sufli spre ele.

Viena răsfăţaţilor

Ana Berlin, vieneză (în ciuda numelui) get-beget și director de comunicare al Vienna Design Week, mărturisea că vienezii sunt niște răsfăţaţi. Au tone de cultură gratuită în oraș, evenimente de clasă mondială pentru care nu trebuie să plătească nimic. În plus, orașul, chiar și în cele mai umile districte ale sale, reușește să rămână interesant: galerii de artă și studiouri de design înviorează străduţele cu locuinţe sociale, proiecte de tot felul, social-experimentale, se întâmplă pe te miri unde, micile pieţe de vechituri se amestecă cu magazinașe uber-cool în care tineri iscusiţi inventează materialele viitorului sau experimentează cu forme și noi culori.

E un oraș al răsfăţaţilor și privilegiaţilor și nu numai în această privinţă, ci și pentru că e foarte verde și niciodată aglomerat, cu o cultură a bicicletei și trotinetei deja solidă și cu un transport în comun rapid și eficient.

Text de Ana-Maria Caia

Foto de Viena Design Week, Oficiul de Turism al Austriei, American Bar, Ana-Maria Caia.