Unde sunt zăpezile de altădată

Măștile spăimoase, cu nasuri roșii, au inundat micul oraș Târgu Neamţ. Printre ele, chipuri de urși și blănuri supradimensionate, oameni îmbrăcaţi în uniforme ale unei armate care nu există, capre făcute iscusit, din lemn și covoare ţesute. E început de an și e o paradă uriașă de mascaţi, unde îi găsești pe cei care, în ajunul Anului Nou, au umblat din casă în casă să exorcizeze tot răul ce-a fost și să facă urări pentru binele ce va urma. Mascaţii sunt o tradiţie care nu pare să plece din satele, ba chiar și orașele, nemţene. De altfel, în multe ateliere locale se lucrează măști în tot timpul anului, măști care să alunge spiritele demonice, nestatornice, care au aprins imaginaţia celor obișnuiţi cu lungile și friguroasele nopţi ale iernilor petrecute în buza pădurii. Parada e, desigur, mai nouă, și nu duce lipsă niciodată de participanţi, ba chiar, uneori, într-un joc de-a spaima, mascaţii fac ce știu ei mai bine: sperie fetele tinere și, mai ales, frumoase care ies să vadă adunarea.

Anul se termină aici, de fapt, blând. Crăciunul e al colindătorilor, al sarmalelor, alivencilor, plăcintelor poale-n brâu, cozonacilor, al cârnaţilor afumaţi și al murăturilor care te pișcă de limbă cu gustul lor ușor acru, ușor iute. E, aici, o Moldovă foarte gustoasă și, din fericire, nu numai în casele oamenilor, ci și în pensiunile și restaurantele din Târgu Neamţ, Agapia, Văratec sau, chiar mai departe, spre Pipirig, pe Valea Muntelui. Din fericire, din ce în ce mai mult, în ultimii ani, șniţelul cu cartofi prăjiţi și pieptul de pui la grătar, reginele, pentru nepermis de mult timp, restaurantelor de provincie din România, au fost îngrămădite în coada meniurilor, în favoarea savuroasei bucătării locale.

Dar Crăciunul în Neamţ e și al mănăstirilor, pline de credincioși veniţi din toată ţara și de acea tainică liniște, din ce în ce mai greu de găsit astăzi. Mănăstirea Neamț mai întâi, așezată într-o poiană din valea râului Nemţișor, cu siluetă de cetate. E o rupere de timp intrarea în acest spaţiu, poate dată de vechimea impresionantă a locului, final de secol 14, poate dată de călugării care locuiesc într-un sat mănăstiresc, poate dată de biblioteca impresionantă sau de rugăciunile care se aud în aproape orice ceas al zilei sau al nopţii. Apoi, sunt Secu și Sihăstria, pe malurile râului Secu, încă bine păzite de păduri cu brazi seculari, cunoscute pentru duhovnicii lor, dar și pentru arhitectura deosebită. Luaţi vă o doză de pace sufletească din mica biserică a Sihăstriei și gândiţi-vă la pustnicii vremurilor vechi care s-au rugat aici. Dacă vreţi să experimentaţi însă un Crăciun departe de lume, asta o puteţi face în Mănăstirea Văratec, care are camere chiar în interiorul zidurilor. Desigur, regulile sunt stricte și mănăstirea nu e un hotel, dar sărbătoarea autentică are nevoie, uneori, de sacru ca să rămână autentică. Și dacă ajungeţi la Văratec, mergeţi și la Agapia, măcar în trecere, pentru a admira pictura, acum restaurată, a lui Nicolae Grigorescu.

„De treci codrii de aramă, de departe vezi albind/Ș-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint”, scria Eminescu în Călin (file din poveste). De fapt, dincolo de poezie, Codrii de Aramă și Pădurea de Argint sunt două din cele trei rezervaţii ale Parcului Naţional Vânători-Neamţ. Cea de-a treia e și mai spectaculoasă - rezervaţia de zimbri, unul dintre cele patru locuri din România unde acest uriaș al pădurilor europene poate fi admirat în libertate. Iarna e un sezon bun să vedeţi zimbri, pentru că traseele lor sunt mai ușor predictibile, în funcţie de locurile în care rangerii le lasă suplimente de mâncare. De altfel, în pădurile nemţene puteţi avea norocul să vedeţi și lupi, urși, râși, căprioare și cerbi lopătari, iar personalul parcului naţional organizează expediţii în sălbăticie, astfel încât să fiţi în siguranţă, dar și să aflaţi tot ceea ce aţi vrea să știţi despre fauna și flora regiunii.

Și Humuleștiul lui Creangă merită o vizită, măcar pentru căsuţa albă din poveștile lui, dar și din realitate, locul nașterii lui, de lângă Ozana cea frumos curgătoare. Nu mai e chiar limpede ca cristalul în zilele noastre, dar în casa ţărănească o să vedeţi și covata în care erau legănaţi copiii, și motoceii cu care se jucau mâţele. Casa Creangă e un exemplu de arhitectură ţărănească din zona Neamţului și o călătorie înapoi într-un timp perfect: cel al copilăriei. Dacă aveţi mai multe zile la dispoziţie, puteţi face o expediţie pe Valea Muntelui, urmărind Ozana până când daţi de Bistriţa și de barajul de acumulare de la Poiana Largă, tot mai departe către Muntele Ceahlău. Peisajele hibernale sunt de vis.

Recomandări de cazare în zona Târgu Neamţ:
pensiunea Eulor din satul Agapia, care are inclusiv un
centru SPA, și pensiunea Aristocratis

Recomandări de restaurante în zona Târgu Neamţ:
restaurantul Victoria, din centrul orașului, și restaurantul
Belvedere, pe drumul înspre satul Oglinzi

Text: Ana-Maria Caia

Foto: Lucian Iancu