Un New York City al nepretențioșilor
Înainte să mă mut pentru 10 luni la New York, un prieten mi-a dat cartea „Tales of Two Cities. The Best and Worst Times in Today’s New York”, editată de John Freeman. Îmi imaginam eu că orașul ăsta mare, care în poze strălucește mult, nu are cum să aibă o singură față. Cu toate astea, am lăsat pentru moment cartea deoparte și mi-am văzut de emoții și de bagaje. Am început-o abia după ce am ajuns acolo, descoperind cele două fețe ale lui în două feluri: pe pielea mea și prin poveștile autorilor care au descris chinurile și plăcerile la care i-a supus New York-ul. Mai mereu, plăcerile și chinurile se alternau rapid.
Așa că, în timp ce citeam în introducerea cărții despre cum chiriile au crescut cu 75% în ultimii 10-15 ani, iar asta a schimbat enorm dinamica orașului și calitatea vieții oamenilor, eu stăteam în camera mea, din Brooklyn, în care încăpea numai o saltea dublă, dar nu și geamantanul; înțelegeam, deci, ce înseamnă să-ți arunci confortul de acasă pe geam, doar ca să fii în New York. Cartea avea dreptate, ca să îți dea atâtea, orașul ăsta trebuie să îți ia înapoi multe. Iar când prietenii mă întrebau ce fac și își imaginau că țopăi prin Manhattan cu sacoșe de la branduri de lux, cu aer de Sarah Jessica Parker, deveneam un arici și le spuneam: „Da, orașul ăsta e mișto, dar nu e numai ca-n filme.” Pentru că New York-ul are farmec dincolo de Times Square și pizza, dincolo de Central Park și Empire State Building, dincolo de shopping frenetic sau poze din zgârie nori, ci și atunci când te plimbi prin cartiere pe care nu le găsești prin hashtaguri de Instagram, ori când pur și simplu lași străzile să te copleșească.
New York e plin de elemente care nu știi dacă-ți dau un bobârnac sau dacă te pupă. În orice caz, le iei pe toate la pachet. Și, când vine vorba de a descoperi orașul, uite ce aș recomanda eu să faci în New York (mai exact în Brooklyn, dat fiind că eu acolo am locuit), dacă vrei să te abați de la calea trasată de ghidurile clasice și dacă vrei să înțelegi cum e și orașul locuitorilor, nu numai cel al turiștilor.
În primul rând, merită să ieși cât mai mult din Manhattan; care are o energie absolut incredibilă și te cucerește instantaneu, mai ales dacă iubești locurile de tipul acesta, dar de ce să nu descoperi și altceva? Mulți dintre newyorkezi, spre exemplu, ajung în Manhattan numai dacă lucrează acolo sau dacă sunt nevoiți din vreun motiv. O dată, pentru că încearcă să ocolească agitația, dar și pentru că alte zone diacente s-au dezvoltat la fel de interesant. Brooklyn a devenit, acum mai bine de 15 ani, refugiul celor care nu mai încăpeau sau nu mai voiau să încapă în Manhattan. Așa că Williamsburg și Dumbo, aflate fix dincolo de pod, s-au gentrificat rapid și, în locul vechilor bodega, au apărut cafenele artizanale, în locul frizeriilor ca afaceri de familie au apărut spa-uri pentru căței și așa mai departe. Despre avantajele și dezavantajele gentrificării nu este aici locul să vorbim – există o sumedenie de bibliografie pe tema asta; recomand, pentru început, documentarul My Brooklyn –, însă cert este că mai întâi Brooklyn și Dumbo sau Brooklyn Heights, apoi Park Slope, Prospect Heights, Bed-Stuy sau, și mai recent, Bushwick au devenit acele locuri hype pe care unii newyorkezi nu le-ar da pentru o plimbare prin fața lui The Vessel, deși comparația asta nu are de fapt nicio logică.
Când ajungi în Brooklyn, după ce faci poze la Brooklyn Bridge, merită să te abați un pic spre sud, de la Court Street Station până la Smith-9th Street. Carroll Gardens e cartierul meu preferat, mai ales primăvara, când magnoliile și pomii înfloriții colorează tare simpatic străzile. În zona asta poți merge la Cobble Hill Cinema, la terasele cu bere artizanală sau cafea cu CBD și multe altele. Un pic mai în dreapta merită luat la pas și Gowanus, care începe și el să dezvolte locuri din ce în ce mai interesante. Spre exemplu, Public Records, un records bar care are și cafenea, și spațiu pentru petreceri, a apărut recent și arată spectaculos. În apropiere, pe Union Street, poți merge la stand-up, există multe baruri în care găsești aproape în fiecare seară show-uri chiar reușite. Aș recomanda The Douglass, un loc total nepretențios și deloc scump, unde poți să stai după la o bere cu performerii. Stand-up-ul e o modalitate foarte eficientă de a înțelege New York-ul, mai ales dacă vrei să afli care sunt problemele orașului, dar și de ce le place americanilor să facă haz de necaz. Sigur, merită să bifezi și celebrele locuri din Manhattan, precum The Comedy Cellar sau Comedy Club, dar la capitolul stand-up comedy există variante infinite în NY, iar show-urile mici sunt de multe ori excelente.
Dacă ajungi în zona Union Street, mergi și în Park Slope și în South Slope. Aici există foarte multe familii care au ales să-și crească copiii în zone mai liniștite și mai sigure, deși nu este prea aproape de centru, însă vei găsi case foarte interesante și o atmosferă tare diferită de mijlocul Manhattanului. Pe 5th Avenue e Commonwealth, un bar cu jukebox și popcorn gratis, dacă vrei un bar destul de tipic pentru zona respectivă. Aventurează-te apoi și în Sunset Park – la Melody Lane joci bowling și, dacă ai noroc, te va servi la bar un nene care are în jur de 70 de ani, are papion și e morocănos mereu. Dă o fugă și în Industry City, mai ales la Japan Village, pentru ramen și sushi, ca să vezi cum arată un loc din cauza căruia localnicii ies frecvent la proteste pe tema gentrificării (Industry City a apărut recent într-un cartier încă negentrificat, iar existența lui semnalizează, în opinia protestatarilor, măriri masive de chirii și dispariția unora dintre afacerile localnicilor). Între South Slope și Sunset Park este Green-Wood Cemetery, un cimitir (precum un parc) de dimensiunea unui cartier, aflat pe locul cel mai înalt al Brooklyn-ului și de unde ai un view superb al Manhattanului.
Din nou, și Prospect Park este o opțiune perfectă dacă îți plac parcurile și de Central Park te-ai plictisit după ce ai văzut de atâtea ori Singur Acasă. Ba, mai mult, mulți spun că cel din Brooklyn este mult mai frumos decât corespondentul său mai bogat și mai cunoscut. Dacă ieși prin partea de sud a parcului, vei găsi în zona Cortelyou câteva străzi care îți vor da sentimentul că ai ieșit de mult din New York și că ești într-un cartier mic de provincie: case cu verandă, liniște și o atmosferă tare interesantă. Tot acolo vei găsi Sycamore Bar + Flowershop, dacă nu poți decide ce-ți place mai mult, bourbonul sau florile.
În partea de sud a Brooklyn-ului nu ai voie să ratezi Coney Island și Brighton Beach. Poate pentru că au fost locurile în care am fugit în primele zile să-mi trag sufletul, ori pentru că magazinele rușilor din Brighton Beach (zis și Little Odessa datorită populației masive de ruși) îmi aminteau într-un mod amuzant de casă, însă plajele acestea mi-au rămas întipărite în minte și foarte dragi. Poți să îți cumperi mâncare rusească și să te bucuri de ea pe plajă, apoi, dacă ai prins gustul, să încerci și Rockaway Beach sau mai îndepărtatul Long Island, dacă ai ceva mai mult timp la dispoziție.
Înapoi în Brooklyn. Nu poți pleca de aici fără să treci prin Bed-Stuy (ascultă Mos Def – BedStuy Parade & Funeral March în căști atunci când ajungi acolo), cartier în care chiriile au început să fie și ele din ce în ce mai scumpe. Să fie faptul că de aici ajungi rapid în Manhattan, ori că este un loc puternic impregnat de povești și tipic „brooklynez”, nu știu exact, ce știu însă e că merită să petreci măcar o zi luându-l la pas. Lângă este și Bushwick, un loc ce de la depărtare arată decrepit, dar căruia merită să îi dai o șansă, mai ales pentru graffitiurile care au acoperit foste hale sau spații industriale, ziduri și pereți ai unor clădiri ce aveau de mult nevoie de renovare, pentru galerii de artă, cafenele și, mai ales, cluburi – aici vei găsi, de fapt, cele mai cool petreceri din New York. Și, OK, nu rata nici Williamsburg, dar aici cu siguranță nu ai nevoie de recomandări precise, pentru că e un cartier deja extrem de cunoscut.
În sfârșit, cel mai important, ascultă oamenii și descoperă-le poveștile fără să pară că ai venit să le invadezi spațiul. Vei afla multe lucruri interesante și îți vei da seama că locurile astea ar fi nimic fără farmecul oamenilor din ele, care știu întotdeauna să își spună povestea, dar și să ți-o asculte pe a ta.
de Anca Țenea
Comentarii