Românii vor putea merge cu avionul la mare începând din aprilie
O companie low-cost a anunțat că va introduce din primăvară mai multe zboruri interne care vor lega marile orașe din țară cu litoralul. Astfel, începând din aprilie 2017, vor fi câte două zboruri dus-întors Timișoara - Constanța, Cluj - Constanța și câte un zbor Iași - Constanța și Oradea - Constanța.
„Preţurile încep de la 90 de lei, pe interne, un număr suficient de locuri, tariful include pe lângă transportul între Constanţa şi aceste rute un snack, care va fi un sandviş, băuturi răcoritoare, oferite gratuit, şi un bagaj până la 32 de kilograme care va putea fi înregistrat gratuit”, a declarat directorul comercial al companiei, Tudor Constantinescu.
De 8 ani de zile nu au mai fost operate curse interne de pe aeroportul Constanţa. Începând din sezonul estival 2017, unul dintre cei mai importanţi operatori aerieni va deschide o bază pe aeroportul Constanţa. Aeroportul este la 25 de kilometri de Mamaia şi Constanţa şi la aproape 40 de Eforie.
Ca o comparație, un drum cu trenul Cluj - Constanța costă în jur de 130 de lei per segment, în funcție de ruta aleasă. În plus, distanța se parcurge în minim 11 ore. Cam aceiași bani se plătesc și pentru un bilet Timișoara - Constanța, iar drumul se face în minim 12 ore, dacă nu se produc întârzieri. Cu avionul s-ar face în jur de o oră, maxim o oră și un sfert.
În plus, turiștii și cei care vor călători în scop de afaceri vor face și economie, pentru că aceeași rută ajunge să coste cu mașina chiar și peste 500-600 de lei, dacă ne gândim la carburantul consumat.
Noile rute au fost introduse cu sprijinul Asociației Litoral-Delta Dunării și Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța.
Comentarii