La vânătoare de vin, în Italia

Există un singur fel de a afla ce e un vin și acela e de a te duce la el acasă. Sau cel puţin cu concluzia asta am venit dintr-o călătorie în provincia italiană Marche, la vânătoare de Vernaccia Nera și alte soiuri locale exploatate cu spor de Fontezoppa.

Răzvan Exarhu, Diana Pavelescu (enolog), Bogdan Mustăţea (director de imagine), Mosè Ambrosi (Fontezoppa), Violeta Popa (importatorul), Cosmin Tudoran și autorul

Într-o ţară faimoasă pentru Sangiovese sau Montepulciano, Vernaccia Nera are buchet și nume de curiozitate locală. Cel mai probabil, Vernaccia vine din latină, de la vernaculum, cuvântul care a dat și vernaculară, genul de limbă vorbită într-un anumit loc, de băștinași. Ar fi prin urmare un soi recunoscut ca vechi, de-al locului. Pe care Fontezoppa îl cultivă pe 20 de hectare, dintr-un total de vreo 75 existente în întreaga lume.

Degustarea

În orice caz, soiul se ridică la înălţimea etimologiei. Cei de la Fontezoppa au reușit să-l transforme într-un vin onest şi distinct, chiar dacă disponibil în mai multe versiuni, de la Falcotto la Morò. Chestiile care se fac din Vernaccia Nera creează un soi de familiaritate cu Feteasca Neagră sau Cabernetul de Valea Prahovei, mai ales că sunt tari, în jur de 14,5 grade, în funcţie de vinificare. Dar familiaritatea nu e neapărat asemănare. Nu am cum să vă conving decât sfătuindu-vă să încercaţi Falcotto, Morò și Carpignano, le găsiţi și în România în circuitul horeca sau magazinele specializate. Altfel, nu pot să vă furnizez descrierile tipice, metaforice și precise, ale specialiștilor. Când doi specialiști de felul ăsta spun mineral sau fructat, înţeleg unul și același lucru, dar eu unul aș putea s-o ţin langa cu metaforele până aș ameţi de tot amatorii și scârbi experţii. Apropo de experţi, am cunoscut câţiva, și în particular foloseau expresii ca pipi de pisică pentru Sauvignon, deci mi se pare clar că știu ce spun, fiindcă altfel unul ar fi numit Sauvignonul ceva gen urină de anșoa și altul, vomă de liliac.

Așa arată o vie din Italia

Specialitatea Fontezoppa e soiul local numit Vernaccia Nera. De la același fabricant poţi însă gusta și Montepulciano și Sangiovese

Degustarea „verticală” îţi permite să compari același soi, de la același producător, din diverși ani. Cel mai bun vin nu e neapărat cel mai vechi.

În Marche găsești și ruine  poetice, ca acest turn din care localnicii pândeau eventualii invadatori acum 500 de ani

La degustare în Locanda Fontezoppa

Desfrâul

Acum, dacă tot știţi că sunt genul de individ vulgar care preferă să bea vinul decât să-l deguste, trebuie să adaug că Marche și Civitanova, orașul în jurul căruia cresc viile și celelalte asseturi ale Fontezoppa, oferă toate condiţiile pentru un bun început – sau sfârșit – de carieră de dipsoman. Probabil am avut un tratament privilegiat din partea lui Mosè Ambrosi, comandantul suprem al Fontezoppa, dar în orice caz am beneficiat de el cu aceeași energie care l-a făcut pe Mosè să transforme un mic soi local într-o întreprindere multipremiată. Ajutat de până la opt espresso-uri pe zi, liderul expediţiei ne-a plimbat cu mașina, distrat, supraalimentat și perfuzat cu vin într-un ritm de care nu prea avusesem parte – și am participat la destule expediţii oricum altfel decât abstinente. „Ne-a”, adică un total de șase amatori de vin și gastronomie cu mutre sceptice: două superstaruri (Răzvan Exarhu, Cosmin Tudoran), o degustătoare profesionistă (Diana Pavelescu), plus două persoane cu calificări neclare – Bogdan Mustăţea, directorul de imagine al expediţiei, și cu mine, care de asemeni aveam o cameră foto la mine, la care se adaugă faptul că pot să mă comport ca un cunoscător de vin și celebritate de web. Plus, în fine, numai fiindcă nu încape în fraza de mai sus, Violeta Popa, importatoarea în România a vinului, care a dat dovadă de rara și rușinoasa calitate de a se amesteca până la confuzie cu noi din prima secundă.

Timp de câteva zile, am trăit o alternanţă de drumuri scurte între viile lui Mosè, mese lungi și consum scandalos de vin, până la punctul la care amintirile se confundă destul de tare între ele. O particularitate stranie a întregii povești a fost aceea că am reușit să evităm, chiar dacă cu greu, să ne facem praf în mod repetat, poate din cauza modului cum ne-am înfundat cu mâncare pentru a echilibra supraconsumul de vin. N-o să pomenesc decât despre un festin de la Serrapetrona, cu prosciutto și un salam picant care avea inclusiv ficat în el. O să sar peste pastele cu mistreţ și altele, ca să spun doar că lăcomia noastră s-a așezat foarte bine în formatul extins al mesei italiene, care are și feluri intermediare gen antipasto prin ea, pe undeva. Care ne-a permis și discuţii îndelungate despre vin și altele, inclusiv în frumoasa limbă a lui Dante. Ceea ce, dacă mă gândesc mai bine, e o problemă, fiindcă numai Mosè, Violeta și Diana știu italiană.

Marea Adriatică împrumută ceva din buchetul ei salin vinului care se face în regiune

Casă de vânătoare a lui Napoleon Buonaparte. În curs de amenajare: facilitate de degustare a vinului

Detaliu al casei de vânătoare

Intrarea în teatrul din CivitanovaTavanul teatrului din Civitanova

Desertul e nesofisticat, dar gustos

Delicioasa și cruda scoică păroasă 

Apropo de a te gândi mai bine, într-o seară am fost duși la o masă cu fructe de mare crude, ca să ne potrivim cu armata de vinuri albe pe care Mosè voia să ne-o prezinte. Din nou, o să trec repede peste Ribona și Passerina, două soiuri locale și ele distincte faţă de orice altceva am gustat până acum.

Trebuie în schimb să te duci până la Civitanova ca să te convingi de prospeţimea stridiilor, a langustinelor și a midiilor de acolo. Toate acestea într-un restaurant care pare unul obișnuit, pentru localnici, pe nume Il secondo pensiero, deci Gândul de după. Dar, cum în Italia lucrurile au tendinţa de a se dezvălui încet, pe la a 30-a langustină și al 50-lea pahar de vin, am văzut că pe șerveţele numele era Il secondo pensiero doppo la cozza/Gândul de după scoică. După încă 200 de stridii și 400 de pahare de vin, când am dat checkin, am găsit pe Facebook locul drept Il secondo pensiero doppo la cozza pelosa/Gândul de după scoica păroasă. Vă rog frumos să nu mă întrebaţi ce înseamnă asta. O să vă răspund cu același rânjet tăcut pe care mi l-a acordat Violeta, când am întrebat-o.

În orice caz, Il secondo pensiero oferă mult mai mult decât scoici crude, păroase. S-a dovedit a fi singurul restaurant din lume cu o trupă care cântă în spatele unui cuier. Nu știu exact de ce în spatele cuierului, dar în orice caz exista și o a doua linie defensivă, un soi de cutie capitonată, roșie, în care cei doi domni care compuneau trupa păreau a se simţi foarte bine împreună.

Oricât de gătite par, aceste fructe de mare sunt crude.

Italienii preferă adesea pastele „al dente”, fierte cât să nu-și piardă consistenţa

Din portul din Civitanova poţi pleca cu iahtul în Croaţia

Serrapetrona, comună plină de centenari, ai cărei locuitori se îndeletnicesc cu viticultura

Concluzia

Mosè Ambrosi ne-a spus nu o dată că Fotnezoppa vrea să facă vinuri cinstite, fără chimicale, pe care să le bei cu spor, fără dureri de cap a doua zi. Raportat la calitatea și diversitatea a ceea ce reiese din câteva soiuri mici, locale, descrierea e una cu siguranţă modestă. Un exerciţiu mental în care aș încerca să asortez toate peripeţiile noastre din Marche cu alte vinuri e imposibil. Dar, în orice caz, ceea ce am făcut arată că orice vin e o poveste. Bineînţeles, dacă e un vin adevărat.

Fotografii de Iulian Comănescu, Bogdan Mustăţea, Cosmin Tudoran