Indonezia-Bali
Dacă vă întrebaţi unde exact este Bali și de unde să porniţi în descoperirea insulei, ne-am documentat noi și vă povestim tot ce este mai important de știut. Arhipelagul indonezian, în care se află Bali, este situat între Oceanul Indian și cel Pacific și este cel mai vast, cu peste 17.000 de insule. Dintre acestea, doar 7.870 au nume. Frumuseţea Indoneziei atrage foarte mulţi turiști dornici să se bucure de vegetaţia abundentă, de relieful bogat, de nenumăratele parcuri și rezervaţii, dar și de plaje, unele câștigându-și pe bună dreptate renumele de cele mai spectaculoase din lume. Printre acestea se numără Senggigi Beach în Lombok, Kuta Beach în Bali, Bunaken Beach în Manado.
Cu capitala la Dempasar/Denpasar, insula Bali, situată între insulele Lombok și Java, este un paradis tropical cu nenumărate atracţii pentru toate gusturile și vârstele. Este locul ideal pentru cei care doresc să se bucure de binefacerile terapiilor corporale tradiţionale, cursuri de yoga, diferite tipuri de masaj sau terapii balneoclimaterice.
În general, sezonul cu ploi abundente începe în octombrie și se sfârșește în martie, cele mai bune luni de vacanţă în Bali fiind din mai până în august. Chiar și în aceste perioade se pot înregistra averse de ploaie, dar cu durata foarte redusă. De-a lungul coastei, briza mai temperează căldura, iar în zonele muntoase temperatura este mai scăzută. Spre deosebire de restul locuitorilor din Indonezia, balinezii sunt adepţii unei forme de hinduism influenţate de tradiţiile și de cultura locală. Pe insulă se află nenumărate temple care impresionează prin arhitectură. Turiștii care doresc să asiste la una dintre ceremoniile balineze vor avea parte de o adevărată experienţă, care vorbește despre bogăţia, energia și varietatea culturii locale.
De origine vulcanică și foarte fertilă, Bali are întinderi nesfârșite de culturi de orez, ce formează peisaje desăvârșite, sub formă de terase, lacuri formate în craterele vulcanice, plaje pentru toate gusturile și sporturile, de la cele unde se practică surf până la cele unde se poate înota în ape limpezi, fără curenţi. În plus, insula uimește prin varietatea nesfârșită a florilor, cele mai cunoscute fiind frangipani (sau plumeria), folosite ca ofrandă zeilor nu numai în temple, ci și în faţa caselor sau magazinelor, unde sunt depuse zilnic. Ele sunt considerate flori sacre cu cinci petale, sunt un simbol al feminităţii, al iubirii, al loialităţii și al nemuririi, datorită ciclului perpetuu de înflorire. Florile diferă din punct de vedere coloristic, de la alb, galben, roșu până la diferite nuanţe de roz. Datorită parfumului și diverselor calităţi curative, florile sunt folosite și în industria cosmetică, în special în produse pentru piele, având proprietăţi antiinflamatoare și antioxidante. Plimbări în natură, excursii la terasele de orez din centrul sau sudul ţării, la plantaţiile de cafea din nord, la vulcanii Batur (încă activ) şi Agung, la cascade, călărie, rafting, surfing sau bungee jumping pentru cei mai aventuroși - acestea sunt doar câteva activităţi pentru cei care vor să descopere insula și își doresc și o vacanţă activă. Pentru cei care doresc să se relaxeze nu trebuie să rateze experienţa unui masaj balinez în centrele spa, zonele centrale unde pot beneficia de binefacerile apelor termale din bazinele naturale formate în craterele vulcanice, spectacole de dans și muzică balineză care se desfășoară în temple sau cursuri de yoga și meditaţie. Unele dintre cele mai retrase plaje sunt Pasir Putih Beach, Karma, plaja Geger, Green Bowl Beach, plaja Amed, Balangan. Kuta este cea mai cunoscută plajă, unde vin foarte mulţi turiști, iar Legian, aflată în apropiere, este destinată surferilor. Aici se află și multe cluburi noapte. Seminyak, zona de lux a insulei, este renumită pentru restaurantele și magazinele de lux.
Insula este renumită și pentru diverse meștesuguri, printre care sculptura în lemn, crearea de bijuterii din aur și argint. De asemenea, unele dintre cele mai tradiţionale suveniruri pot fi beţișoarele parfumate care se aprind de obicei în temple și care sunt făcute cu diverse arome ale plantelor de pe insulă.
Atracții
Denpasar, capitala insulei, are o mulţime de atracţii cu care turiștii se pot desfăta. De la plaje cu nisip alb până la Bali Museum sau Taman Budaya Ardha Chandra (Bali Art Centre).
Ubud este considerat centrul spiritual și cultural al insulei. Localitatea situată în munţi, la o oră de mers cu mașina de aeroportul din sud, este renumit pentru diverse meșteșuguri, astfel că aici și în satele înconjurătoare, ca Campuhan, Penestanan, Peliatan sau Batuan, se pot găsi diverse ateliere de sculptură în lemn, de ţesături, picturi sau bijuterii lucrate manual.
Ubud Sacred Monkey Forest Sanctuary este o rezervaţie naturală din junglă, cunoscută și sub numele de Mandala Wisata Wanara Wana, care găzduiește și trei temple sacre. Sanctuarul este și casa a nu mai puţin de 600 de maimuţe și peste 186 de specii de copaci. Alte temple foarte frumoase, unde puteţi vedea și apusuri sau răsărituri de soare spectaculoase, sunt Tanah Lot la 20 km de Kuta sau Pura Luhur Uluwatu, care se află pe o stâncă și oferă o panoramă foarte frumoasă. Și aici se află multe maimuţe și au loc și diverse ceremonii ale localnicilor. Cel mai important templu este Pura Besakih, lângă vulcanul Agung, unde au loc zeci de festivaluri balineze. În 1963 vulcanul a erupt, iar acest eveniment nefericit a dus la moartea a foarte mulţi localnici. Uimitor este faptul că acest edificiu a fost ocolit de lavă într-un mod miraculos, deși se află chiar pe versant, lucru care i-a sporit faima de lăcaș sfânt.
Bali Elephant Camp este, de asemenea, un loc special pentru localnici. În această rezervaţie de elefanţi, animale foarte iubite pe insulă, puteţi face o plimbare prin junglă, îi puteţi hrăni și puteţi să mai aveţi parte de o experienţă interesantă: poze și îmbrăţișări cu honey bear, cea mai simpatică specie de urși, foarte prietenoși și iubitori.
Nu rataţi din Bali și o excursie (cu avionul) în Java, insula vecină, unde se află templul budist Borobudur, ridicat în secolul al IX-lea și inclus în patrimoniul UNESCO. Acesta este cel mai mare edificiu de acest gen din Asia de Sud-Est, cu 34,5 metri înălţime și, până în 1814, când a fost redescoperit, a stat timp de secole sub mai multe straturi de cenușă vulcanică. Edificiul are peste 60 de stupe (monumente religioase destinate păstrării relicvelor unor lideri spirituali budiști) cu statui budiste și tot ansamblul seamănă de sus cu o mandala, simbol budist și hinduist al universului și armoniei. Bucuraţi-vă de bucătăria balineză, în special de mâncărurile pe bază de orez sau fructe de mare, dar și de nenumăratele tipuri de fructe exotice.
Important de știut
Atunci când vizitaţi locuri în care se află maimuţe este recomandat să nu purtaţi bijuterii, să aveţi mare grijă cu obiectele personale și să nu aveţi mâncare în mână sau în geantă, pentru a evita comportamente agresive.
Pe insulă nu există transport în comun, astfel că cei dornici să exploreze insula pot închiria biciclete, scutere sau ATV uri pentru a descoperi frumuseţea ei și satele tradiţionale.
Îmbrăcaţi-vă adecvat atunci când vizitaţi temple, în semn de respect pentru cultura locală.
Posesia de droguri este pedepsită cu sancţiuni foarte aspre, de la închisoare până la pedeapsa cu moartea.
De Adela Marinescu
Foto Getty Images
Comentarii