HAIHUI în 2

Poate că îi știți drept „oamenii care și-au vândut apartamentul ca să colinde lumea-n lung și-n lat”. Au renunțat la job, la proprietățile materiale și au făcut compromisuri în ceea ce privește frecvența întâlnirilor cu familia și prietenii. Dar au făcut-o pentru a-și urma visul de a călători și pentru că nu rezonau neapărat cu normele impuse de societate. Doamnelor și domnilor, ei sunt Andreia și Ionuț, ziși și HaiHui în doi pe YouTube.

Ați menționat de mai multe ori pe blog cartea lui Tim Ferriss, „The 4-hour Workweek”. Cum v-a inspirat? 

Auzisem de la prieteni de aceasta carte. Mi-a lăsat impresia că e încă una din acele cărți comerciale, cu multe clișee, nimic practic. Însă, după ce decizia unui an sabatic prindea contur în mințile noastre, am decis să îi acord puțină importanță. Și așa am descoperit-o, într-un moment în care îndoiala pusese stăpânire pe noi. Pe lângă faptul că ne-a oferit niște strategii și etape, cât se poate de practice, am preluat - din carte - ideea de curaj, de a fi mai presus de convingerile societății legate de job, economii, amânări; ideea de a te îndepărta de zona de confort și de aspectele negative ce vin la pachet; ne-a reamintit câte posibilități infinite avem și de monedele - aflate mereu la îndemâna noastră: timpul și mobilitatea; faptul că puterea adevărată o reprezintă opțiunile. Am învățat cât de sănătos este să spui STOP și să te retragi - în orice fel și sub orice formă; să faci ce-ți place, ce te împlinește cu adevărat. Am aflat, ulterior că și noi ne putem numi milionari conform cărții lui Tim. Spre exemplu: să stai într-un hamac în timp ce acasă ninge sau să răspunzi acestor întrebări de la o piscină de tip infinity în Bali - pare, mai degrabă o activitate a milionarilor, nu? A fost unul dintre acei prieteni de nădejede în acest demers.

Care a fost momentul în care ați luat, efectiv, decizia de a pleca într-un sabatic și cum v-ați dat seama că asta veți face în următorul an? 

Decizia de a pleca într-un an sabatic, am luat-o în luna martie a anului trecut, deși tatonam cu ea de vreo doi ani de zile. Știam, încă de acum doi ani, după trei săptămâni petrecute în Bali că asta ne dorim. Eram la o cafea, într-o zi de sâmbătă - aparent relaxati, însă stingheri față de stilul de viață pe care-l duceam: pe pilot automat. La șapte luni de la decizie ne vedeam plecați către Bali, din nou, cu bilete one way, de data aceasta.

Sunteți mereu în vacanță. Aveți planuri de serviciu? 

Așa pare? Hmm, nu suntem chiar în vacanță, deși dacă stau bine să mă gândesc nu ești departe de adevăr  Dar e genul de atitudine față de viața pe care o agreăm, total. Călătorim mult, însă muncim, la fel de mult. Avem colaborări remote, care, de multe ori înseamnă și 12 ore de muncă/ zi, dar și un proiect de travel căruia îi acordăm o atenție deosebită. Atunci când vizităm, ne plimbăm, în calitate de turiști aflați în vacanță, fie ne luăm notițe pentru blog, fie filmăm pentru vlog. Deci muncim chiar și în timpul liber, doar că de data asta se simte diferit. E multă pasiune la mijloc și atunci nu se simte ca un job; totul decurge atât de natural, încât, recunosc, ne mai sperie și pe noi.

Înțeleg că un Chiper (Ionuț) are un job remote și celălalt (Andreia) se ocupă de haihuin2.com și tot ce ține de blog, vlog, social media. Sunt suficiente veniturile actuale sau apelați, lunar și la contul de economii? 

Rolurile noastre sunt bine definite, e adevărat. În proporție de 95 %, costurile anului sabatic sunt susținute din veniturile realizate din colaborări remote. La economii apelăm doar pentru achiziționarea biletelor de avion sau pentru cheltuieli neprevăzute.

Ați spus că ați stabilit un buget zilnic pe care încercați să îl respectați, dar că faceți excepții pentru lucrurile pe care vi le doriți foarte mult. Care a fost cea mai costisitoare experiență de până acum? 

Așa este, avem un buget zilnic și lunar pe care încercăm să-l respectăm, pe cât posibil, însă nu ne refuzăm vreo plăcere. Cea mai costisitoare experiență a fost internarea într-un spital privat din Bali, ca urmare a febrei dengue contactate de Ionuț. Am petrecut cinci nopți și am plătit în jur de 1300 dolari. Tot timpul glumim și ne spunem că aici am plătit cele mai scumpe nopți de cazare din anul sabatic. În afara acestei experiențe, restul se încadrează în buget, căci și Asia de Sud Est ne ajută mult prin prețurile mici spre moderate.

Ce vă lipsește de la viața de corporație/ job 9-17? 

Sincer, mai nimic. Rareori ni se face dor de o pauză de masa , petrecută alături de colegi, povestind și glumind, în spiritul caracteristic. Doar oamenii de la birou ne mai lipsesc din ideea de corporație.

Sunt momente în care vă simțiți singuri? Vă e dor de un double date, de o seară de board games sau de orice alte activități pe care le făceați cu prietenii din România? 

În ultimii ani petrecuți în București ne-am creat un „ecosistem” sănătos, ce s-a dovedit a fi extrem de util în anul sabatic. Practic, mare parte dintre prietenii noștri, fie s-au mutat din România, fie din București, fie au devenit mai orientați către familie. Și atunci, ieșirile sau serile petrecute împreună erau destul de rare. Nu ne simțim singuri niciodată; întotdeauna suntem înconjurați de localnici, de alți turiști - cu care povestim si legăm prietenii, de cele mai multe ori. Însă, cel mai mult ne place compania noastră. Suntem cei mai buni prieteni și nu prea ne plictisim în doi. Ne provocăm reciproc, ne luăm spațiu - dacă simțim nevoia; ne certăm, ne împăcăm, ne facem destăiuniri, planuri sau bârfim.

V-ați făcut prieteni, există persoane cu care ați intrat în contact în perioada asta și cu care păstrați legătura? 

Da, ne-am făcut prieteni în Sri Lanka și Bali cu care păstrăm legătura și vorbim destul de des. Ne întreabă la interval de câteva zile: pe unde mai sunteți, încotro vă îndreptați după? Ne urmăesc vlogurile de pe YouTube și postările de pe Facebook si Instagram.

Ce simțiți că aveți în aventura asta și n-ați fi avut dacă v-ați fi stabilit undeva? 

Uneltele sunt aceleași peste tot. Diferența e dată de modul în care alegem sa le folosim sau nu. Acum, în anul sabatic simțim că avem o libertate de a alege, pe care, parcă în București, nu o vedeam, nu o exploatam sau nu-i acordam credit, mai degrabă. Eram prea ocupați cu mediul exterior: job, rate, responsabilități. Orice unealtă o poți avea la îndemană, oriunde în lumea asta și nu trebuie să călătorești în celălalt colț al lumii pentru a o gasi. Însă, după încorsetarea unui job și a unor cerințe ale societății, cred că aici suntem mai stăpâni pe propriul nostru destin. Facem alegeri mai conștiente: noi decidem la ce oră ne trezim, ce facem azi, cât stăm într-un loc / țară /oraș, încotro ne îndreptăm, etc. Libertatea de a alege, pentru noi - doi oameni destul de obedienți / conformiști, pană acum câteva luni - se simte minunat, eliberator. Avem, în sfârșit curaj și de aici derivă multe alte calități sau super puteri pe care nu eram conștienți că le-avem.

Chiar, care sunt locurile pe care le-ați vizitat și în care ați fi tentați să rămâneți? 

Am vizitat Indonezia, Thailanda, Cambodgia, Vietnam, Filipine, Sri Lanka, Malaysia și Singapore. Suntem și vom fi mereu tentați de ideea de a ne stabili o vreme in Bali - am stat mai bine de patru luni; apoi, ca și destinații urbane în care ne-am muta ar fi Singapore, Kuala Lumpur sau Georgetown din Malaysia, dar și pe-o plajă din Sri Lanka sau Filipine, de ce nu.

Ce v-a înspăimântat în legătură cu plecarea, care au fost fricile care au amânat-o? 

Au fost multe frici cu care ne-am luptat, în special eu (Andreia), încă cred că frica de a pierde controlul a fost cea mai mare. Frica de nou, de instabilitate, de eșec. Frica de a fi vulnerabil într-un proiect de travel. Frica de a nu fi judecați prea dur. Multe, multe îndoieli legate de abandonul ideii de job stabil, de la 8-17; a unui loc călduț, dar și de ideea de a ne vinde apartamentul, la care am aspirat întreaga viață. Sunt multe și mă opresc aici, căci am umple pagini întregi. Practic, ne-a fost frică să lăsăm în urmă tot ceea ce societatea, școala, familia ne-au învățat/ educat că e musai să avem, să construim și mai puțin ... să FIM. O frică de necunoscut, teribilă.

Ați avut parte și de experiențe mai puțin plăcute? Furturi, tourist traps, pericole? 

Nu. Singura experiență mai neplăcută a fost febra dengue și internarea în spital timp de șase zile. Capcane turistice sunt la tot pasul, însă am învățat să ne ferim de ele, pe cât posibil.

Ce sporturi practicați și la ce noutăți v-ați încumetat în perioada asta? Hiking nu se pune, îmi imaginez că făceați și-aici. Surfing, parasailing, kiteboarding – ce ați încercat? 

Suntem mai leneși decât eram in București, sincer. Acolo, ieșeam - aproape zilnic - cu bicicleta. Aici, ne deplasăm cu scuterul și facem mai puțină mișcare. Am încercat surf, fără succes - tremuram - și atunci am decis să ne distrăm cu placa, în valuri, altfel. Cam atât.

Ați spus că faceți shopping mai light. E de înțeles, având în vedere că vă deplasați cu tot bagajul. Credeți că experiențele și călătoria au diminuat, oricum, nevoia de a cumpăra compulsiv sau sunteți doar practici? 

În mare, da, au dimininuat acest impuls. Rar de tot ne îndreptăm către shopping și doar din necesitate. Am învățat de la asiatici să ne mulțumim cu ceea ce avem. Am lucrat la acest aspect, încă de pe vremea când locuiam în București - cu vreo doi ani înainte de plecare - când am decis să investim toți banii pe care-i câștigăm, în experiențe (călătorii, citybreak-uri, cursuri, seminarii etc) și mai puțin în lucruri materiale. Ne punem mereu întrebarea: oare chiar nu putem supraviețui fără acel obiect? Intuiești răspunsul. 

Care sunt scenariile posibile după ce se termină acest an? Vă întoarceți acasă, vă stabiliți într-un alt loc, reveniți la joburile full-time, păstrați blogul/ vlogul, o luați de la capăt? Ce vă tentează cel mai mult/ ce ați vrea să faceți? 

Față de momentul în care am plecat către anul sabatic, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Există aceleași două scenarii: cel de a reveni acasă și de a călători ca înainte - de câteva ori pe an sau cel de a continua acest drum, atât de frumos. Ne tentează mai mult a doua parte, mai ales că noi suntem slow travelers, nu trecem prin locuri doar ca să le bifăm și în plus, am dobândit experiență. Din călătorii ne luăm noi energia, vitalitatea, sensul - pentru moment. Vlogul si blogul sunt singurele constante în aceasta ecuatie: vor continua, indiferent de scenariu.

Ați avut parte de adrenalină din plin. Cât de mult mai prețuiți „liniștea”, „siguranța zilei de mâine” și alte concepte similare pe care ni le insuflă părinții și societatea? 

Hmmm, la fel ca înainte, adică, foarte puțin. Încercăm să găsim noi acele convingeri cu care să rezonăm, în mod autentic. Au fost momente - în această călătorie - când am avut și noi îndoieli cu privire la aceste aspecte, însă ne oprim, luăm cate-o pauză și ne răspundem. Le prețuim atunci cand ne e frica, suntem vulnerabili sau obosiți.

Am încercat să fac o paralelă între voi și On the Road, Into the Wild, Walden – Life in the Woods și nu am reușit. Voi aveți povestea și identitatea voastră. Cum le-ați defini? 

Noi suntem cunoscuți drept cei ce și-au vândut apartamentul ca să poată călători full time (glumesc, lucrurile nu stau deloc așa). Cred că Breaking the patterns/Stepping out of the confort zone ni s-ar potrivi. Suntem la vârsta la care societatea, familia , angajatorii aveau alte așteptări de la noi, nicidecum să lăsăm totul și să plecăm către necunoscut.

În ce măsură ați făcut compromisuri privind confortul în timpul acestei călătorii ongoing? 

Foarte rar, spre aproape niciodata. Doar atunci când nu am avut de ales, am facut compromisuri, însă am luat măsuri imediate. Au fost momente când, spre exemplu, o cazare de nota 9+ s-a dovedit a fi jalnică. Așa că, am constatat, ne-am scuzat și am plecat mai departe. Să nu facem compromisuri, cred, este unul dintre aspectele pe care le-am învățat. Dacă simți că nu rezonezi cu ceva/ cineva, mai bine spui pas, decât să-ți generezi frustrare, indignare etc. Posibilitatea de a alege.

Dacă ați vrea să motivați pe cineva să facă același lucru, ce i-ați spune? 

Dacă ai continua să duci viața pe care o duci fix în acest moment și ai ajunge la vârsta de 80 ani, ce regrete ai avea? (nu știu cui aparține citatul :D) Pe noi asta ne-a motivat, grozav.

Dacă ați vrea să opriți pe cineva din a face același lucru, ce i-ați spune? 

Caută adânc în interiorul tău și află dacă asta e ceea ce iți dorești cu adevarat. NU căuta în exterior ceea ce există deja în tine; nu te aștepta să primești răspunsuri, să vindeci răni, călătorind.

Trebuie să recunosc că, deși discuția cu cei doi s-a-ntâmplat online, a fost una mai mult decât caldă. Și că au atins un nerv, au făcut să încolțească niște idei. „Ce-ar fi dacă?” a crescut puțin, cu fiecare fotografie văzută pe blogul lor, haihuin2.com, numai bun de citit după o zi de muncă, numai bun de visat, numai bun de motivat. Ceea ce vă doresc și vouă!1

De Sînziana Pătru