Feroe, un arhipelag de insule exotice, dar nu tropicale, cu parfum de mare
Există pe lumea asta un loc în care cascadele curg spre cer, de jos în sus, și unde iarna vine cu următorul nor, urmată, după cinci minute, de vară. Se numește arhipelagul Feroe - 18 insule răsărite în mijlocul Atlanticului de Nord, chiar între Islanda și Norvegia. Poeţii locului le văd ca pe niște corăbii mari, cu vârfuri de munte în chip de catarg, pornite într-o călătorie în jurul lumii. Este de înţeles, nu e greu să fii poet în Feroe.
De cum le vezi din avion, ce pare ca de hârtie în bătaia vântului puternic care bântuie insulele, știi că urmează o aventură fantastică. Oriunde te-ai afla, vezi, auzi sau măcar miroși oceanul. Mai toate așezările sunt pe coastă, în inima câte unui fiord.
Tórshavn este capitala. Botezată după războinicul Thor, este sediul parlamentului, o căsuţă roșie cu acoperiș de iarbă. Tot aici se află singurul spital din arhipelag. Un pic mai la sud, în Kirkjubøur, se găsește una dintre cele mai vechi case de lemn din lume și probabil prima modulară, adusă acum 700 de ani din Norvegia, încă locuită de o familie de oieri. Oile sunt omniprezente în Feroe, jaloane imprevizibile chiar și pentru șoferii cu experienţă.
Pe aceeași insulă, Streymoy, în nord, la Tjørnuvík, au acostat pentru prima dată bravii vikingi. O mână de case ca de Monopoly, la poalele unui munte, pe malul oceanului, cu stânci dramatice ivite din apă ca priveliște și locuitori care cântă într-un cor vestit. De poveste! Ca peste tot, pe străduţele dintre case miroase a pește uscat, atârnat la streașină. Pescuitul este principala sursă de venit a feroezilor. Oceanul le este în sânge.
Pe insula vecină, Eysturoy, satul Gjogv este declarat cel mai prietenos cu mediul din tot ţinutul de nord. Pe aceeași insulă se înalţă cel mai mare munte din arhipelag, Slættaratindur, puţin sub 900 de metri, de pe care, în zilele senine, se vede chiar și Islanda, se zice. Eu nu am prins așa o zi, dar vântul puternic m-a ajutat, împingându-mă spre vârf. Deasupra păturii de nori în continuă mișcare, cineva parcă se juca cu o lanternă, încercând să mă prindă sub fasciculul de lumină.
Nu departe, la Saksun, Atlanticul inundă uscatul printr-o lagună. La reflux este ușor să ajungi pe plaja străjuită de stânci înalte. Apusul aici este ca de pe altă lume.Doar câte un behăit venit de niciunde te mai aduce cu picioarele pe pământ.
În căutarea altei drumeţii, am sărit pe insula Vidoy, unde am urcat pe muntele celor patru anotimpuri. Socotind de câte ori s-au succedat, pare că mi-a luat ani să ajung în vârf! Am plecat pe soare și am ajuns sus pe viscol. Pe muntele vecin, copiat parcă din desenul unui copil, era încă vară... Pe Vagar, la Gasadalur, cascada cade direct în ocean, de-a lungul falezei abrupte, oile parcă pasc lumină, iar pufinii agitaţi iau o pauză pentru flirtul de seară.
Între insule sunt poduri, tuneluri subacvatice sau curse de ferry. Transportul în comun este bine pus la punct, mai ales în sezon, iar traseele de trekking sunt cu zecile. Povestea feroeză se trăiește la pas, cu rucsacul în spate. Așa a fost pentru mine. Și în urechi, cu muzica lui Eivør, căreia am avut bucuria să-i strâng mâna atunci când ne-a vizitat la rându-i, să îi mulţumesc pentru că mi-a făcut călătoria de două ori mai fantastică. I-am spus ca am văzut doar 5 din cele 18 insule. M-a pus să promit că voi reveni. Am făcut-o, nu am avut de ales.
Text şi fotografii de Mihai Codrescu
Comentarii