Dharavi: frizeri, capre și haine curate

Musonul face ravagii în Mumbai acum, când scriu aceste rânduri, însă peste vreo lună orașul va fi din nou împrospătat și însorit, gata să-și primească turiștii de ocazie.

În Mumbai nu mergi în concediu. Nici în New Delhi sau la Taj Mahal. Mergi să bifezi câteva obiective, după care să te relaxezi pe plaje le din Kerala sau să te minunezi și să faci drumeții la poalele munților Himalaya. Ca să ne înțelegem, nu că Mumbaiul nu ar avea atâtea de văzut încât să nu-ți ocupe o vacanță de două săptămâni, însă este atât de intens, încât, părerea mea, nu poate fi vizitat decât în reprize scurte.

Primele patru sau cinci reprize trebuie dedicate marilor atracții ale orașului: Poarta Indiei, stația de tren Chhatrapati Shivaji, hotelul Taj, Dhobi Ghat – cea mai mare spălătorie în aer liber din mijlocul unui oraș, plaja Chowpatty – incredibilă seara, zona Colaba cu magazine, restaurante, terase și cluburi, cartierul Bandra, unde trăiesc în lux starurile de la Bollywood, insula Elephanta și câte și mai câte.

A cincea sau a șasea repriză poate fi dedicată vizitării celebrei mahalale (slum) Dharavi, care a servit ca locație și inspirație pentru fi lmul Slumdog Millionaire. E esențial însă să vedeți în primele vizite atracțiile clasice ale Mumbaiului, pentru a putea digera mai bine atmosfera din Dharavi. Altfel ar fi ca și cum am recomanda unui străin la prima vizită în București o expediție în Ferentari.

Dharavi e cea mai mare mahala din Mumbai și cea mai populată. Prima impresie, odată ajuns acolo, e de furnicar. Toată lumea se mișcă, muncește, își vede de treabă. Mahalaua are case și blocuri și, mai presus de toate, numeroase ateliere, fabrici, piețe și multe, multe tarabe ce vând bomboane și suc. În ateliere, bărbați și femei (lucrează separat) sortează plastic sau textile, în fabrici alții tăbăcesc piele sau se ocupă cu olăritul. Mașinării înghesuite în camere în guste brodează modele tradiționale pe țesături și, din loc în loc, pe străzile înguste mai vezi câte un frizer în exercițiul funcțiunii și două-trei capre răscolind printre gunoaie. Mai mult decât locuitori (care deja sunt mulți), Dharavi are gunoaie. Peste tot. Le miroși, le vezi, te împiedici de ele. Cu toate acestea, nimeni nu pare murdar. Toți au hainele curate, spălate, călcate. Ierarhie există și în Dharavi, așa că cei mai înstăriți stau la case, ceilalți la blocuri sau în cămăruțe de doi pe doi, în niște clădiri labirintice unde nu intră soarele și unde culoarele de trecere sunt făcute pentru o singură persoană, care și aia de-abia se poate strecura.

Turul costă în jur de 500 de rupii (30 de lei) și te poartă peste tot. Cu toată sărăcia din jur, nu te vei simți în centrul atenției. Locuitorii de a colo îți conștientizează, normal, prezența, răspund fericiți la salut, dar își văd mai departe de treabă. Chiar și atunci când treci prin culoarele înguste din fața camerelor în care oamenii stau claie peste grămadă, se uită cu coada ochiului la tine, după care își văd de făcut curat sau de privit televizorul. Și apropo de curățenie: fiecare casă sau încăpere, la fel ca hainele oamenilor, e incredibil de curată, având în vedere munții de gunoaie și mirosul aferent. Dharavi e deja o atracție turistică. Dar nu mergi acolo să le plângi de milă locuitorilor și nici să faci comparații. Nu știu dacă oamenii care locuiesc aici sunt fericiți sau nu, pentru majoritatea Dharavi e singura realitate pe care o cunosc. Și toți sunt demni, toți muncesc, niciunul nu e trist. Cât timp am stat acolo, nu a venit nici măcar un cerșetor să-mi ceară ceva. Și asta spune mult pentru o țară ca India sau pentru prejudecățile pe care le avem noi față de India. Vă recomand experiența din Dharavi, dar mergeți cu inima deschisă, fără prejudecăți și cu toleranță mare la mirosuri. Și după, mai vizionați o dată Slumdog Millionaire. Veți recunoaște câteva locuri.

Foto: GettyImages