Daciana Leonte - Parfumul fericirii la înălțime

De pe vârful unui munte, lumea se vede cu totul altfel. Aerul este mai curat. Mai înÈ›epător chiar. PoÈ›i să închizi ochii È™i să zâmbeÈ™ti cu uÈ™urință, pentru că sentimentul de libertate, de fericire, se simte altfel acolo sus. Daciana Leonte este Business Operation Manager în cadrul Arggo Consulting, iar în timpul liber îÈ™i alimentează pasiunea pentru călătorit cu escapade pe cei mai înalÈ›i munÈ›i din È›ară È™i din lume. Descoperim povestea parfumului fericirii la înălÈ›ime cu Daciana.

PoÈ›i să punctezi câteva repere din viaÈ›a ta care È›i-au dat curajul de a începe să călătoreÈ™ti? 

Totul a început cu alergările montane. Prin intermediul acestora am descoperit pasiunea pentru zone montane È™i am început să călătoresc prin toată È›ara, iar ulterior È™i prin afară. Am avut norocul să am un coleg de muncă care a alergat la maratoane montane încă de la începutul acestui fenomen în È›ară, iar în 2009 am participat È™i eu la primul semimaraton. Încetul cu încetul, am participat la maratoane montane din toate colÈ›urile lumii. Am format È™i o tradiÈ›ie în cadrul companiei, astfel încât o dată pe an ieÈ™im împreună la munte È™i participăm la anumite maratoane montane, precum Maratonul Piatra Craiului, unde suntem an de an prezenÈ›i. 

În anul 2017, am descoperit alpinismul în cadrul Everest Marathon din Nepal, care a fost primul meu maraton montan din afara țării. Organizatorii evenimentului ofereau o opÈ›iune de escaladare a vârfului Island Peak, 6.189 m. M-am hotărât să accept această provocare È™i, prin intermediul acesteia, am învățat ce înseamnă cu adevărat să îÈ›i depășeÈ™ti limitele. Până atunci, cel mai înalt munte pe care urcasem era Musala, 2.925 m, iar diferenÈ›a de altitudine a fost extraordinar de mare. Nu am avut probleme de aclimatizare, totul a fost contrar părerilor negative pe care le auzisem. În urma acestei experienÈ›e, mi-am dat seama că am în sânge această adrenalină, că mă încarcă mult astfel de momente È™i am decis să continui pe acest drum. Anul acesta am reuÈ™it să ajung la cea mai mare altitudine, de 6.962 m, pe vârful Aconcagua, din Argentina. 

Spune-mi ce a însemnat pentru tine să pleci singură sau cu un grup în anumite expediÈ›ii? Ce frici aveai È™i cum le-ai depășit? 

Am plecat singură din È›ară în expediÈ›iile din Nepal, pentru Everest Marathon È™i Island Peak. Decizia de a pleca singură a venit ca urmare a faptului că urmăream acest maraton de 3 ani È™i planurile de a ajunge acolo, făcute cu diferiÈ›i prieteni, se anulau. AÈ™teptasem prea mult È™i dorinÈ›a de a ajunge acolo creÈ™tea È™i ea în fiecare an. Am decis să plec singură. Nu voiam să mai aÈ™tept. A fost cea mai bună alegere, dar au existat È™i momente în care mă întrebam dacă o să fiu bine, am avut momente de incertitudine. Cu toate acestea, am învățat să am mai multă încredere în mine È™i am depășit zona de confort. Am cunoscut foarte mulÈ›i oameni frumoÈ™i, oameni din toate colÈ›urile lumii, cu poveÈ™ti fascinante, am descoperit cultura din Nepal È™i m-a impresionat foarte mult, munÈ›ii din Himalaya care m-au provocat să îmi depășesc limitele fizice È™i anumite bariere mentale pe care le aveam. M-a format foarte mult È™i mă bucură asta. 

În Argentina, Aconcagua, am experimentat călătoria cu echipa. Comparativ cu experienÈ›a din Nepal, pot spune că în echipă lucrurile sunt mult mai simple. Ai oameni pe care te poÈ›i baza, reuÈ™ita este un efort de echipă, situaÈ›iile grele care apar pe parcurs sunt mai uÈ™or de gestionat în echipă, sarcinile se împart altfel între mai mulÈ›i membri, deciziile È™i riscurile sunt asumate în echipă. ApartenenÈ›a la un grup într-o astfel de experiență îÈ›i oferă acel sentiment de unde-s doi, puterea creÈ™te. Noi eram 4 membri, iar experienÈ›a fiecăruia È™i faptul că ne susÈ›ineam foarte mult unul pe celălalt ne-au ajutat să depășim orice obstacol. 

Am multe frici, în ciuda faptului că multe persoane îmi spun că am curaj să mă aventurez È™i sigur nu am frică de ce mi s-ar putea întâmpla. Dar chiar am frici. Îmi este frică că nu sunt poate suficient de pregătită fizic pentru anumite obiective pe care mi le propun, că m-aÈ™ putea îmbolnăvi sau accidenta, că pot face greÈ™eli care m-ar costa viaÈ›a. Însă am descoperit de-a lungul anilor că frica poate fi È™i cel mai bun aliat pe care îl poÈ›i avea. Au existat multe cazuri în care am reuÈ™it să îmi păstrez mintea liberă È™i să fiu atentă la tot ceea ce fac. E uÈ™or să faci greÈ™eli, aÈ™a că am privit frica din altă perspectivă: un lucru constructiv care mă ajută să devin È™i mai bună în ceea ce fac, să mă pregătesc mai bine, să calculez riscurile È™i să mă încarc pentru situaÈ›ii limită.

Care au fost locurile tale preferate È™i unde vrei cel mai mult să ajungi? 

Am făcut o obsesie pentru anumite locuri. Din È›ară, îmi place foarte mult zona Bucegi. Acolo am început să merg pe munte È™i pot spune că mi-a intrat în suflet definitiv. Am călătorit mult prin afară, dar Himalaya este o zonă în care m-aÈ™ întoarce oricând. Nu cred că mi-ar ajunge o viață întreaga să explorez acolo. La fel pot spune È™i despre Alpi. M-a atras în mod special Matterhorn, când am fost în 2016, iar în 2017 m-am întors acolo pentru a ajunge în vârf. 

Prin expediÈ›ia Aconcagua, am descoperit Argentina. Ruta expediÈ›iei a fost foarte tehnică. Am fost o echipă doar de femei. Am plănuit o anumită rută, dar din cauza condiÈ›iilor meteorologice È™i a avalanÈ™elor am ales o rută normală. Însă mi-am propus să mă întorc. Am în plan ca undeva în viitor să mă duc pentru GheÈ›arul Polonez È™i sunt convinsă că voi reuÈ™i. 

Probabil că în timp voi descoperi multe locuri frumoase. Pot spune că îmi doresc să ajung în munÈ›ii Pamir È™i Thian Shan, din Tajikistan È™i Kyrgystan, chiar în această vară, unde vreau să trec bariera de 7.000 m. Pe listă sunt vârful Lenin de 7.134 m È™i vârful Khan Tengri de 7.010 m. 

Cum reuÈ™eÈ™ti să păstrezi un echilibru între muncă È™i pasiune? 

Este o provocare, într-adevăr. Nu e uÈ™or să găseÈ™ti echilibru între muncă, antrenamente È™i munte. Nu am găsit o formulă perfectă, dar o caut. Petrec mare parte a timpului la job, deci weekendurile È™i concediul sunt destinate expediÈ›iilor, iar antrenamentele le strecor fie înainte, fie după orele de program. Noroc că îmi plac provocările. Provocările din călătorii, provocările din cadrul jobului, ca Business Operation Manager în cadrul Arggo Consulting. Învăț lucruri noi din ambele părÈ›i ale vieÈ›ii mele, îmi iau încredere È™i cresc continuu. 

Care a fost cea mai importantă contribuÈ›ie a acestor expediÈ›ii în plan personal È™i cum a fost să relaÈ›ionezi cu oameni din alte culturi? 

Cea mai mare contribuÈ›ie a fost faptul că am reuÈ™it să ies foarte mult din zona de confort, dar È™i faptul că am reuÈ™it să îmi asum riscuri la care nici nu mă gândeam înainte. Cresc È™i îmi dezvolt anumite abilități. Călătoriile mă ajută È™i să descopăr culturi noi È™i oameni cu perspective diferite È™i mă hrănesc cât pot de mult cu aceste lucruri. Spre exemplu, în Nepal oamenii sunt fericiÈ›i cu puÈ›inul pe care îl au. Asta e o lecÈ›ie foarte bună. Sunt diferenÈ›e mari de la o cultură la alta. Cei din Argentina sunt foarte relaxaÈ›i, poate cei mai relaxaÈ›i oameni pe care i-am întâlnit. Orice problemă apare, ei sunt siguri că se rezolvă cu bine. InteracÈ›iunea cu diferite tipuri de oameni, cu perspectivele lor È™i modul lor de viață, m-a făcut să îmi pun multe semne de întrebare, să apreciez mai mult ceea ce am, să apreciez mai mult È›ara în care trăiesc È™i să mă bucur de lucruri mărunte, pe care de foarte multe ori nu le apreciem, ori nu le vedem adevărata valoare. 

Ce părere au colegii tăi despre călătoriile tale? 

Mi s-a spus că sunt dependentă de adrenalină sau că îmi asum riscuri prea mari. Fiecare are doza lui de nebunie, într-o mică sau mare măsură. Nebunia mea este muntele.

Chiar dacă colegii uneori nu înÈ›eleg de ce fac acest lucru, mă susÈ›in mult È™i la maratoane, È™i când le spun că plec în expediÈ›ii. 

Primăvara este sezonul care ne ascute simÈ›ul olfactiv. Este vreun miros specific din zonele vizitate care te-a cucerit - aerul proaspăt de munte, un anumit tip de mâncare? 

Nu îmi amintesc un miros specific. La peste 3.500 m nu prea mai întâlneÈ™ti vegetaÈ›ie È™i devine È™i foarte greu de respirat. Însă îmi amintesc de fiecare dată când cobor de la altitudine să mă bucur din plin de vegetaÈ›ie, de natură. Și mirosul pădurilor de la noi mă încarcă cu multă energie. 

Este totuÈ™i un miros de mâncare care mi-a rămas ca amintire, È™i anume supa de usturoi din Nepal. M-am chinuit să o reproduc acasă, dar nu am reuÈ™it. 

Ce îÈ›i doreÈ™ti în viitor È™i ce ai vrea să schimbi/faci diferit? 

Îmi doresc să evoluez mai mult, atât pe plan personal, cât È™i profesional. O să călătoresc, alerg È™i o să mă urc în continuare pe munÈ›i, deci o să îmi urmez pasiunea până la capăt È™i o să îmbin acest lucru cât pot de bine cu cariera. Nu È™tiu ce aÈ™ face diferit. Nu regret nimic din ceea ce am făcut până acum. Probabil că am făcut È™i greÈ™eli È™i cu siguranță voi mai face, dar fiecare greÈ™eală este o lecÈ›ie. 

Cum era Daciana înainte de expediÈ›ii È™i cum e Daciana acum? 

Toate experienÈ›ele mi-au schimbat cu siguranță mentalitatea. Daciana de acum are mai multă încredere în ea È™i nu mai crede în imposibil, în limitele fizice sau psihice. Orice limită poate fi depășită prin încrederea în sine È™i prin pasiune. Îmi urmez visul È™i sunt fericită.

Interviu de Ioana Sabo