One World Story

Am descoperit-o pe Simina Cernat prin intermediul Facebook. I-am citit povestea prin câteva articole, i-am citit postările, i-am savurat fotografiile. Am simțit o conexiune față de povestea ei, față de ea ca om. Așa, virtual. Am zis că trebuie neapărat să fie prima femeie cu care am un interviu pentru Alma. Pentru că am simțit că o să inspire. I-am scris. Cu peripeții, avem într-un final interviul complet. Virtual, dar sincer, simplu, frumos. Eu mi-am luat inspirația din cuvintele ei. M-a dus acolo cu ea, în călătoria care însă nu s-a terminat. Simina se redescoperă, în fiecare zi. One World Story este proiectul prin care Simina ne transmite un mesaj foarte important: One World Story is a project about the world of each of us that shape the world of all of us. Acum câțiva ani a plecat în lume. A plecat și e deschisă la orice altă aventură care o hrănește.

Spune-mi ce a însemnat pentru tine să călătorești, din punct de vedere al interacţiunii cu oamenii pe care i-ai întâlnit - cum te-a schimbat/influenţat ca om - faţă de cum erai atunci când ai pornit? 

Venind dintr-o zonă destul de uniformă cultural, a fost o provocare pentru mine să mă deschid diversităţii lumii, să devin mai tolerantă și, mai ales, să încep să văd lucrurile din alte puncte de vedere. 

Eram o persoană destul de timidă și închisă, cu prejudecăţi, când am pornit la drum. Situaţiile care mi-au apărut în cale m-au deschis încet. 

Conceptele de bine și rău s-au transformat, înţelegerea lumii s-a extins și deschiderea oamenilor întâlniţi a funcţionat ca o oglindă care mi-a arătat în altă lumină propria fiinţă. Am învăţat să trăiesc cu puţin, să mă desprind de oameni și de locuri când vine timpul, să fiu spontană și să renunţ la frici. Am căpătat încredere în mine și în viaţă și accept cu mai multă ușurinţă experienţele care vin. Acum știu că visele devin realitate în momentul în care decizi să le manifești și că absolut orice e posibil.

Mi-ar plăcea să știu cum privești tu fericirea. Ce te face fericită și ce te-a împlinit cel mai mult ca om?

Pentru mine, fericirea nu e extaz continuu, e mai degrabă liniște și pace interioară, echilibru. Cele mai fericite momente ale mele au venit când aveam claritate în suflet și vedeam lumea ca un întreg, perfectă, așa cum e. Sincronizată cu totul în jur, conectată la frumuseţea naturii. Indiferent ce îmi aduce viaţa, dacă sunt capabilă să primesc experienţa respectivă cu toată fiinţa împăcată, atunci mă consider fericită.

Există sau au existat momente în care Simina a cedat emoţional? Aici mă refer și la obstacolele pe care le-ai întâmpinat ca femeie în călătoriile tale.

Sunt foarte sensibilă și plâng ușor când simt emoţii intense și nu le pot exprima altfel. Stilul meu de viaţă pe drumuri m a pus des în situaţii destul de extreme, iar la nivel emoţional fiecare zi vine cu valurile ei. 

Cred că singurul moment în care am cedat emoţional a fost în aventura cu motocicleta din Delhi, în Goa. Drumul era plin de cratere, doar o bandă pe sens și din direcţia opusă camioane supraîncărcate depășeau și aproape mă aruncau de pe stradă. Nu puteam depăși 50 la oră, se întuneca, eram epuizată și abia făcusem jumătate din numărul de km propuși pentru ziua respectivă. La o pauză de ceai, la o glumă făcută de partenerul de drum, am început să plâng. Tot el mi-a amintit apoi că nu e atât de important să ajungem la destinaţie, cât să ne bucurăm de călătoria în sine.

Altfel, am cedat emoţional de multe ori, căzături aduse de relaţii, interacţiuni cu oameni apropiaţi, transformări interioare. Dar, de fiecare dată, am învăţat ceva despre mine și despre lume. M-am ridicat și mai sus, mai deschisă, mai optimistă, mai pregătită să trăiesc cu toată inima.

Citesc câteva articole despre femei și mi se pare că s-a pus accent foarte mare pe ideea de feminism ca brand ce trebuie/este adesea exploatat. Tu ce părere ai despre acest lucru - fiind o tânără care călătorește singură și care a întâlnit multe femei, cu diferite personalităţi, idealuri, perspective?

Am întâlnit pe drum multe femei puternice, independente și neînfricate, care m-au inspirat să mă deschid mai mult, să îmi explorez feminitatea și să descopăr puterea din spatele ei. Pot spune că eram încă o fetiţă când am plecat la drum și abia recent am început să mă transform într-o tânără femeie.

Deși în România încă nu este foarte la modă pentru femei să călătorească singure, femeile din restul lumii nu se dau în lături de la a experimenta lumea pe cont propriu. Cu timpul, am încetat să mă definesc ca o femeie pe drum și am devenit un om călător. Am observat că, în momentul în care am încetat să hrănesc vulnerabilitatea la care sunt expusă ca femeie, și ceilalţi din jur au început să mă trateze ca pe o persoană încrezătoare și puternică. Ceea ce credem despre noi se manifestă în interacţiunile cu cei din jur. Suntem văzuţi așa cum ne arătăm și atragem ceea ce hrănim. Pentru că nu am dat atenţie fricilor de femeie pe drum, am avut mereu parte de experienţe pozitive, deși m-am pus și în situaţii destul de ciudate.

Uneori, pentru că sunt femeie, m-am simţit mai protejată și avantajată în interacţiunile avute. Momentan îmi redefinesc conceptele despre feminin/ masculin și despre ce credeam că știu despre propria persoană și găsesc multă deschidere și inspiraţie în jur.

Dragostea de sine. Ai scris niște rânduri foarte frumoase într-o postare pe Facebook și cele de mai jos mi-au atras atenţia în mod special:

Claim yourself, take your life in your own hands and modelate it the way you want it to be and the way you feel it to be. Not easy, isn’t it? Well, nobody said it is going to be. Good luck. With love, Me, a person that almost lost herself in the process of love, but is ready to start all over, with a different approach.

Așa e, trăim cu impresia că dragostea e esenţială. O lăsăm să ne consume și uităm de dragostea pentru sine. Înţeleg din acele rânduri că ţi-a fost greu/ţi-a luat ceva timp să realizezi că trebuie să dai un refresh relaţiei cu tine. Ai redescoperit-o pe Simina prin acest pas - o altă Simina care poate până atunci nu realiza atât de multe acest lucru?

Se face o separare între iubirea de sine și iubirea pe care o oferim în exterior, când, de fapt, iubirea e sau nu e. Iar dacă privim și mai profund, iubirea e peste tot. Cred însă că am fost educaţi cu o impresie fundamental greșită despre iubire. 

Iubirea pură e cea pe care o primim de la Existenţă: necondiţionată. Suntem iubiţi indiferent de cum suntem și de ce facem, însă oamenii au uitat să se iubească între ei în felul acesta. Trăim cu povești de la Hollywood în minte și suntem mereu dezamăgiţi de realitate. Și, mai ales, nu suntem învăţaţi să construim o relaţie cu propria persoană în primul rând. Să ne cunoaștem, că ne acceptăm, să ne iubim pe noi înșine mai întâi și apoi să oferim din iubirea noastră și celorlalţi, ca o expansiune. Noi iubim din nevoie și neputinţă, iubim ca să fim iubiţi la rândul nostru. Iubim și pe interes. Dacă ne-am simţi compleţi în noi înșine, iubirea ar fi altfel. Despre asta vorbeam. Când ne iubim pe noi înșine și ne simţim împliniţi fără nimic din exterior, atunci nu ne mai pierdem în iubire. Creștem.

Eu am început să privesc prezentul ca cel mai de nepreţuit lucru oferit de timp. Tu ai planuri de viitor sau preferi să te lași purtată de decizii spontane? Aș vrea să știu dacă ai vreun obiectiv de viitor - să ajungi undeva, să faci ceva anume sau dacă pur și simplu te adaptezi lucrurilor care vin pe parcurs?

În Asia am învăţat să preţuiesc momentul prezent, să nu îmi mai fac griji despre viitor și să las trecutul în urmă. Nu e simplu. E o practică continuă, în fiecare moment, dar abia când ești în stare să trăiești în aici și acum, trăiești cu adevărat. Nu am planuri de viitor și las lucrurile să se lege de la sine, în ritmul lor natural. După 4 ani de călătorie, drumul a devenit mai mult despre autocunoaștere și despre oamenii întâlniţi, mai puţin despre locuri. Singurul lucru pe care îl am în minte e să fiu în stare să experimentez lucruri din cele mai diverse, astfel să îmi satisfac toate curiozităţile despre lume.

#devorbacuAlma