O poveste cu Bartosz Puzdrowski despre locuire și locuințele din București

L-am scos pe Bartosz Puzdrowski la plimbare prin București, într-o vineri seara, din Piaţa Amzei pe General Berthelot, pe străduţe cu case vechi și clădiri industriale, fermecător de amestecate, în buna tradiţie a haosului urban românesc. Încearcă şi azi, la câteva luni de când a venit în București, să își păstreze ochii proaspeţi ca în prima zi, când a luat-o de la Otopeni înspre centru, pentru că crede că numai așa poţi vedea și ce e mai frumos, și ce e mai urât dintr-un loc, doar așa poţi să înţelegi spaţiile și locuirea, poţi înţelege oamenii și relaţia lor cu spaţiul public și cel privat.

Bartosz e director al companiei IMPACT SA, dezvoltatori imobiliari care deţin pe piaţa românească complexul Greenfield, un cartier care are deja 5.000 de locuitori. E polonez, dar a lucrat înainte nu numai în ţara natală, ci și în Finlanda și e absolvent de filosofie. Poate de aceea se tot gândește la ideea de comunitate și la cum faci dintr-o aglomerare de beton, sticlă, oţel și alte materiale de construcţie un loc în care oamenii să trăiască împreună cu sens și cu armonie, un loc în care oamenii să se regăsească, în care să-și poată arăta valorile comune. „Avem un suflet apropiat de cel polonez“, de aceea i-a fost ușor să înţeleagă ce așteptări are clasa de mijloc românească, a experimentat el însuși, pe pielea lui, comunismul și blocurile standardizate care au inundat și orașele poloneze.

Îl duc înapoi în timp, la momentul în care a plecat din orașul natal înspre Varșovia, să facă filosofie. De fapt, mărturisește râzând că îi plăcea filosofia, dar mai tare îi plăcea ideea că va pleca de acasă la facultate, iar pentru asta a trebuit să aleagă o specializare pe care n-o găsea decât în capitală. Din facultate a ieșit cu o abilitate care l-a condus bine prin viaţă: să reușești să rezumi într-o pagină, clar și concis, sute de pagini de concepte elevate și lucruri complicate. A început, în paralel, să muncească la McDonald's, de-abia deschis în Polonia, lucitor și atrăgător ca orice import din lumea „capitalistă“ serioasă. Făcea curat noaptea și i se părea că o face foarte bine, așa că prima promovare, cu mutare pe tura de zi, i s-a părut o pedeapsă. A crescut repede în companie, iar la 24 de ani se ocupa de deschiderea unui nou restaurant în Poznan. De-acolo a fost promovat din nou, la departamentul de real estate. Și-n acel moment a înţeles exact ce o să facă în viaţă.

Imagine de interior din complexul Greenfield, cu o bucătărie complet utilată și mobilată. Măsurătorile arată că zgomotul în cartierul Greenfield este cu 56% mai scăzut decât în centrul Bucureștiului. 

Imagine de exterior din complexul Greenfield, care are apartamente de 2, 3 sau 4 camere, cu terase sau ieșire la grădină. Greenfield este cea mai mare comunitate urbană din sectorul 1.

Bartosz repetă de câteva ori sintagma „experienţă socială“ și se referă la acea viaţă pe care o trăim în jurul caselor noastre. Se bucură că în Greenfield vezi copii jucându-se pe stradă, o imagine din ce în ce mai rară în marile orașe din Estul Europei. Românii, ca și polonezii, au o relaţie mai specială cu spaţiul privat: sunt mai teritoriali cu ce e în spatele ușii lor și mai puţin implicaţi în ce e în afară. În Finlanda a văzut însă că oamenii își construiesc altfel „experienţa socială“, că pentru ei spaţiul public e la fel de important precum cel privat, de aia au și grijă de el. Și crede că asta vine din faptul că clima aspră i-a făcut mai solidari: ai nevoie de celălalt ca să supravieţuiești, așa că ai face bine să te simţi bine cu celălalt. Ce i s-a părut incredibil la Helsinki e că, dacă niște finlandezi văd un petec de iarbă, fac un picnic pe el în cel mai relaxat și natural mod posibil. Și tot contrastant cu estul european e și faptul că ansamblurile rezidenţiale finlandeze au cam jumătate de locuri de parcare raportat la apartamente. Mașina începe să fie mai puţin sexy pentru nordici, care rămân însă atașaţi de sauna lor comună. Nu prea poţi să te apuci să vinzi apartamente în Finlanda dacă n-ai saună în bloc.

Îmi povestește de o ţicneală poloneză care a ţinut ceva vreme. Noile cartiere de locuinţe aveau garduri și porţi închise. Multe garduri care separau noul de rest, simbolic. Nu era o chestiune obiectiv legată de securitate, pentru că Polonia e o ţară sigură, ci mai curând sentimentul că ești cu ai tăi laolaltă, care spunea „ăștia suntem noi“, „noi suntem de un anume fel“. Dar povestea asta a evoluat în timp și gardurile au mai ieșit din modă și au făcut loc unor curţi interioare în care, adesea, e multă viaţă: restaurante și magazine și locuri de recreere sau joacă, foarte plăcute, în care vin și persoane care nu trăiesc acolo. A văzut că tinerii polonezi, clasa de mijloc sau cea mai sus de aceasta, cumpără un apartament care să le dea „experienţa socială“ care îi validează. 

Și la clienţii lui români vede asta. Și mai ales vede că sunt mai atenţi decât alte popoare la cum arată în interior casa, la ce văd pe geam. Ne plac apartamentele mari și bucătăriile serioase și suntem obsedaţi de decomandarea camerelor. În Finlanda, de pildă, bucătăria e un open space și, adesea, ușa care separă dormitorul de restul apartamentului e una glisantă. Finlandezii trăiesc în spaţii mai fluide, noi vrem mai mulţi pereţi. Polonezii adoră balcoanele, românii le închid cu termopane. Dar românii i se par „educaţi“ în domeniu, știu bine ce vor, știu bine cum trebuie să arate o casă și pun presiune pe dezvoltatori. Deși el e dezvoltatorul, nu are o problemă cu presiunea, pentru că din ea ies, de obicei, lucruri bune. De asemenea, îmi zice că e o perioadă bună să cumperi o locuinţă, dacă ai bani pentru asta, pentru că estimează că preţurile vor crește ușor.

Coborâm pe o stradă complet inundată de parfum de flori de tei și vorbim despre cât de important e să respecţi ce au făcut cei dinaintea ta, e aproape o condiţie asta, ca să lași și tu o moștenire demnă în urma ta. Mă uit cum se bucură când vede câte o casă frumos renovată și cum îl stresează clădirile distruse. Îl întreb ce o să se întâmple în viitor. Râde că în România totul e posibil. Și-apoi, serios, îmi spune că nu știe. Cred că „nu știu“ răspund numai oamenii sinceri. 

Bartosz Puzdrowski este un manager de succes specializat în sectorul imobiliar, cu peste 20 de ani de experienţă în domeniu, ocupând funcţii de conducere în cele mai importante companii imobiliare specializate pe segmentele rezidenţial, office şi comercial. A fost, printre altele, membru de consiliu în cadrul companiei ICON Real Estate în Polonia şi Finlanda, fiind responsabil pentru proiecte de dezvoltare şi renovare rezidenţială şi office în Varşovia şi Helsinki, director general al departamentului de dezvoltare imobiliară în cadrul Marvipol Group şi CEO al Polnord SA (dezvoltatori rezidenţiali de top din Polonia, listaţi la Bursa de Valori Varşovia). De asemenea, a ocupat poziţiile de Country Manager pentru Polonia şi Ţările Baltice în cadrul Avestus Real Estate (un important dezvoltator imobiliar comercial din regiunea Europei Centrale şi de Est), director al departamentului de dezvoltare al ECE Projektmanagement Polska (unul dintre cei mai mari dezvoltatori şi investitori în centre comerciale din Europa), precum şi manager de dezvoltare regională în cadrul McDonald’s Polonia. Este absolvent al facultăţii de Filosofie şi Sociologie şi deţinător al unui Master în Business și Marketing la Universitatea din Varşovia, precum şi al programului de Executive MBA Varşovia – Illinois, cu specializarea în administrarea afacerilor şi comerţ. 

Fotografii de Matei L. Buţă