O discuţie sinceră și imprevizibilă cu Ștefan Lupu

Ștefan Lupu este actor la Teatrul Mic și îl poţi vedea jucând în Pescărușul, Anul dispărut 2007, Vania și Sonia și Masa și Spike, Fazanul, Aglaja și dansând în Iarna, Zic Zac, Nesomn și D’ale Noastre. De asemenea semnează regia și coregrafia în spectacolele (D)efectul Placebo, Aglaja și Apa Vie.

Ștefan Lupu știe cum să spună o poveste, iar pentru el actoria și dansul sunt la fel de importante, ba chiar sunt într-o armonie perfectă. Înzestratul actor, regizor și coregraf ne vorbește despre copilărie, libertate, alegeri, neajunsuri și despre trăitul pe Lună.

Ce parfum are teatrul?
Parfumul partenerului sau partenerilor alături de care joc în diferite spectacole. Se întâmplă să nu mai joc într-un spectacol, iar după un an sau doi, întâmplător, simt parfumul respectiv pe stradă și fac legătura, aproape inconștient, cu teatrul.

Cum crezi că ai putea contribui la evoluţia teatrului?
Nu am eu putere de decizie, și chiar dacă aș avea, există influenţe din stânga și din dreapta care te împiedică să creezi liber sau să schimbi lucruri importante, dar mi-ar plăcea să se transforme anumite laturi ale sistemului teatral, care trebuie reformatate. Tot ce pot face eu în momentul de faţă este să fiu corect și să încerc să lucrez cu oamenii la cel mai înalt nivel posibil.

Cât de important este să spui „nu”?
Este foarte important să știi să spui „nu”, deși recunosc că abia în ultima perioadă am început să fac asta. Când ești foarte tânăr și la început de carieră, ţi-e foarte greu să refuzi, vrei să joci și nu poţi să înţelegi că, dacă ești implicat în trei proiecte în următoarele cinci luni, s-ar putea să nu dai randament, te suprasoliciţi și nu vei da 100%. Se învaţă în timp acest „nu” și niciodată nu o să știi dacă ai luat decizia corectă, decât în momentul în care se termină proiectul respectiv.

Cum au primit părinţii vestea că dai la actorie?
Au fost surprinși și sceptici la început, dar văzându-mă pasionat de teatru și-au dat seama că vreau să fac cu adevărat asta și au avut încredere în mine până la capăt. În primul rând erau sceptici pentru că artiștii, în România, nu sunt ajutaţi atât cât ar trebui.

Ce muzică asculţi în drum spre teatru?
De obicei ascult muzica pe care lucrez, muzica din spectacole, fie că mă ocup de coregrafie, fie că trebuie să dansez eu. 

Au fost momente când nu ai dat tot ce aveai mai bun?
Da, cu siguranţă există momente când simţi că nu ești la adevărata valoare, când știi că poţi mai mult și din diferite motive nu poţi să ajungi acolo unde ţi-ai imaginat că vei ajunge la finalul acelui proiect.

Ai vreun ritual înainte să intri pe scenă?
Mă retrag într-un colţ și mă gândesc la ceea ce urmează să se întâmple, la ce am eu de făcut, la ce las în scenă și ce ofer publicului și mă echilibrez fizic, psihic și emoţional. Este acel moment când trebuie să mă adun și să fiu 100% într-un alt univers, conducându-mi personajul până la capăt în povestea pe care urmează să o spun.

Ţi-a reproșat cineva vreodată că ești timid?
Da, mi s-a reproșat că sunt foarte timid și eu știu asta, deși nu par, dar sunt anumite momente când sunt extrem de timid și de timorat și mă lupt cu treaba asta de ceva vreme.

Actorie vs. Coregrafie
Eu sunt actor la bază și pot să afirm că jonglez mai bine cu partea de actorie, am studiat și am citit foarte mult și am conștientizat foarte multe lucruri pe parcursul anilor, dar cu toate astea dansul îmi oferă mai multă libertate și uneori am curaj să mă exprim mai mult prin dans. Combinând atât de mult actoria cu dansul, simt că ambele sunt la fel de importante și împreună ajută la construirea unui moment artistic special.

Păstrezi ceva din rolurile care te-au marcat?
Da, este inevitabil, dar încerc să mă detașez pe cât posibil de personaj în timpul liber. Uneori este foarte greu însă, pentru că îţi vin în minte automat replici dintr-un spectacol care se potrivesc perfect în anumite situaţii ale vieţii cotidiene. 

Dacă ai putea să îţi petreci trei luni oriunde, unde ar fi?
Pe Lună! (râde) Dacă aș putea să trăiesc trei luni pe Lună, mi-aș lua cu mine cartea Făt-Frumos din lacrimă.

Text și foto: Cristian Niculae