Luna dedicată femeilor
Îmi amintesc prima dată când mama mi-a spus să îmi șterg lacrimile. Că într-o zi o să ajung să realizez că sunt mai presus de niște note, de niște păreri. Că școala, liceul, facultatea sunt doar niște etape și că eu sunt pregătită pentru ceva mult mai mare decât pașii ăștia standard ai societăţii.
Mi-am dat seama că sunt singură de câţiva ani. Și mai rău e că m-am obișnuit așa. Am văzut-o recent, după mult timp. Am avut o seară în care m-au cuprins multe gânduri legate de viaţă. Nimic legat de trecut, căci e nasol să fii ancorat în trecut. Prezentul. Printre gânduri s-a strecurat și ea. O priveam cât de atentă e la cum să îmi facă cafeaua. Era ușor speriată că mă trezeam în fiecare dimineaţă la 6, pentru că știa că nu prea dorm seara. Îmi spunea că arăt mai bine ca niciodată, dar că în ciuda fericirii mele, e ceva ce mă macină. De aia când m-a văzut pe scări, la 3 dimineaţa, mi-a zis doar să nu mai stau mult.
M-am gândit să vorbim puţin despre mame. Că tot spunem că sărbătorim asta în luna martie. Câte mame poate uită de iubirea pentru sine pentru că dau tot celor din jur? Iubirea de mamă este greu de explicat. Sunt sigură că acel sentiment este printre cele mai puternice din lume. Sunt la fel de sigură că există mame care simt că nu și-au încurajat destul copiii sau copii care simt că mamele nu au fost suficient de înţelegătoare, implicate. E un subiect care poate fi privit din foarte multe perspective.
Printre gândurile mele în miez de noapte s-a strecurat ea. Mama. Mi-au trecut prin cap toate poveștile despre greul prin care oamenii treceau înainte. În special femeile. Cât de greu era pentru o femeie să își spună punctul de vedere. Să spună nu. Nu putem compara traiul generaţiilor, căci pe vremea aia erau alte obiceiuri, situaţii. Societatea se afla într-o perioadă în care familia era principalul scop în viaţă. Stat acasă. Avut grijă de familie. Gătit. Hrănit. Tot pachetul. Citeam recent un articol despre influenceri și cum uităm parcă pe zi ce trece ce este de fapt un influencer.
Ceva în capul meu mă face să cred că mamele sunt influenceri. Din foarte multe puncte de vedere. Acel tip de influencer pe viaţă. Mamele influenţează foarte multe aspecte din viaţa noastră. Nu sunt sigură dacă realizăm poate cât de important e pentru o mamă să simtă că noi suntem ok. Până la urmă, e o vorbă din bătrâni cum că ești copil pentru părinţi toată viaţa. În special pentru mama.
Nu vreau să intru în acest dialog ca protagonistă care înaintează un punct de vedere subiectiv. Nici obiectiv. Cred că de data asta nu înaintez altceva în afara de un singur cuvânt: mama. Poate că de data asta dialogul trebuie preluat de către tine. Cu tine însuţi sau însăţi. Cu mama. De ce nu? Poate nu ai mai avut demult un dialog cu mama despre… tine? Ea? Sărbătorim în luna martie mamele sau, cel puţin, așa zice tradiţia. Poate ar trebui să ne abatem puţin de la tradiţie și să privim simplitatea din relaţiile pe care le putem avea cu mamele. Sau cu femeile importante din viaţa noastră. Poate că ne complicăm atât de mult, încât devin niște rutine plictisitoare. Pentru că lipsește emoţia. Hai, ce zici? Pune mâna pe telefon sau stai la o cafea cu mama sau chiar bunica.
Un dialog înseamnă mai mult decât o sărbătoare.
#devorbacuAlma
Comentarii