Ivan Bragowski mixează discursurile politice cu muzica jazz
Ivan Bragowski mixează discursurile unor politicieni români cu muzica jazz și face o treabă foarte bună.
Ce am putea spune despre autorul acestor mici opere de artă? Păi nu foarte multe, deoarece el a dorit să-și păstreze, într-o oarecare măsură, anonimatul. Totuși, am făcut un mic research și am aflat că vine din Republica Moldova, este rezident al Clujului și că performează ca percuționist.
Tocmai prin prisma acestei îndeletniciri de toboșar, îi vine foarte ușor să sincronizeze și să combine tempo-urile diferitelor piese și sample-uri. Am purtat o mică discuție cu dânsul, unde ne-a explicat cum i-a venit ideea acestor editări muzicale, dar, în continuare, vă las pe voi să urmăriți ce a avut de declarat:
"Acum o săptămână cineva asculta, într-o bucătărie, primul discurs din ceea ce avea să devină un lung șir de discursuri. Întâmplător, discursul era al președintelui. Președintele a vorbit, și a vorbit, și a vorbit, până când s-a lipit zgomotului de fond, în armonie perfectă cu o omletă și un espressor. Altcineva a deschis ușa bucătăriei, a scos bețele din rucsac, s-a așezat pe scaun și a început să-și facă exercițiile zilnice. Președintele a continuat. Exercițiile au continuat. Președintele vorbea, bețele băteau. S-a întâmplat ceva. Ne-am uitat unul la celălalt - președintele avea ritm. Avea groove. Avea swing. Președintele nu ieșea din 75 bătăi pe minut, așa cum avea să ne confirme metronomul. Așa că am unit președintele cu muzica. Apoi am unit ministrul agriculturii cu muzica.'', ne spune Ivan.
"Din această comuniune cu muzica am aflat câteva lucruri: (1) nu există niciun discurs ce nu poate fi îmbunătățit prin suprapunerea lui cu un track (2) mai ales dacă îl face mai ușor de urmărit (3) președintele are un track interior care îi dictează ritmul și intonația și nu știm ce părere să avem despre asta (4) câteodată un discurs trebuie scos din context ca să fie ascultat cu adevărat, și mai mult decât orice (5) câteodată nimic nu e mai absurd decât evidentul. Apoi ne-am întors fiecare la ale noastre - pixeli, respectiv repetiții. Și muzica politicii s-a auzit, din share în share, din tag în tag, și în alte bucătării.", ne transmite.
Pentru experiența audio accesați pagina de facebook:
https://www.facebook.com/casadediscursuri/?__mref=message_bubble
Comentarii