Cum a fost la Sărbătoarea Recoltei 2017
Sâmbătă, 30 octombrie 2017, la Aliman, în județul Constanța, a avut loc Sărbătoarea Recoltei Alira 2017.
Evenimentul devenit tradiție anuală pentru cramă i-a atras în număr mare pe iubitori de vinuri și pe prietenii Alira, oferindu-le șansa de a descoperi viile în care se naște vinul pe care îl prețuiesc. În acest sens, Jeep România a pus la dispoziție două automobile de teren care au făcut tururi prin via Alira pe toată durata zilei.
Odată cu razele soarelui, care s-au lăsat așteptate mai mult decât în ceilalți ani, atmosfera a fost încălzită și de mult apreciatul concurs de cules struguri. Lista de participanți a fost lungă și diversificată, iar competiția strânsă, încurajată și de premiile oferite - cele mai bune echipe plecând acasă cu vinuri din colecția Alira. În plus, concursul a avut și o cauză nobilă: banii pe care culegătorii i-ar fi primit pentru o zi de muncă au fost donați școlii din Aliman, susținând astfel evoluția prin educație.
O altă tradiție păstrată cu sfințenie la fiecare sărbătoare a recoltei a fost zdrobirea tradițională a strugurilor de către domnițele din sat îmbrăcate în port popular. Atmosfera de petrecere a fost întreținută de o suită de cântece și dansuri populare caracteristice regiunii Dobrogei, cu o tematică specifică vinificației și culesului de struguri.
Pe lângă bucatele câmpenești și pâinea în cuptor de lut nelipsite de la nicio Sărbătoarea Recoltei Alira, participanții din acest an au putut servi și o delicioasă pizza coaptă pe loc de Pizza Van. O altă atracție culinară au fost și platourile cu brânzeturi și alte delicatese de la Hochland, numai bune de asortat cu vinurile Alira.
Printre oaspeții de seamă ai evenimentului, merită amintiți și membrii clubului Morgan România, care au rezistat tentației de a gusta vinurile și au venit la volanul superbelor automobile britanice.
Ca un eveniment care celebrează munca depusă pe tot parcursul anului viticol, Sărbătoarea Recoltei Alira a bifat încă un an excelent pentru via și terroir-ul de la Aliman, locul în care iau naștere vinurile Alira.
Comentarii