AVINCIS lansează trei sortimente din gama VILA DOBRUȘA cu etichetă nouă
AVINCIS, producătorul de vinuri premium din România, care îmbină tradiţia cu modernitatea, a lansat trei dintre cele cinci vinuri din gama AVINCIS VILA DOBRUȘA cu o nouă etichetă, care redă perfect spiritul podgoriei: cupajul roșu Merlot & Negru de Drăgășani, cupajul alb Pinot Gris, Tămâioasă Românească & Fetească Regală și Rosé – Cabernet Sauvignon.
Etichetele, concepute grafic de editura Baroque Books & Arts și ilustrate de Cristiana Radu, reflectă, prin joc și culoare, specificul domeniului de la Drăgășani: tradiţia, natura, familia, modernitatea, arta oenologică și basmul.
„Noile vizualuri oglindesc perfect cine suntem noi, într-o manieră modernă și ludică, dar și cu accent pe tradiţie. Tot ce cuprinde eticheta veţi regăsi și în viaţa reală pe domeniul Vila Dobrușa, unde producem aceste vinuri de calitate, dar la preţuri accesibile și care se găsesc în lanţurile de retail din întreaga ţară. Gama AVINCIS VILA DOBRUȘA este companionul potrivit la orice oră și la orice tip de eveniment în familie, iar noile etichete spun această poveste a simţurilor, în care verdele odihnitor al pădurii și al frunzelor de viţă se împletește cu respiraţia binefăcătoare a Oltului și cu viaţa neprihănită a animalelor care se bucură și ele de domeniul Vila Dobrușa. Toate aceste elemente reprezintă o sursă valoroasă de inspiraţie în crearea vinurilor AVINCIS VILA DOBRUȘA”, a declarat Andreea Micu, asociată a cramei AVINCIS.
Din gama AVINCIS VILA DOBRUȘA mai fac parte alte două vinuri proaspete și ușor de băut, provenind din soiuri foarte bine adaptate podgoriei Drăgășani: Vila Dobrușa – Cabernet Sauvignon și Vila Dobrușa – Sauvignon Blanc. Vinurile din gama AVINCIS VILA DOBRUȘA pot fi găsite în hypermarket-urile Auchan, Carrefour, Kaufland, Mega Image, Metro, Real, Selgros, dar și online pe www.finestore.ro, www.beicevrei.ro, www.marvin-wineshop.ro, www.foxwines.ro, www.bemag.ro, www.winerepublic.ro, www.wine-boutique.ro, www.vinexpert.ro, www.lovewine.ro.
Comentarii