Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt

Pe vremuri, bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt făcea parte din Ulița Mare alcătuită din Podul cel Verde (Copou) ce era unit cu Ulița Sîrbească (str. Lăpușneanu) și cea Boiereasca (dinspre Curtea Domneasca azi Palatul Culturii) alcătuind Ulița Mare care se întindea pe vremea domnitorului Mihail Sturza de sub zidul Curții până mai sus de poarta Grădinii Publice unde era bariera orașului. În 1866, după ce s-au înființat primăriile, partea de sus a Uliței Mari primește numele regelui Carol I iar a porțiunii din mijloc numele domnitorului Alexandru Lăpușneanu. Partea de jos nu este redenumita, intre hanul lui Petrea Bacalau și Curtea Domneasca pana în iunie 1883 când este inaugurată statuia lui Ștefan cel Mare care dă numele bulevardului de astăzi.

În jurul anului 1900, Primăria Iaşi a elaborat un ambiţios plan de urbanism, menit să îndrepte traseul străzilor oraşului şi să mărească lăţimea acestora, pentru a conferi vechii capitale înfăţişarea unui oraş modern. Practic, vechile clădiri au fost demolate şi reconstruite pe un aliniament aflat cu 3-4 metri în spatele celui existent anterior. Acum dispar clădirile din faţa Bisericii Catolice cunoscute din stampa lui J. Rey, de la 1845. Se desăvârşea astfel sistematizarea acestei laturi a străzii Ştefan cel Mare, întrucât dughenele din faţa mănăstirii Trei Ierarhi şi Mitropoliei au fost demolate înainte de 1890.

Între 1975 și 1985 are loc la Iași, cea de a doua mare campanie de sistematizare ireparabilă din timpul primarului Ioan Manciuca Bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt cu demolări intensive pentru a transforma istorica Uliță Mare într-un falnic bulevard rectiliniu, uniform menit să unească vizual Piața Palatului și Piața Unirii.

În anul 2012, Primăria Iaşi demarează un proiect de sistematizare a b-dului Ștefan cel Mare, prin transformarea acestuia în zonă pietonală când în locul asfaltului, bulevardul a fost pavat cu piatră cubică.