SapteSeri

Parcul Bazilescu

Parcul Bazilescu

 

Parcul Bazilescu (fostul parc „Nicolae Bălcescu”) este un parc aflat în partea de nord vest a Bucureștiului, cartierul Bucureștii Noi, în prezent având o suprafață de 13,5 hectare. În momentul amenajării (1954), parcul se întindea pe o suprafață de 120 de ha. Terenul pe care a fost construit parcul a fost donat statului român de juristul profesor universitar Nicolae Bazilescu. 


Pentru  îmbinarea  trecutului  cu prezentul, parcul păstrează arbori seculari, rămășițe ale Codrilor Vlăsiei și un mic colțișor rustic, o poartă maramureșeană din lemn și o făntână cu cumpănă, cioplite de un meșter popular.


În interiorul parcului se află Teatrul de Vară, construit în 1953 și inaugurat cu ocazia Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților, care avea o capacitate de 2000 de locuri, unul dintre cele mai mari amfiteatre în aer liber din țară la acea vreme. 



În parc se află busturile lui N. Basilescu (cum apare în inscripția de pe soclu) și Nicolae Bălcescu, cel din urmă dând pentru o vreme și numele parcului.


În Parcul Bazilescu se găsește și Clubul Copiilor Sector 1 - Bazilescu, unde școlarii pot merge la diferite cercuri educative: muzică, teatru, gimnastică ritmică, limba engleză, educație civică, rugby.


În Parcul Bazilescu există și aparate de fitness, mese de șah, spații amenajate pentru copii și spații amenajate pentru câini.



Adresă:
Bd. Bucureștii Noi nr. 105

Alte Spaţii verzi

Grădina Botanică a Universității de Medicină și Farmacie

Grădina Botanică a Universității de Medicină și Farmacie