SapteSeri

Lacrimi și Sfinți

Lacrimi și Sfinți


Site - www.lacrimisisfinti.com 


Facebook - www.facebook.com/LacrimisiSfinti 


Lacrimi și Sfinți e bine-mersi, are succes în continuare, face o grămadă de bani. Nu sunt multe de spus față de ce am scris data trecută când e vorba despre ambianță și mâncare. Cred că sunt câteva schimbări în decorurile saloanelor de sus, de la parter, adică, însă nu semnificative. Terasa tot nematurată, cu țigări aruncate pe jos, deși era ora prânzului, când oamenii începeau să se adune, deci e de presupus că ar fi trebuit dat cu o mătură înainte, că după aceea e mai greu.

Și meniul e la fel, creativ, deși uneori mai mult pe hârtie, cum ar fi “brânză împăturită”, care e o felie de brânză ieftină, fără gust, înfășurată într-o frunză, de viță de vie, parcă. Mazărea caramelizată la fel de bună ca data trecută, pilaful, varza roșie și varză albă murată foarte bune, la fel și pârjoalele de legume. Pastrama mult prea tare, ne-a părut rău că am luat-o.

Cei de la Lacrimi și Sfinți își angajează chelnerii la întâmplare, iau și ei pe primul care le sună la ușă, presupun. Sunt diferențe mari între chelneri, din toate punctele de vedere. Unul absent cu totul, vreo doi impertinenți de-a binelea, două fete tăcute și cu aer civilizat, unul cules direct de pe câmp, probabil. Dar, dacă nu trebuie să fii atent la ei ca să scrii articole, poți avea un prânz sau o cină bune la Lacrimi și Sfinți, cu un disconfort minim din partea lor, dacă nu le dai multă atenție (GB – octombrie 2018)

Pentru că Mircea Dinescu are imaginație și alții nu au

Lacrimi și Sfinți e restaurantul din Centrul Vechi la care Mircea Dinescu e asociat, sau de care și-a asociat numele, oricum, ca să vândă mai bine. Și a reușit, evident, pentru că Mircea Dinescu e un brand valoros, care aduce audiență peste tot pe unde apare.

Lacrimi și Sfinți e înspre partea bulevardului I. C. Brătianu a Centrului Istoric, aproape de Hanul lui Manuc. Are două niveluri, un parter în care e și bucătăria, la vedere, după un perete de sticlă, și care mănâncă mult din spațiu, și subsolul cu mai multe încăperi, un adevărat beci, de fapt, cu ziduri de cărămidă, bine amenajat. Terasa e mică, amenajată simplu, nimic special de spus despre ea.

Și salonul de sus de la Lacrimi și Sfinți arată bine, cred că schimbă din când în când amenajarea, în jurul câte unei teme. De data aceasta este atelierul tâmplarului, cu niște bancuri mari de lucru pe post de mese, de mare efect, cu ceva scule de tâmplărie pe pereți, pe post de decoruri.

Lacrimi și Sfinți are bucătărie românească, un fel de amestec de mâncare tradițională, țărănească, alături de feluri mai boierești sau altele pur și simplu inventate, alăturări ad-hoc de ingrediente și de moduri de preparare pe care nu prea le mai vezi în altă parte. Pentru că acesta este USP-ul lui Mircea Dinescu, unul dintre marii specialiști români în marketing. Sunt sigur că dacă aș gusta din toate, aș găsi regăsi destule feluri de mâncare cunoscute deja, însă Mircea Dinescu știe să le prezinte ca și când ar fi cu totul altceva. Nu degeaba e el scriitor talentat…

Mâncarea e totuși bună la Lacrimi și Sfinți, în ciuda …













Sursă: https://www.restocracy.ro/lacrimi-si-sfinti-restaurant/


Adresă:
Str. Șepcari, nr. 16
Telefon:
0725 558 286
Program:
L-D 12.30-02.00
Website:

Alte Restaurante

Restaurant Weinkeller (Pivnița cu Vinuri)

Restaurant Weinkeller (Pivnița cu Vinuri)

14
Romanian Insane Barbeque and Sauces - R.I.B.S.

Romanian Insane Barbeque and Sauces - R.I.B.S.