SapteSeri
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”
Site: www.antipa.ro
Facebook: www.facebook.com/muzeulantipa
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” este unul dintre cele mai impozante muzee din România şi din Europa de Est, în prezent adăpostind peste 2.000.000 de exponate.
Muzeul a luat fiinţă la 3 noiembrie 1834, la iniţiativa fratelui domnitorului Alexandru Ghica, Marele Ban Mihalache Ghica, care a donat colecţii importante, incluzând monede greceşti, romane şi bizantine, colecţii de minerale, fosile, moluşte, peşti, păsări şi mamifere, precum şi opere de artă. Deşi fusese conceput ca un cabinet de istorie naturală, muzeul a căpătat un caracter de instituţie mixtă, adăpostind antichităţi, tablouri vechi şi curiozităţi naturale.
Pe parcursul timpului, muzeul a fost găzduit în diferite clădiri din Bucureşti. Sediul actual a fost proiectat şi construit prin strădania Dr. Grigore Antipa, director în perioada 1893 - 1944. Muzeul realizat de marele savant era modern atât prin modul de expunere, cât şi prin rolul şi activitatea sa. De asemenea, prin eforturi susţinute Grigore Antipa a îmbogăţit substanţial colecţiile instituţiei cu piese valoroase din toate colţurile lumii. Tot lui Grigore Antipa i se datorează şi realizarea în Bucureşti a primelor diorame biogeografice, model extins apoi la marile muzee ale lumii.
Tarife pentru muzeu:
- Bilet întreg: 20 lei
- Pensionari: 10 lei;
- Elevi, studenți: 5 lei;
- Posesorii de carduri Euro 26 (cu vârsta până în 30 de ani: 75% reducere (cu legitimații valabile) din prețul întreg
- Posesorii de legitimații ISIC și IYTC (studenții și tinerii: 75% reducere; profesorii posesori de legitimații IYTC: 50% reducere (cu legitimații valabile))
Ghidaje:
- Audioghid: 10 lei / persoană - Disponibil în limbile: română, engleză și spaniolă
- Muzeul organizează ghidaje pentru grupuri de până la 20 de persoane, doar în zilele de marți până vineri. Programarea pentru ghidaje este obligatorie și se face cu cel puțin 7 zile în avans, în limita locurilor disponibile.
- Ghidaj limba română: 100 lei
- Ghidaj limba engleză: 200 lei