SapteSeri
Biblioteca Judeţeană George Coşbuc
Biblioteca Judeţeană îşi are fundamentul în dragostea pentru carte şi lectură cu îndelungi tradiţii la Bistriţa. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-Iea, consemnăm apariţia mai multor societăţi de lectură ale meseriaşilor bistriţeni, a unor biblioteci incipiente, unele patronate de Astra, altele de instituţiile şcolare, îndeosebi de gimnaziul german de băieţi, actualul Colegiu Naţional Liviu Rebreanu.
Sediul actual al Bibliotecii Judeţene, situat pe strada Al. Odobescu nr.11, are o istorie pe cât de bogată, pe atât de interesantă. Cladirea a fost construită între 1883-1884, după planurile arhitectului Cari Schdbel pentru a adăposti reşedinţa medicului Garnizoanei Bistriţa, dr. Christof Reinl, instalat în această funcţie odată cu amplasarea Spitalului militar de pe strada Alba lulia, în anul 1886. După Marea Unire de la 1918, clădirea a fost trecută în proprietatea Ministerului de Război al Regatului României, imobilul fiind atribuit prinţului Carol pe perioada cât a fost mutat disciplinar la Bistriţa, în anul 1919. Ulterior, aici a funcţionat sediul Magyar Nemzeti Bank, iar după 1947 a devenit sucursala judeţeană a Băncii Naţionale a României.
După reabilitare, la sfârşitul anului 2012, clădirea a fost atribuită, prin hotărârea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, sub preşedinţia lui Emil Radu Moldovan, Bibliotecii Judeţene Bistriţa-Năsăud.