Underrated luxuries

„În casă e curat, hainele sunt la spălat și tocmai am terminat de mâncat clătitele alea delicioase pe care le-am postat mai devreme pe Insta – făcute cu apă minerală și cu puţină lămâie. Le-am mâncat goale, cu zahăr. Acum îmi beau cafeaua, în timp ce mă uit la The Newsroom. Puţin shopping online și după, somn de voie. 

I'm having one of those moments... When everything's right with the world.“

I-am trimis mesajul asta lui M, într-o sâmbătă dimineaţă. Reacţia lui: „I'm speachless...”, urmată de câteva emoticoane indecente. 

Mama mereu îmi spune că am trăsături latino, mai ales atunci când nu sunt machiată. Tind să o cred, pentru că mă regăsesc tare în filozofia italienilor de viaţă „dolce far niente”. Atunci când timpul stă în loc doar pentru tine și când totul, dar absolut totul... e perfect. Gânduri nesistematizate și timp cât vrei, să visezi cu ochii deschiși. 

Odată cu vara, se termină și visarea, iar eu îmi număr micile luxuri care îmi menţin cumva starea asta de beatitudine. Sunt o persoană simplă, cu plăceri simple. Îmi place să mă trezesc după un somn adânc, de minimum 7 ore, și să mă lovesc în drum de cele două uși, cu ochii mijiţi și cu masca de dormit atârnând de-o șuviţă. Îmi place cafeaua de dimineaţă de la birou, băută mereu pe jumătate, pentru că după ora 10 începe nebunia și uit de ea. Îmi place dușul cald, de seară, și uleiul de lavandă Johnson's Baby strâns în broboniţe pe pielea mea. Îmi place senzaţia de așternuturi proaspăt schimbate. Îmi place să mă uite Dumnezeu într-o farmacie, citind etichetele produselor dermato-cosmetice. Îmi place să opresc la prima benzinărie din drum și să îmi fac stocul cu cele necesare – cafea, reviste, apă cu vitamine și, obligatoriu, croissant-ul cu ciocolată! Îmi place euforia din avion până să ajungi în locul care te-a convins din poze să pleci către el. Îmi place să apăs „finalizează comanda” pe telefon, atunci când am terminat de ales cadoul perfect pentru cineva drag mie. Îmi place, după ce mă cremuiesc corect cu Piz Buin SPF 50+, să fiu aruncată în mare – deși lui nu i-aș recunoaște asta, nici în ruptul capului. Și mai recunosc că, deși nu îmi place risipirea rujului roșu preferat pe oglindă, îmi place să îl găsesc acolo, în mesaje de „bună dimineaţa”. Îmi place să îi gătesc brownie cu bere neagră, desertul meu semnătură, și să îi văd moaca la prima îmbucătură. Îmi place că pot fi eu lângă el, cu toate ţăcănelile mele. Îmi place că n-aș fi crezut... Și acum cred. Să poţi vorbi deschis, să ai măcar un prieten adevărat, să poţi mânca găluște cu prune într-o după-amiază de duminică; să râzi cu poftă, să bei un pahar cu apă atunci când nu mai poţi de sete; să mănânci cartofi prăjiţi cu ou ochi și multă brânză, făcuţi de mama; să citești o carte bună înainte de culcare... Pentru mine, asta înseamnă lux. Micile bucurii ale vieţii sunt peste tot. Trebuie doar să vrei să le vezi și să le apreciezi. 

„La început a fost cuvântul și cuvântul era la Dumnezeu”. Iubesc cuvintele, mai mult decât muzica, mai mult decât teatrul. Îmi place să le împachetez cu fiecare idee cusută-n fir de aur și să le trimit mai departe, către voi, printr-un buchet. Dacă aș putea să aleg un buchet pentru vara asta, aș alege unul de hortensii violet. Iar dacă aș putea să aleg un cuvânt, aș alege două: „Zadig & Voltaire”. Parfumul pe care l-am purtat în vara în care am fost cea mai fericită.

De Raluca Bălănică