Press to play. Game on!
Și apăsai. Intrai în joc și deveneai în mod automat responsabil de îndeplinirea unei misiuni, de crearea unui fir narativ propriu. Dinamismul tehnologiei actuale permite industriei de gaming să ducă reinterpretarea realităţii la un alt nivel. Indiferent dacă privești gaming-ul din punct de vedere al dezvoltării, al designului sau din poziţia de jucător, realizezi cum imaginaţia umană, capacitatea de creare și tehnologia se îmbină perfect cu scopul de a adapta niște nevoi și întrebări ale societăţii într-o experienţă de gamification.
Nu e vorba doar despre manevrarea unui controller. E despre strategie. E despre cum instinctele și emoţiile ne ghidează deciziile. E destul de dificil să îţi imaginezi cum ar arăta jocurile în viitor, privind ușor în urmă și realizând că dacă acum câţiva ani puteai să baţi mingea doar la bloc, acum poţi să te mândrești cu o victorie pe Santiago Bernabéu prin intermediul Fifa 2018. Dar scopul era, este și va fi același: o retrospectivă a actualului și cum se poate accentua o nevoie, o interacţiune prin intermediul virtualului.
Prin prisma jocurilor găsim noi sensuri ale unor lucruri, la care poate în mod normal nu am avea acces direct. Progresezi, vrei să progresezi, vrei mai mult ca să fii recompensat cu și mai multă experienţă. Vrei să creezi, să descoperi. Ești un alt tu, dar tot tu. Într-un profil imaginar, ușor real sau poate fictiv, dar te transpui într-un personaj tipic ţie, a unui tu interior. Poţi fi lider, mentor, camarad, prieten. Optimizezi, dezvolţi, te adaptezi.
Industria de gaming se adaptează acestei dorinţe de a experimenta o altă dimensiune oricând. Atunci când ești într un joc pe PC, pe consolă sau pe telefon, în orice moment din zi sau din noapte, ţi se oferă șansa să te desprinzi de real și să participi instinctiv-natural la dezvoltarea unei realităţi virtuale. Uneori poate e prea mult.
Uneori, poate ne desprindem prea ușor de ceea ce ar trebui să stăm ancoraţi, dar uneori putem privi dincolo de ideea de joc și ne putem bucura de o oportunitate oferită de tehnologie. O oportunitate prin care jocurile nu mai sunt doar jocuri. Sunt universuri. Povești. E un storytelling virtual care merită digerat ca atare. Indiferent că vorbim de Pac Man sau The Last of Us. Click play. Play it right.
Dream Machines DM3 Mini
Acest mouse are senzor PMW 3360 şi nu are butoane laterale. Forma lui Dream Machines DM3 Mini este simetrică, deci se potriveşte atât dreptacilor, cât şi stângacilor, dimensiunile acestuia fiind 37 x 64 x 118 mm. Mouse-ul trebuie conectat la port-ul USB în timp ce ţineţi butoanele apăsate. Dream Machines au ales să umple un gol lăsat de SteelSeries şi o fac bine de tot. DM3 Mini este tot ceea îşi doreau mulţi să fie Kinzu.
210 lei pe dreammachines.pl
Tastatură Logitech G613
Logitech G613 este combinaţia perfectă între o tastatură office şi una de gaming, pentru că este mecanică şi wireless. G613 depăşeşte bariera autonomiei pentru că nu are iluminare. Alimentarea tastaturii se face cu două baterii AA şi are o autonomie de până la 18 luni, influenţată desigur de numărul de apăsări de taste, dar și de numărul de dispozitive conectate. Dacă firele sunt un impediment pe biroul vostru, acest combo este ceea ce căutaţi.
660 lei pe pcgarage.ro
Căşti HyperX Cloud Flight
Cloud Flight sunt nişte căşti wireless „multifuncţionale” pentru că au microfonul detaşabil şi pot fi folosite şi la alte dispozitive, nu doar la PC. Pot fi folosite şi la smartphone-uri sau audio playere portabile. Sunt nişte căşti foarte solide şi marea noutate o reprezintă logo-ul iluminat. Sunt primele căşti HyperX care au vreun fel de iluminare pe ele. Au renunţat la cupele textile şi astfel vei avea la dispoziţie doar cupele din PVC. Frecvenţa la care funcţionează în modul wireless este de 2,4 GHz şi au cea mai mare autonomie de pe piaţă, de 30 de ore.
La capitolul gaming pe PC, se descurcă foarte bine, astfel că auzi paşii mai bine pentru că au mai puţin bass şi nu numai că îi auzi, dar îţi dai seama şi din ce direcţie vin. Lucru absolut esenţial pentru nişte căşti de gaming. Unul dintre cele mai importante aspecte este raza de acoperire. Într-un apartament de 70 mp, ai semnal în fiecare colţişor al casei.
749 lei pe mediagalaxy.ro
Laptop Acer Predator 17 X
Predator 17 X are ecran FHD şi panou IPS la 75 Hz care poate fi overclock-at la 100 Hz. La capitolul specificaţii avem de-a face cu un laptop desktop replacement. Sunt câteva zone care se încălzesc destul de tare, dar partea bună este ca nu le poţi atinge nici accidental. Deşi procesorul este utilizat între 20% şi 30%, temperatura lui sare la 95°C, iar GPU-ul stă constant la 79°C. Este cel mai bun laptop pentru deplasări.
14.500 lei pe emag.ro
Joystick Hori Onyx Wireless PS4
Îmbunătăţiţi jocurile dumneavoastră cu controlerul Hori Onyx Wireless PS4. Se conectează la consolă prin Bluetooth şi este licenţiat oficial de Sony pentru compatibilitate de neegalat. În plus faţă de toate butoanele de care aveţi nevoie, controlerul Onyx este completat și cu feedback cu vibraţii imersive. Cu aceasta, se simte ca şi cum ai ajuns în interiorul jocului în timp ce faci fiecare mişcare şi completezi fiecare acţiune.
90,13 de dolari pe thegadgetflow.com
Pistol Merge VR 6DoF
Acest dispozitiv în stil Nerf vă permite să jucaţi jocuri mixte cu smartphone-uri, precum un adevărat Navy SEAL. Vă conectaţi telefonul la pistol și apoi priviţi ecranul pentru a identifica dușmanul. Obţineţi libertate de mișcare completă, adică puteţi vâna zombi virtuali în vecinătatea dumneavoastră reală. Versiunea curentă a prototipului funcţionează cu Apple iPhone X, cu un shooter demo de prima persoană care rulează pe platforma Apple ARKit.
50 de dolari pe thegadgetflow.com
Ochelari VR
Setul cu cască FOVE VR vă oferă simţul conexiunii umane în lumea virtuală. Uite, râdeţi și comunicaţi în mod natural cu personaje virtuale și cu alţi jucători. De asemenea, veţi obţine o performanţă îmbunătăţită, deoarece motoarele de joc controlează GPU-urile pentru a optimiza redarea în timp real. Navigaţi interfeţele utilizator rapid și fără efort, folosind privirea persoanei, fără mouse sau controale de mișcare.
600 de dolari pe thegadgetflow.com
Comentarii