Pe sub piele

Bună, eu sunt Alma. Azi vreau să îți vorbesc despre: ce se află pe sub piele. Da, mă refer aici la ce se află sub stratul de piele care ne acoperă oasele, mușchii, organele.

Every human is an artist. And this is the main art that we have: the creation of our story. Don Miguel Ruiz

Pielea acoperă nu doar interiorul material. Acoperă și ascunde poveștile pe care le citim, pe care le scriem, pe care alegem să le ţinem pentru noi sau să le publicăm. Înţeleg uneori din anumite interacţiuni cu oamenii că am ajuns într-un punct în care fiecare dintre noi încearcă să își scrie propria poveste. Sau poate nu să o scrie, să o fotografieze, să o deseneze, să o vorbească. 

Un perro andaluz – scena tăierii ochiului. Nu vreau să pară ca un scenariu de film horror, dar uneori stau și mă gândesc ce am descoperi dacă am putea să stăm în faţa unei oglinzi și să ne dezbrăcăm de piele. Să privim dincolo de aspectul frumos pe care ni-l oferă. Asta facem zilnic, nu? Ne îmbrăcăm pielea, corpul, cu haine. În ceea ce privește femeile, cosmeticele sunt sursa principală de frumuseţe. Machiajul este frumuseţe. Pentru poze. Pentru priviri. Pentru atenţie. Frumosul este definit de cum ne prezentăm pielea în faţa oamenilor. În timp ce scriam ceea ce citești tu acum, mi-am dat seama că acum vreo 2-3 ani am văzut He Took His Skin Off For Me. E scârbos, e frumos, e dur și totuși calm, e trist și e și fericit. El, personajul principal. Personajul care a ales să își dea pielea jos. Un el care, la îndemnul iubitei, și-a dat pielea jos. Pentru iubire? 

Da, pentru iubire. Pentru iubirea care se află în tot ceea ce facem. În pasiuni, în muncă, în prietenii, în cuplu. Pentru că, așa cum se spune și în film, everything will be the same. Și vor fi și momente când o să pară că lucrurile stau altfel. Dar nu e frumos când îţi oferi și lucruri noi? Momente noi? Experienţe noi? Nou nu înseamnă neapărat înfricoșător. Nou nu înseamnă neapărat greu. Nou poate fi un pas înainte. Spre ceva mișto. Spre frumos. Spre ce trebuie. 

Mi se pare amuzant că probabil subconștientul meu a procesat faptul că acum ceva timp a văzut filmul ăla și a rămas cu ideea asta în cap. Cum ar fi să ne dăm pielea jos? Pentru că, da, uneori m-am săturat să văd oamenii cu piele sub formă de scut. Finalul filmului nu dezvăluie dacă și ea și-a dat pielea jos. Cred că e o chestie de exerciţiu pentru fiecare dintre noi. Tu ai face-o? Tu ţi-ai dat pielea jos? Ai risca? Ai risca să nu mai arăţi ca toţi ceilalţi? Să ai casa plină de pete de sânge? Să te doară? Dar să știi că a meritat? Că a meritat să vezi simplitatea cu care poţi simţi frigul? Să te bucure faptul că te-ai dezbrăcat de inhibiţii? Ţi-ai dat pielea jos pentru sinceritatea cu care poţi trăi după? 

Uneori aș vrea să văd cum ar fi momentele în care am putea fi așa cum suntem. Așa cum suntem pe sub piele. 

Fără frici, fără reţineri, fără bariere, fără reguli, fără piele.

De Ioana Sabo