Oyibo - el, ea și o motocicletă Yamaha Ténéré

Ana Hogaș și Ionuț Florea sunt cei doi oameni din spatele poveștii transpuse în cartea Oyibo*. Undeva prin 2011, cei doi au pornit într-o aventură în Africa. I-am invitat la o discuție în care am încercat să aflăm mai multe despre curajul de a face un astfel de pas. Despre cât de greu sau ușor e pentru doi oameni să părăsească capitala și să pornească într-o astfel de călătorie. De vreme ce vara ne inspiră sentimentul de libertate, am fost curioși cât de multă libertate poate simți un suflet care se află pe motor alături de persoana iubită, călătorind dintr-un capăt în altul al Africii, explorând atât partea cunoscută europenilor, cât și povestea neștiută a oamenilor și a locurilor de acolo. Ne-am așezat la masă, ne-am comandat limonada și ceaiul și am dat startul unei conversații care a durat, pe ceas, o oră și jumătate. Am auzit sunetul motorului și am putut vizualiza cele mai mișto lucruri din călătoriile lor, prin cuvintele lor.

Praful de pe haine, locuri pustii și diferite evenimente neprevăzute. Am vrut totuși să aflăm care este cel mai mare lux pe care și-l permit: Eu cred că timpul este cea mai luxoasă resursă, spune Ionuț. Iar eu vin și spun că poate uleiul de argan pe care probabil orice femeie și-l dorește în acel moment, intervine Ana.

Cafetiera. Cred. Cu toate că este grea, este totuși un lux. Calculezi totul la gram, dar o cafea dimineața este perfectă. Asta pentru că nu se bea cafea peste tot. Ana

Ne-am dat seama instant de cât de puternică e conexiunea între acești doi oameni. Simplitatea, și am putea spune chiar modestia caracteristică lor, este un lucru care te face pur și simplu să vrei să îi descoperi mai mult. Așa că i-am întrebat cât de mult s-au redescoperit în aceste călătorii. 

Ionuț: Da, este un proces terapeutic. E un fel de rutină în care te poți pierde și poți să te gândești la tot felul de lucruri. În ciuda faptului că există sisteme de comunicare între căști, ești practic tu cu tine. Mai simți o bătăie pe umăr și știi că e timpul pentru o pauză. 

Ana: Cumva, ne-am obișnuit că orice lucru se poate întâmpla și ne concentrăm poate pe probleme din trecut, gânduri. Pentru mine, este o stare complet diferită față de cum sunt acum în București. Sunt factori externi extrem de diferiți. Este foarte greu să spun cine sunt, ce simt acum. Acolo, în călătorii, prezentul e foarte intens, dar ai posibilitatea să te gândești la orice.

Ne-au vorbit foarte mult despre Africa. Pasiunea cu care o fac te îndeamnă parcă să mergi acasă și să îți faci bagajele. Să fugi acolo și să te convingi singur de unde atâtea povești mișto. Dacă ai avut vreodată sentimentul că poate e timpul să fugi în lume și să explorezi, povestea Oyibo te poartă fix acolo. Oyibo este cartea în care regăsești toate momentele, bune și rele, trăite de Ana și Ionuț într-o călătorie de 14 luni, pe o motocicletă. Conturul Africii. Africa, acel loc în care pare că realitatea, umanitatea, sinceritatea predomină mai mult decât sugerează aparențele.

Ana: We just love it. Acolo e totul mai haotic, puțin messy. Ne place asta. Oamenii acolo au o disponibilitate emoțională excepțională. Pentru mine, să merg în Africa înseamnă să merg între ai mei. Pot să mă exprim așa cum vreau, să fac chestii fără teama de a fi judecată. Societatea spune că suntem destul de așa și așa. Uite, sunt conștientă că toți oamenii au probleme. Peste tot. Dar am citit foarte mult și, aparent, oamenii din Africa suferă de mai puține boli psihice decât oameni din alte locuri din lumea asta. 

Ionuț: Eu unul sunt de părere că spațiul european este interesant, dar în Africa ai mai multă libertate. Contactul cu oamenii este complet diferit acolo. Ne atrage foarte mult libertatea și senzația pe care ți-o oferă spontaneitatea momentelor. Sunt foarte deschiși și primitori. În ciuda faptului că erau persoane cu arme la piept, erau cu zâmbetul pe buze și dornici de a vorbi.

Și ei chiar simt că aparțin acelor locuri. Ne-au povestit despre cum, după fiecare călătorie acolo, sentimentul de a se întoarce înapoi era foarte puternic.

O poveste despre întoarcerea în Europa, cu o oprire în Barcelona, a fost asociată cu acel moment de Oh, din nou contactul cu lumea cu probleme. Așa văd eu, cel puțin. Ana

Drumurile pot fi presărate cu fel și fel de obstacole. Dar există un calm-down mantra undeva în interiorul lor. I-am rugat să ne povestească și despre momente în care au întâmpinat obstacole. Până la urmă, nicio astfel de călătorie nu poate fi presărată doar cu amintiri frumoase. Dar nici rele nu sunt. Ci mai degrabă asociate cu ceva spontan, puțin noroc și un strop de umor.

Ionuț: Cred că acum putem vorbi despre cumulul de experiență. Ne simțim relaxați acum când plecăm în Africa. Orice s-ar întâmpla, o să fie ok. În ultima excursie, au fost niște situații destul de complexe. Dar noi eram foarte relaxați. Eram la ieșire din Sierra Leone și am dat de niște vameși foarte corupți care ne cereau niște bani ca să ne ștampileze pașapoartele. Evident că nu am vrut și le-am cerut să ne ștampileze, dar ne-au spus că dacă avem vreo problemă să nu ne mai întoarcem. Am ajuns la intrarea în Liberia și acolo ne-au spus că vizele noastre sunt expirate. Am încercat noi să le explicăm că nu are cum să fie așa și, după vreo 45 de minute, ne-am dat seama că erau expirate. În ciuda a ceea ce se întâmpla, știam că o să se rezolve cumva. 

Ana: A durat 4 ore și jumătate să părăsim frontiera, fără pașapoarte. Alea au rămas la ei. Era sâmbătă și am agreat să lăsăm pașapoartele la ei într-un sertar. Biroul arăta ca un decor de teatru foarte vechi. Nu aveam siguranța că hârtiile de acolo se vor mai găsi. Oamenii vorbesc foarte frumos, dar logistica e catchy. Dar noi am zis ok! Era ilegal să circulăm fără acte. Tocmai ce fuseseră alegeri și nu existau miniștri, iar șeful de la imigration era interim. Am stabilit o întâlnire cu big-boss și ne-au dat o hârtie pe care scria: Ei sunt cutare și cutare.

Ionuț: A fost amuzant faptul că am trecut de check point-uri mai rapid cu acea hârtie decât cu pașapoartele. Se uitau toți la hârtie și nu înțelegeau de ce nu aveam pașapoarte. Cu o hârtie, nu aveau ce să ne facă și, în plus, când ai pașaport, ei trebuie să noteze pe caiet cine ești, de unde vii, unde te duci. Nu erau lămuriți. Așa că ne lăsau să trecem. 

Ana: Și mai amuzant a fost că domnul de la vamă era mai supărat că și-a pierdut timpul cu noi, când el voia să se uite la nu știu ce meci cu Liverpool. Avea și afiș în birou. Am făcut deal-ul și ne-a zis că trimite el pe cineva luni cu pașapoartele în Monrovia. Acel cineva avea să vină la întâlnirea cu big-boss cu un microbuz. Nici măcar nu era microbuz direct, trebuia să schimbe. Eu am văzut experiența asta așa... outside my body. Mă uitam la mine și eram super-relaxată. Iar asta nu îmi stă în fire.

După toate aceste povești, am fost totuși curioși de cum văd ei africanii. Care sunt calitățile acelea care i-au convins pe acești români să iubească atât de mult poporul acela: 

Ana: Au cel mai puternic spirit antreprenorial. Toată lumea, oriunde am fost, toată lumea vine cu o ideea să facă ceva, să trăiască. Vin chiar ei la tine cu o idee. Nu au nicio rușine. Să gătească, să repare. Tu crezi că poate nu ai nevoie de nimic, dar nu, vin ei cu ceva. Și sunt foarte, foarte deschiși. De la cel mai sărac și modest copil până la cel mai mare big-boss din Liberia, sunt foarte abordabili. Poți să faci și o glumă nepotrivită. Ei râd. 

Ionuț: Eu aș pune accent și pe stilul și simțul lor artistic. Cântă super-bine, dansează super-bine. Te simți prost. Mergi într-un sat și încep oamenii ăia să bată la tobe și te invită, dar tu ești... nu știu, nu te poți compara cu ei. Nu e un clișeu, oricum.

Planificare sau spontaneitate? Ei ne zic că nu puțin din ambele. Merge și cu spontaneitate, căci ajungi să descoperi poate și mai mult frumosul dintr-o zonă. Totuși, există zone care sunt renumite pentru violență sau alte zvonuri care alungă de fel turiștii.

Ana: Uneori, spre exemplu călătoria din care a ieșit Oyibo, am mers și în locuri care erau renumite ca fiind violente sau așa. Ne-am dat seama că a fost totul super ok și chiar am vizitat niște locuri minunate. 

Ionuț: Cred că ne-a plăcut și mai mult un loc după ce ne-am reîntors. Am văzut alte aspecte, am descoperit locuri noi. Cu cât stai mai mult, cu atât afli mai multe despre locul ăla. Locuri în care poate la început nu ne-am planificat să mergem.

Acești doi oameni mișto de pe motocicletă merită cunoscuți și dincolo de aventurile lor: Ce ați descoperit cel mai mult unul despre celălalt? 

Ana: E foarte complicat de răspuns. Sunt ca două layere. O dată, oamenii acumulează experiențe externe și o dată ți se întâmplă lucruri cu tine. Totul devine mai clar despre ceea ce înseamnă viața. 

Ionuț: Nu am aflat ceva unul despre celălalt ca o revelație. E pur și simplu un proces de redescoperire în sine.

Care e cea mai mare frică a voastră? 

Ionuț: Eu nu mă simt confortabil cu foarte multă lume în jurul meu, dar într-o anumită direcție. În Africa mă simt super-bine când, într-un sătuc, se adună sătenii în jurul meu și se uită la mine. În schimb, la un concert sau într-un contxt de public speaking, mă pierd. 

Ana: Mie îmi este foarte frică de eșec și să fiu abandonată. Sunt niște chestii cu mine. Din cauza asta probabil că Africa funcționează ca un balsam pentru anxietatea asta a mea. Acolo e un sharing experience de ascultat și știu că acolo mă pot baza pe sinceritatea acestui schimb. Sunt interesați să se ofere pe ei pentru mine, să îmi ofere din timpul lor și invers.

Ce îi sfătuiți pe cei care vor să trăiască o astfel de experiență și încă nu au curajul să o facă? 

Ana: În primul rând, să gândească pentru sine. Ce înseamnă curajul de a face chestia asta. De obicei răspunsul e mult mai simplu de adoptat pe lângă probleme precum banii. Dacă nu ai o problemă serioasă, să zicem o boală care să te țină captiv în timp și bani, probabil că nu e vorba de curaj. Ci poate altceva care îi ține pe loc și nu au descoperit încă ce. 

Doar el și ea. O motocicletă. Poftă de viață, de experiență. Sufletul deschis. Bunătate. Simplitate. Sinceritate. Cam așa i-am descrie, pe scurt și poate nu suficient, pe Ana și Ionuț.

Trei întrebări fulger: 

Băutura preferată: Ana: Apa. Ionuț: Sucul de guava din Sudan. 

Mâncarea preferată: Ana: Fructele tropicale. Aș putea trăi doar cu ele. Ionuț: Mâncarea vânată. În sudul continentului. Poate pentru alții sună ciudat, dar asta e. 

Țara preferată: Ana și Ionuț: Africa! În special sudul continentului.

De Ioana Sabo si Cristian Niculae