O fată pe nume Anna Karenina

„Toate familiile fericite seamănă între ele, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.”

Eram în clasa a 10-a sau a 11-a când am văzut filmul în care Anna Karenina este portretizată de Keira Knightley. M-a fascinat filmul, am citit de 2 ori cartea. Îţi spun și de ce. M-a fascinat felul în care Tolstoi a putut să transpună într-o carte aceeași poveste clasică a unei femei care vrea să facă ceva din pur instinct și pasiune. Nu musai pentru că a legat-o de un bărbat, pentru că nu doar despre asta este vorba. Ci despre prejudecată, despre privirilea alea aruncate asupra unei femei care calcă în picioare status quo-ul care i s-a atribuit și vrea să se răzvrătească. De ce? Pentru că nu vrea să fie constrânsă de reguli de comportament, de frumuseţe, de gesturi, mimică, limbaj și obiceiuri. Ha, sună cunoscut?

Mai pierd și eu ore pe zi dând scroll pe Instagram. Aveam o perioadă în care mă simţeam de parcă nu am deloc trăsături frumoase, mai ales forme frumoase. Că e greșit să mănânci snack-uri și să nu mergi la sală. Ah, am puţină burtică, deci sunt grasă. Apoi mi-am amintit de o fată pe nume Anna Karenina și citatul de deschidere al cărţii. Așa suntem noi, cu o mentalitate croită de societate: toate femeile fericite seamănă între ele, fiecare femeie nefericită este nefericită în felul ei. Adaptat. Tot apar campanii care militează pentru femei și tot dau de misogini și idioţi care cred că sunt pur și simplu prea exagerate.

Eu am fost bătută. Trasă de păr. Mi s-a pus că sunt sensibilă. Că nu pot să ajung acolo unde vreau. Că sunt băieţoasă. Că nu merit. Am fost înșelată. Minţită. Am fost ignorată și am fost considerată vulnerabilă. Ah, ce bine-mi pare. Am cunoscut femei care au trecut prin situaţii similare, unele chiar mai grave. Mi-am dat seama că cea mai mare greșeală a noastră este că noi chiar credem că nu e nimic neînregulă și că femeile sunt ok. Dar nu suntem, ladies. Ba, deloc. Peste tot se promovează prin toate mijloacele posibile să fim mai bune unele ca celelalte. Mai frumoase, mai deștepte, mai bine îmbrăcate, toate lucrurile astea pentru bărbaţi. Să fim mai așa sau mai așa. Hai că nu ai cum să mă contrazici. Să fim slabe, dar să fim și cu forme. Să fim naturale, dar de fapt nu chiar naturale. Să îmbrăţisăm empowerment-ul, dar nu constant, nu prin mișcări promovate constant, nu prin Instagram, ci prin orice altceva. Da, nu suntem ok.

Nu suntem ok pentru că ar trebui să îndrăznim mai mult și pentru că ar trebui să fim așa cum vrem. Sensibile, vulnerabile, nebune, grase, slabe, nebune, cu 8945893 de seflie-uri în telefon și 8492 de bluze în dulap. Să ne jucăm și Fifa, să fim și mimoze. Să fim așa cum vrea... noastră. Și, da, chiar sunt bărbaţi care profită de femei, care le iau la mișto, le iau de proaste, care le joacă cum vor ei. Nu e doar povestea mea, e povestea multor femei. Multe dintre ele nu vor să vorbească, de teamă. Da, de teamă, pentru că lumea în care trăim asta ne-a învăţat. De la stră-străbunici până acum. Da, e istoria care demonstrează. Am văzut de curând o campanie mega-mișto despre femei care povestesc cum au făcut chestii #pestop. Da, și asta e o problemă. Că suntem pe stop și nu putem? Ha, asta arată doar 5% din cât de puternice suntem.

Da, am zis tot pe faţă și o să continui să o fac. M-am săturat să văd fetiţe care cred că trebuie să fie influensăriţe ca să facă ceva în viaţă. M-am săturat să văd băieţi de 14-15 ani dau palme fetelor la fund în locuri publice și râd ca dobitocii. M-am săturat să văd că sexul vinde la adolescenţi și că ei cred că femeia e inferioară. M-am săturat să aud că suntem prea nu știu cum sau că nu putem să facem nu știu ce că suntem femei. Femeile sunt mega-mișto și, din păcate, multe dintre noi cădem uneori în extreme: unele cer atenţie pentru că asta înţeleg că trebuie să facă, unele se închid în ele și tac, unele sunt mega-puternice și încearcă să dea exemplu. Dar e un cerc vicios.

Eu mi-am amintit de o fată pe nume Anna Karenina. Alma se regăsește în ea. În dorinţa aia nebună de a sparge orice barieră ca să facă ce simte. Nu pentru un bărbat, pentru iubire. Iubirea de sine, care apoi se propagă în toate contextele din viaţa ei. Vreau să îţi amintești și tu de cineva, ca într-o zi o altă puștoaică să își amintească de tine. Și să iasă din cercul ăsta vicios.

De Ioana Sabo