Uleiurile esenţiale, ajutor sau risc pentru organism?
Din ce în ce mai multe persoane apelează la uleiurile esenţiale și, ca orice obicei aflat în trend, unii le folosesc cu prea multă ardoare, iar alţii refuză din start ideea. Ca să mă lămuresc, am pus degetele pe tastatură și am început să caut informaţii, pe care le-am sortat simplu, în două grupe – ce este SIGUR și ce reprezintă RISC în utilizare.
1. Încearcă-le dacă ești anxios
Mirosurile simple, cum ar fi lavanda, mușeţelul și apa de trandafir, te pot ajuta să îţi menţii o stare de calm. Poţi să le inspiri sau să masezi versiunile diluate ale acestor uleiuri pe piele. Oamenii de știinţă cred că lucrează prin trimiterea de mesaje chimice către părţi ale creierului care pot influenţa starea de spirit și emoţiile. Deși este posibil ca aceste arome să nu îţi ia stresul cu mâna, mirosul specific te poate ajuta să te relaxezi.
2. Folosește-le diluate
Uleiurile nediluate sunt în general prea puternice pentru a fi utilizate ca atare. Va trebui să le diluezi la o soluţie care va avea doar până la 5% ulei esenţial. Cu cât procentul este mai mare, cu atât este mai probabil să ai o reacţie pe corp, deci este important să le amesteci corect.
3. Ia în considerare vârsta persoanei care folosește uleiul
Copiii mici și vârstnicii pot fi mai sensibili la uleiurile esenţiale. Așadar, poate fi necesar să le diluaţi mai mult. Și ar trebui să evitaţi total unele uleiuri, cum ar fi cel de mesteacăn și wintergreen, cu proprietăţi antiinflamatoare. Chiar și în cantităţi mici, acestea pot provoca probleme serioase la copii, în special cei sub 6 ani, deoarece conţin o substanţă chimică denumită salicilat de metil. Nu utilizaţi uleiuri esenţiale pe un copil decât dacă pediatrul dumneavoastră spune că este OK.
Ce sunt uleiurile esenţiale?
Sunt compuși volatili extrași din diverse părţi ale anumitor plante, cum ar fi frunze, ierburi, scoarţă și coajă. Producătorii folosesc metode diferite, de distilare sau presare, pentru a concentra acești compuși în uleiuri esenţiale.
Cum se folosesc?
Se pot adăuga la uleiuri vegetale, creme sau geluri de baie. Sau poţi să le mirosi, să le masezi pe piele sau să le pui în apa de baie. Unele cercetări arată că aceste uleiuri pot fi de ajutor, dacă știi cum să le folosești în mod corect. În primul rând, ca la orice alt produs, mai ales dacă urmează să îl aplici pe piele, verifică-i întotdeauna eticheta.
Important este să verificaţi calitatea, în sensul de a căuta un producător de încredere care produce uleiuri pure, fără alte adaosuri. Este mai probabil să ai o reactie alergică la uleiuri care au și alte ingrediente.
Neapărat aruncaţi uleiurile mai vechi. În general, nu le păstraţi mai mult de 3 ani. Uleiurile mai vechi sunt mai susceptibile de a fi stricate, din cauza expunerii la oxigen. Este posibil ca acestea să nu funcţioneze la fel de bine și să irite pielea sau să provoace o reacţie alergică. Dacă vedeţi o schimbare mare în felul în care un ulei arată, se simte pe piele sau miroase, ar trebui să îl aruncaţi, pentru că probabil a fost alterat.
Toate cele de mai sus nu trebuie să vă oprească în a utiliza uleiurile esenţiale, ci doar să vă facă mai atenţi și să le folosiţi în deplină cunoștinţă de cauză.
Unele sunt de-a dreptul minunate, putând lupta eficient împotriva anumitor infecţii bacteriene sau fungice, așa cum este uleiul de arbore de ceai, care s-a dovedit a fi la fel de eficient precum cremele antifungice pentru ameliorarea simptomelor infecţiei piciorului fungic.
Medicul dvs. vă poate asigura siguranţa și exclude orice efecte secundare, dacă se intră în conflict sau este afectată o prescripţie medicală. De exemplu, uleiurile de mentă și eucalipt pot schimba modul în care corpul tău absoarbe 5-fluorouracil-ul utilizat în cancerul de piele.
Uleiurile esenţiale pot fi parte a unui stil de viaţă sănătos, alături de gestionarea stresului, mișcare și nutriţie.
Atenționări generale legate de utilizarea uleiurilor esențiale
Nu le puteţi aplica oriunde
Uleiurile pe care le poţi percepe OK pe braţele și picioarele tale pot să nu fie în siguranţă în interiorul gurii, nasului, ochilor sau zonelor intime. Uleiurile lemongrass, mentă și coajă de scorţișoară sunt câteva exemple.
Nu confundaţi noţiunile
Doar pentru că sunt din plante nu înseamnă că toate uleiurile sunt sigure pentru a fi folosite pe piele, inspirate sau înghiţite, chiar dacă substanţa este catalogată drept pură. Substanţele naturale pot fi iritante, toxice sau pot provoca reacţii alergice. Ca orice altceva ce îţi aplici pe piele, este mai bine să testezi puţin pe o suprafaţă mică și să vezi cum răspunde pielea ta.
Nu puneţi uleiurile esenţiale comestibile pe piele
Uleiul de citrice, care este sigur în alimente, poate fi rău pentru piele, mai ales dacă te expui la soare. Și contrariul este adevărat. Eucaliptul sau uleiul de salvie pot să calmeze pielea sau pot fi inspirate, dar înghiţirea acestora ar putea provoca o complicaţie gravă, asemănătoare unei crize convulsive.
Nu utilizaţi pe piele deteriorată
Pielea afectată sau inflamată va absorbi mai mult ulei, ceea ce poate provoca reacţii cutanate nedorite. Uleiurile nediluate, pe care nu ar trebui să le folosiţi deloc, pot fi periculoase pe pielea afectată.
Nu uitaţi să le păstraţi în siguranţă
De obicei sunt foarte concentrate și pot provoca probleme grave de sănătate, mai ales dacă sunt utilizate în doză greșită sau în mod greșit. Dacă aveţi copii mici, păstraţi toate uleiurile esenţiale în locuri în care copiii nu pot ajunge.
Nu mai utilizaţi dacă pielea reacţionează urât
Pielea ta ar putea iubi uleiurile esenţiale. Dar dacă nu se întâmplă așa și observi o erupţie sau apare senzaţia de mâncărime, fă o pauză în utilizare și, la primele semne, spală ușor zona cu apă.
Dacă vrei un sfat avizat în domeniul nutriţiei sănătoase, fă-ţi o programare pe www.stop-dieta.ro
Bucură-te de viaţă și hrănește-te sănătos, fără diete chinuitoare, restrictive sau dezechilibrate. E mai ușor decât crezi!
De dr. Camelia Ştefănescu
Comentarii