Mierea este hrana zeilor

Prima menţiune, descoperită într-o scriere sumeriană care datează din anii 2100- 2000 î.Hr., se referă la miere ca aliment, dar și ca produs cu puteri terapeutice, fiind folosită cu succes atât pe post de medicament intern, cât și extern.

Există nenumărate tipuri de miere, compoziţia ei depinzând de diversele plante melifere din care provine, dar și de maturarea în stup sau de factorii climatici din perioada în care a fost recoltată și produsă. Mierea de albine, din punct de vedere chimic, reprezintă un amestec complex de glucoză, fructoză, zaharoză, dextrină, apă, albumine, substanţe azotoase, acizi organici, substanţe minerale, vitamine, enzime etc.

Zaharurile reprezintă un procent de 95% până la 99% din compoziţie, incluzând aici și zaharurile probiotice, care ajută la menţinerea unei populaţii sănătoase de bacterii bune în intestinul nostru.

Cum apare mierea?

Albinele lucrătoare colectează nectarul din floare și îl păstrează în gușă, unde se amestecă cu saliva, urmând ca la ajungerea la stup să fie livrat unei alte albine, care prelucrează în continuare nectarul până la obţinerea produsului finit. În cele din urmă, este depus într-o zonă a stupului numită fagure. În această fază a formării mierii există un exces de umiditate, care este prompt "evaporat" de către albine cu ajutorul bătăilor aripilor, mierea fiind din acest moment gata pentru consum.

Albinele lucrătoare trăiesc aproximativ 30 de zile, trecând în acest interval de timp prin diverse stadii de dezvoltare în ceea ce privește rolul lor în stup. Durata lor de viaţă este dată în principal de timpul de zbor pe care mușchii și aripile lor îl pot suporta; în general, cam 800 de km pentru fiecare albină. Structura socială a stupului este foarte bine pusă la punct, fiind condusă de o regină (matcă), a cărei durată de viaţă este de 3 ani, timp în care depune aproximativ 1.500 de ouă/zi, în funcţie de necesităţile stupului.

Tipul de floare determină culoarea și aroma mierii. Există sute de tipuri diferite de miere, cele cu raportul glucoză/fructoză subunitar, așa cum sunt mierea de salcâm sau mierea de trifoi, au un timp mai lung de conservare, drept urmare un timp mai îndelungat de consum. Cele cu mai multă glucoză, precum mierea de rapiţă, vor avea un timp mai scăzut de conservare, ceea ce înseamnă că trebuie păstrate în vase etanșe și în ncăperi uscate până sunt consumate.

Care sunt beneficiile terapeutice ale consumului de miere?

Prin calităţile sale nutritive, mierea este considerată un aliment de mare valoare în hrana oamenilor, având utilizări multiple în dietetică și terapeutică. Bogăţia de zaharuri o face un aliment energetic prin excelenţă, efect care îi aduce însă și câteva contraindicaţii de consum - în cazul persoanelor care suferă de obezitate, pacienţii cu insuficienţă pancreatică exocrină, diabet zaharat sau cei gastrectomizaţi. Și pentru că am intrat în contraindicaţii, ar mai fi una, legată de vârstă. Copiii foarte mici, sub un an, nu ar trebui să consume miere, din cauză că aceasta le-ar putea provoca o infecţie numită botulism. 

Se întâmplă destul de rar, dar mierea sălbatică este uneori o potenţială sursă de multiplicare a sporilor bacteriei clostridium botulinum. Un bebeluș nu poate digera mierea repede, neavând un sistem digestiv matur la această vârstă, iar bacteria poate avea suficient timp să producă o toxină periculoasă în intestin. Constipaţia este primul semn al botulismului infantil, boala avansând cu instalarea a diverse grade de paralizie. 

Așadar, se poate aștepta un an, pentru a te bucura o viaţă de beneficiile consumului de miere.

1. Proprietăţile antibacteriene ale mierii au fost cu succes utilizate, încă de pe vremea vechilor greci și a romanilor, pentru închiderea rănilor prin directa aplicare pe rană. Se pare că și în timpul Primului Război Mondial, atât rușii, cât și germanii foloseau mierea în prevenirea infecţiilor. 

Eficienţa terapeutică a acesteia fost demonstrată și în ultimii ani prin numeroase studii. Astfel, s-a observat că mierea, fiind caracteristic acidă, cu un pH cuprins între 3,2 și 4,5, adică suficient de scăzut, are proprietăţi inhibitoare a mai multor agenţi patogeni bacterieni. Proprietatea antibacteriană a mierii este, de asemenea, derivată din efectul osmotic al conţinutului său înalt de zahăr. Valorile minime ale pH-ului pentru creșterea unor bacterii patogene comune sunt: pentru E. coli, pH 4,3, iar pentru Salmonella spp, pH 4,0. 

Eficacitatea mierii împotriva microorganismelor sugerează potenţialul de a fi folosită ca agent terapeutic alternativ în anumite condiţii medicale, în special în cazul rănilor infectate.

În prezent, un număr de tipuri de miere sunt vândute cu niveluri standardizate de activitate antibacteriană, dintre care cea mai cunoscută este mierea Manuka.

2. Proprietăţile antioxidante ale mierii au fost testate pe mai multe tipuri de miere și, pentru că cea de hrișcă a fost cea mai eficientă în reducerea nivelului de radicali liberi, a fost selectată pentru utilizarea în diverse produsele apicole.

Proprietăţile majore antioxidante din mierea de hrișcă provin din componentele sale fenolice, prezente în cantităţi relativ mari. Compușii săi fenolici pot de asemenea să exercite și activitate antibacteriană.

3. Mierea reduce frecvenţa și severitatea episoadelor de tuse, fiind de un real folos mai ales atunci când vorbim de copii cu astfel de manifestări pe timpul nopţii.

În cadrul unui studiu la care au participat 300 de copii cu vârste cuprinse între 1-5 ani, cu infecţie virală de tract respirator superior și tuse nocturnă cu o durată mai mică de 7 zile, s-a demonstrat că administrarea a 1,5 linguriţă de miere de eucalipt, mentă sau flori de citrice, cu 30 de minute înainte de culcare, a ameliorat semnificativ simptomatologia. Acest lucru a permis limitarea folosirii medicaţiei OTC (fără prescripţie medicală), ce poate fi nu doar ineficientă, dar și dăunătoare copiilor mici.

Studiile au arătat, de asemenea, că 1,5 linguriţă de miere înainte de culcare vă poate ajuta pe toţi să aveţi un somn mai bun, mai liniștit.

Și pentru că toamna își va intra curând în drepturi, iar ceaiul îndulcit cu miere va fi consumat frecvent, vă atrag atenţia că tratamentele termice la temperaturi mai mari (peste 40 de grade Celsius) s-au dovedit a avea un efect dăunător asupra compușilor activi din miere, cei care îi conferă proprietăţile terapeutice. Faptul că temperatura ridicată permite formarea unei substanţe considerate a fi toxică nu este de natură să ne îngrijoreze, deoarece ușoara creștere a hidroximetilfurforolului (HMF) nu depășește doza stabilită ca fiind sigură pentru consumul uzual. 

HMF este un indicator ce arată eventualul grad de prelucrare termică în scopul falsificării mierii prin adăugare de zaharuri. Prin comparaţie, în cafeaua prăjită sau în berea brună se găsesc cantităţi mult mai mari de HMF și, până acum, nu a fost semnalată nicio intoxicaţie în acest sens.

Scris de Dr. Camelia Ștefănescu, medic nutriţionist-dietetician

Foto: Getty Images