Cum scap de Colesterolul mare

Cum scap de Colesterolul mare



Frecvent, colesterolul ridicat nu cauzează simptome. La fel de frecvent aud: mă simt bine, doamnă doctor, am doar colesterolul crescut. Povestea asta, deși nu doare, provoacă daune profunde în interiorul corpului. Dacă tot te-ai înțepat și ți-ai făcut analizele, nu aștepta ca problema să se rezolve de la sine. Află că, în timp, prea mult colesterol poate duce la acumularea de plăci în interiorul arterelor, declanșând ateroscleroza, afecțiune ce îngustează spațiul disponibil pentru fluxul sanguin, putând să declanșeze o paletă întreagă de boli, cu precădere pe cele de inimă.


Vestea bună este că există multe modalităţi de a-l reduce, problema este că, real, lumea nu prea știe care e treaba cu acest colesterol. Este văzut de obicei ca un corp străin ce ajunge în organism alături de mâncarea grasă sau, eventual, ceva asociat cu ficatul mărit. Ce nu se știe însă este că cea mai mare parte a colesterolului existent în organism este făcută chiar de corpul nostru. 75% din colesterolul circulant este sintetizat în ficat și doar 25% provine din alimentaţie. O cantitate așa de mare creată de ficat arată că rolul acestei grăsimi în organism este unul foarte important. De fapt, fiecare celulă are nevoie, pentru o bună funcţionare, de colesterol: 


pentru formarea membranelor celulare, 

pentru sinteza hormonilor sexuali – estrogen, progesteron, testosteron, 

- pentru formarea bilei, substanţă ce intervine în procesele de digestie, 

sinteza vitaminei D, 

- optimizarea imunităţii și a funcţiilor cerebrale – aproximativ 25% din colesterolul total al organismului se află în creier și intervine în producerea de energie la nivel mitocondrial și multe altele. 


Mi se pare mie sau respiraţi mai ușuraţi…



Daaa, colesterolul e bun, dar totuși Între anumite limite.


Când este prea puțin, atenție, studiile arată că poate conduce la comportamente agresive, uneori sinucigașe, când este prea mult, mai mult timp, determină frecvent formarea plăcilor de aterom ce aderă de pereții vasculari și împiedică circulația corectă a sângelui, declanșând mecanisme de apariție a bolilor cardiovasculare. 


Informațiile corecte despre nivelul de grăsimi din sângele tău sunt furnizate în principal de fracțiile de colesterol: 


- LDL – lipoproteine cu densitate joasă, adică pe românește, colesterolul ,,rău’’, 


- HDL – lipoproteine cu densitate înaltă sau colesterol ,,bun’’, dar și de 


- Trigliceride – un alt tip de grăsimi circulante în sânge, care cresc atunci când aduci extra-calorii în organism, cu alte cuvinte mănânci mai mult decât ai nevoie. 


Toate aceste modificări te duc spre ceea ce se numește sindrom metabolic, un cumul de probleme de sănătate traduse prin prea multă grăsime abdominală, trigliceride crescute, modificări ale valorilor colesterolului, tensiune arterială crescută și nivel crescut al glucozei în sânge. 


Iată care sunt cele mai frecvente greșeli care se fac în stilul de viață, dar și în alimentație, cu impact negativ pe nivelul de colesterol.


1 Nu îţi faci regulat analize de sânge 

Deși după 20 de ani ar trebui la 5-6 ani să faci o astfel de investigație, mai ales dacă ai în familie rude cu modificări ale valorilor colesterolului și probleme cardiovasculare. 


2 Nu obișnuiești să faci sport sau activităţi fizice 

Cel mai bun mod de a controla nivelul colesterolului este exercițiul fizic regulat. Nu trebuie să faci performanță și să participi la competiții sportive, însă 40 de minute de mers, înotul, ciclismul sau un curs de dans de 3-4 ori pe săptămână va face diferența comparativ cu o persoană sedentară. Dacă nu dispui de prea mult timp liber, fă mișcare măcar 10 minute în scurte pauze de-a lungul zilei. 


3 Stai prea mult timp fără să faci nimic 

Dacă ai zile întregi când stai la birou doar în fața calculatorului, fizic nefăcând mai nimic, s-a demonstrat că acest lucru mărește nivelul trigliceridelor în sânge, chiar și dacă din când în când ajungi să faci și mișcare. Acest status de a nu face nimic devine în timp o condiție legată indiscutabil de modificări ale presiunii sângelui, ale contracției mușchiului cardiac, în timp putând duce la acumulare de grăsimi, prin nivelul crescut al trigliceridelor și, cu surprindere, te vei îngrășa. 


4 Fumezi 

Fumatul scade nivelul colesterolului ,,bun’’, HDL, acest lucru ducând, cu pași mai mici sau mai mari, către tensiune arterială crescută (pentru că se va permite colesterolului ,,rău’’ să adere la pereții arteriali), boli de inimă, diabet.


5 Nu îţi controlezi greutatea sau preferi să o ignori 

Greutatea crescută, mai ales prin grăsimea din jurul taliei, are două efecte: crește colesterolul ,,rău’’ și îl scade pe cel ,,bun’’. Scăderea cu doar 10% din greutatea corporală îți va îmbunătăți semnificativ valorile ambelor fracții de colesterol. 


6 Mănânci prea multe grăsimi saturate 

Aceste tipuri de grăsimi se găsesc în carnea mai grasă, unt, smântână, ulei de cocos. Dar, atenție, vorbim aici despre un exces de astfel de alimente în dieta zilnică. Moderația este cuvântul-cheie, nu eliminarea unei grupe de alimente sau consumul de lactate degresate. 


7 Mănânci prea multe grăsimi „trans” 

Sunt acele grăsimi care pe etichetele produselor alimentare apar sub numele de grăsimi sau uleiuri ,,parțial hidrogenate’’. Le găsești în comerț în produsele tip fast-food, pizza, gogoși, produse de patiserie, alimente semipreparate. Citește etichetele și alege ce cumperi în deplină cunoștință de cauză. 


8 Nu mai mănânci deloc grăsimi 

Nu toate grăsimile sunt rele. Alege grăsimile mono și polinesaturate în locul celor enumerate mai sus. Le găsești în pește, măsline, nuci, avocado, semințe, precum și în uleiuri vegetale de primă presă. 


9 Uiţi să aduci fibre în alimentaţia zilnică 

Ambele tipuri de fibre, solubile și insolubile în apă, sunt benefice pentru sănătatea inimii, iar cele solubile, în particular, ajută la menținerea nivelurilor optime ale colesterolului ,,rău’’, LDL. Adaugă deci în alimentația ta cerealele de ovăz sau hrișcă, fasolea boabe, vegetalele de toate tipurile, fructele. 


10 Bei prea mult alcool 

Alcoolul crește nivelul colesterolului. Bărbații ar trebui să consume, pe zi, maximum 2 pahare, iar femeile 1 pahar cu băutură, ideal vin. Acest lucru va influența pozitiv creșterea colesterolului ,,bun’’, HDL.





Dacă te regăsești în vreuna din cauzele enumerate mai sus, nu aștepta. O poți face singur sau cu un ajutor specializat. Cu cât prelungești lucrurile mai mult, cu atât mai greu îi va fi organismului să își revină la normalitate.



Fă-ţi o programare, chiar acum, pe www.stop-dieta.ro dacă dorești să afli răspunsuri avizate în domeniul nutriţiei și dieteticii. Bucură-te de viaţă și hrănește-te sănătos, fără diete chinuitoare, restrictive sau dezechilibrate. E mai ușor decât crezi!



De dr. Camelia Ştefănescu

Foto: Getty Images



Comentarii

Mai multe

Nikos Bikfalui, băiatul de 12 ani care echilibrează cariera de actor în filmul Transilvanian Ninja cu Olimpiada de Matematică

Nikos Bikfalui, băiatul de 12 ani care echilibrează cariera de actor în filmul Transilvanian Ninja cu Olimpiada de Matematică

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Cele mai citite

Oţetul. Ce este? Cum se fabrică? Ce beneficii are?

Oţetul. Ce este? Cum se fabrică? Ce beneficii are?

Iarna se face forma pentru vară

Iarna se face forma pentru vară

13 motive care pot modifica greutatea corporală

13 motive care pot modifica greutatea corporală

Cum scap de Colesterolul mare

Cum scap de Colesterolul mare

Tri Blend Select | Herbalife Nutrition

Tri Blend Select | Herbalife Nutrition

Laptele vegetal: mai sănătos?

Laptele vegetal: mai sănătos?

Putem oare opri, încetini sau chiar inversa afectarea ficatului?

Putem oare opri, încetini sau chiar inversa afectarea ficatului?

Cum să eviţi 10 greșeli alimentare care te pot duce la acumulare de kilograme

Cum să eviţi 10 greșeli alimentare care te pot duce la acumulare de kilograme

10 gustări sănătoase de post, pe care le poţi avea la birou

10 gustări sănătoase de post, pe care le poţi avea la birou

6 sfaturi utile ca să te lași de zahăr

6 sfaturi utile ca să te lași de zahăr