”La 100 de ani, România este o ţară tânără.” Bogdan Murgescu, istoric

Timpul se măsoară altfel în istorie și în viaţă. Unul dintre cei mai importanţi istorici români de astăzi, autor al câtorva studii fundamentale de istorie și istorie economică (menţionăm aici România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), Polirom, 2010), ne arată pe scurt ce a fost, ne precizează unde suntem și ne spune la ce să ne așteptăm.

Domnule Bogdan Murgescu, vă întreb în primul rând cum arată această sută de ani pentru România, în comparaţie cu ţările din jur? 

A fost o sută de ani complicată pentru România, la fel ca pentru întreaga regiune. A început cu o restructurare majoră sub semnul statelor-naţiune la finele Primului Război Mondial, restructurare benefică pentru România, pentru Polonia, pentru Cehoslovacia, dar considerată o tragedie naţională în Ungaria. Perioada interbelică a stat sub semnul unor mari contradicții, încercările de modernizare fiind compromise de vicisitudinile economice, iar strădaniile de aliniere la modelul o ccident al de ră ăcirile naţionaliste și de deriva spre regimuri dictatoriale. Au urmat apoi Al Doilea Război Mondial, dominaţia sovietică și regimurile comuniste care, în pofida unor succese temporare, au făcut ca ţările din regiune să se afle în 1989 la un nivel economico-social încă și mai scăzut în raport cu Occidentul decât în epoca interbelică. Din fericire, trendul mai degrabă negativ a fost inversat în ultimele două decenii, când, după purgatoriul crizei de tranziţie din anii 1990, aderarea la Uniunea Europeană și racordarea la circuitele economice globale au îngăduit relansarea dezvoltării economice și recuperarea par ţială a decalajelor. Totodată, voinţa exprimată de populaţie în 1989 și exigenţele Uniunii Europene au condus la instaurarea unor regimuri democratice inspirate de modelul occidental. Este adevărat, în România, ca și în alte ţări din regiune, s-au afirmat și politicieni care, profitând de crizele ce afectează Uniunea Europeană, de temerile și de carenţele educaţionale ale multor concetăţeni, încearcă să promoveze modele autoritare, iliberale, dar eu cred că până la urmă cetăţenii români (și polonezi, unguri, cehi etc.) vor conștientiza că este în interesul lor să asigure victoria modelului occidental al democraţiei reprezentative bazate pe separarea puterilor și pe statul de drept.

Sigur că urma să vă întreb: cum vedeţi situaţia României acum, la centenar, din perspectiva, relativă, deci nu pasională, a istoricului care sunteţi. Ce ar trebui și ce are șanse să se modifice înspre bine? 

Deși există riscul de a demonetiza sintagma prin folosire prea frecventă, cred că România este la o răscruce. În mare parte această situaţie este determinată de faptul că entitatea supraordonată de al cărei destin depindem și noi, Uniunea Europeană, este ea însăși la o răscruce existenţială. Status-quo-ul este nesustenabil, iar forţe foarte vizibile acţionează pentru a dezarticula și/sau goli de conţinut Uniunea Europeană. Soluţia la aceste sfidări este „mai multă Europă”, ceea ce nu înseamnă extinderea mecanică a tot ceea ce a fost până acum competenţă europeană, ci mai ales o rearanjare a competenţelor și atribuţiilor, astfel încât Uniunea Europeană să devină mai coerentă și mai eficientă, atât în raport cu cetăţenii europeni, cât și în interacţiunea cu „restul lumii”. Nu știm exact care va fi rezultatul încleștărilor politice din interiorul Uniunii Europene din următorii ani. Dacă acolo va fi rău, va fi sigur rău și pentru România. Dacă însă va prevala o soluţie de dinamizare a Uniunii Europene, va conta foarte mult ce vom face și în interiorul României, pentru a fi capabilă să devenim parte a soluţiei, și nu un balast de lăsat în urmă. Pentru aceasta ar trebui un spor semnificativ de competenţă în actul de guvernare, o politică ţintită de reducere a polarizării sociale prin ridicarea economico-socială și educațional-culturală a păturilor celor mai amărâte ale societăţii, „decăpușarea” statului și pregătirea capitalului uman și a instituţiilor pentru ca economia României să poată trece la o dezvoltare bazată pe mai multe activităţi economice cu valoare adăugată ridicată.

Punctaţi, vă rog, patr u momente de cumpănă în această sută de ani – și faceţi puţină istorie contrafactuală: ce-ar fi fost dacă? Până la urmă, o istorie contrafactuală ne spune dacă am ajuns mai bine – sau mai rău – decât ne-am fi putut imagina în diverse momente. 

Ca istoric am unele reţineri faţă de asemenea „ jocuri cu trecutul”. Desigur, în istorie au fost și momente de cumpănă pozitivă, și altele de cumpănă negativă. Dintre deciziile faste aș menţiona voinţa de unire a românilor din Basarabia, Bucovina și Transilvania la 1918 (în conjuncţie cu șansa istorică a prăbușirii imperiilor rus și austro-ungar), actul de la 23 august 1944, fără de care numărul morţilor și amploarea distrugerilor materiale pe care le-ar fi suferit România ar fi fost mult mai mari, revoluţia din decembrie 1989 și, mai ales, opţiunea politică de aderare la Uniunea Europeană, fără de care situaţia noastră ar fi fost azi asemănătoare cu cea a unor state precum Republica Moldova, Ucraina sau Belarus.

De Alexandru Matei