Jecza Gallery

Jecza Gallery este o galerie comercială de artă contemporană din Timișoara, care reprezintă atât artiști consacrați deja în istoria artei, cât și artiști aflați la primele lor expoziții. Andrei Jecza, fondatorul ei, este un tânăr care a crescut într-o casă de artiști și care nu a avut vreodată vreun dubiu în ceea ce privește cariera sa de mai târziu. A studiat fotografia și istoria artei și a urmat Masterul de Art Business la Sotheby’s Institute of Art London. Andrei este exemplul perfect de om care a avut un vis, a investit pasiune și muncă, iar acum visul său a devenit realitate.

Povestește-mi puțin despre background-ul tău? De unde a început povestea? 

Îmi amintesc cum călătoream alături de părinții mei, încă de la 2-3 ani, prin Europa, la diferite muzee. Îmi amintesc cum am învățat să aleg ce lucrare îmi place cel mai mult din fiecare sală a câte unui muzeu sau cum o zi mergeam la muzee și o alta, la joacă… Și, totuși, nu am fost împins în nicio direcție. Alegerea îmi aparține și cred că tocmai această copilărie foarte creativă, între tabere de scriere creativă, fotografie și muzee, a făcut să aleg să devin „negustor de artă”. 

E adevărat că am împlinit 18 ani cu un cadou mai special: mama, care este și editor, mi-a publicat un catalog de fotografie și am expus alături de mentorul meu de la acea vreme. Și, cine știe, poate că Dincolo, catalogul meu de fotografie arhitectonică publicat pe 28 iulie 2005, a fost o fantastică premoniție pentru astăzi, când, alături de iubita mea architect, conduc o galerie de artă. 

Povestea galeriei însă a început din dorința de a-mi câștiga independența, de a reprezenta și a lucra cu artiști, de la un vis al tatălui meu, pe care el, din păcate, nu a ajuns să îl vadă dus la bun sfârșit, dar îl vede și îl călăuzește prin memoria și moștenirea pe care o gestionăm… Tata spunea, mereu, că își dorește să rămână în amintirea noastră ca un băiat bun… Cred că această dorință a lui m-a format și pe mine.

Intrare Jecza Gallery – lucrare murală de Mircea Popescu, iulie 2018, courtesy Jecza Gallery

Ce poți vedea la Jecza Gallery? 

Galeria Jecza și-a propus la început să devină o galerie de sculptură contemporană, onorând memoria tatălui meu, sculptorul Peter Jecza. Ca orice lucru pe care îl învestești cu viață, el crește și se maturizează. Am început, totuși, altfel: mi-am propus să expun artiști români care nu au expus în Timișoara, începând cu Dumitru Gorzo, Roman Tolici, Ion Grigorescu etc. Mi-am dat curând seama că nu este atât vorba de a construi o ambasadă pentru scena de artă din București sau din Cluj la Timișoara, ci mai mult de a construi o identitate care să formeze în jurul ei o scenă de artă. 

Jecza Gallery funcționează după modelul occidental de galerie, care reprezintă un număr de artiști. Spațiul nostru, cu foarte puține excepții, este ocupat doar de expoziții ale artiștilor reprezentați. Binomul acesta dintre Fundația Triade (inaugurată de părinții mei în 2000) și Jecza Gallery face ca toată activitatea nevăzută a unei galerii să fie puternic ajutată de cercetarea și, implicit, de publicațiile realizate de Fundația Triade. Expozițiile, în cazul nostru, sunt doar un vârf de iceberg. 

La Jecza Gallery te întâlnești atât cu „maeștrii” anilor 1960-70, pionieri ai video-art, land-art, kinetic-art și op-art, cât și cu artiști foarte tineri, a căror practică artistică îi apropie de „maeștrii” galeriei.

Ce putem vedea acum în galerie și ce planuri ai cu ea? 

Astăzi, adică NOW (acum) – este titlul expoziției pe care galeria Jecza a organizat-o celebrei artiste britanice Jane McAdam Freud. Ideea de sculptură însă nu se rezumă doar la lemn, marmură sau bronz. Sculptură este și o instalație, un ready-made sau o lucrare multimedia.

Expoziția NOW pune această întrebare… ce este sculptura? 

Următoarea expoziție pe care o pregătim în decembrie la galerie este Ciprian Radovan – Fluidity / 1960-1975. Galeria își asumă și această poziție de cercetare… Încercăm să revendicăm cât mai mulți artiști ai acestei generații fantastice, care, în perioada comunistă, au reușit să creeze o artă liberă ce nu s-a lăsat îngrădită de realismul socialist sau de partid – cum sunt și artiștii grupului Sigma sau 1.1.1., vedetele portofoliului nostru de artiști, ale căror lucrări au ajuns, în ultima perioadă, în marile muzee din Europa și din lume.

Care a fost expoziția de care ai fost cel mai mândru? 

Ar fi nedrept să privilegiez o expoziție în fața alteia. Cu toate acestea, cred cu tărie că o expoziție bună pune întrebări. Dacă pleci de la galerie cu mai multe gânduri decât ai venit, cred că ne-am îndeplinit misiunea. În altă ordine de idei, o expoziție bună nu trebuie să fie comodă, ea trebuie să te inspire… Tata spunea mereu că arta de bună calitate inspiră, la rândul ei, artă. Dacă reușești să realizezi o expoziție care inspiră, cred că ai făcut o treabă bună. 

Sunt foarte bucuros să lucrez alături de curatori de excepție și cu artiști formidabili care intră în această horă cu noi. Sunt de asemenea un foarte mare norocos cu iubita mea, arhitectă, care se implică cu pasiune în activitatea și strategia galeriei. Este fantastic să ai o echipă cu care poți construi, care te inspiră și cu care țintești din ce în ce mai sus.

Spune-mi 3 artiști contemporani care sunt musai de urmărit. 

Dacă vorbim de artiști tineri, și vorbim la modul general, sunt mult mai mulți de trei… Eu, unul, apreciez munca de cercetare și opera lui Mircea Cantor, urmăresc toți artiștii școlii de la Cluj, ador opera lui Marius Bercea, a lui Mi Boșcu Kafchin, Dan Beudean, Adrian Ghenie, Ciprian Mureșan, cred, de asemenea, că un artist foarte interesant de urmărit este Alex Mirutziu. Ador, de asemenea, creația lui Gili Mocanu și a unui tânăr artist descoperit de curând, Mircea Popescu, pe care l-am și expus la galerie în vară. Bineînțeles, aceștia sunt favoriții mei, cu unii din ei am avut șansa să și colaborez deja, alții poate urmează la un moment dat. Sunt optimist. 

Totuși, dincolo de acești artiști, sunt și artiștii generației 60-70 sau 80-90, de exemplu, Constantin Flondor sau Doru Tulcan, care pictează cu aceeași pasiune astăzi cum o făceau și în anii 1970. au Iosif Kiraly, a cărui creație continuă să mă inspire și atragă. Deci, clar, sunt mult mai mulți de trei.

Ce părere ai despre noul val de artiști? Ce crezi că aduc în plus? 

Fiecare generație cred că are propria luptă… Artiștii avangardei anilor 1960-70, care au adus arta românească în sincronicitate cu ce se întâmpla în lume, continuă să genereze artă foarte pertinentă și astăzi, artiștii anilor 1980-90, marcați de schimbare, continuă să problematizeze și astăzi, cu aceeași ironie cum o făceau și atunci, generația 2000, ușor uitată în ultima perioadă, se confruntă cu aceeași societate ca tinerii artiști de astăzi. 

Cred că artistul de astăzi trebuie să fie foarte bine informat, să evolueze, să nu se îmbete cu succesul de moment, să nu caute reacții imediate, prea facile sau fără coloana vertebrală a unei cercetări în detaliu a lumii proprii lui. Cred că artiștii noului val de astăzi, care se vor impune în timp, nu descoperă ceara spaniolă, ci aplică atât tehnic, cât și conceptual, propria lor viziune informată și sensibilă asupra lumii, pe care noi, ceilalți, în viteza cotidianului, uneori scăpăm să o vedem cu adevărat.

Imagine din expoziția This Could Be It, Roman Cotosman & Mircea Popescu, septembrie 2018 / Mircea Popescu, Inside the Wall, acrylic pe lemn, 2018, courtesy Jecza Gallery

Ce legătură au calitatea, proveniența și integritatea cu arta? Crezi că sunt importante? 

Cred că integritatea este, în general, una dintre cele mai importante valori pe care ni le asumăm, alături de respect și conștiința calității oricărei acțiuni întreprinse. În ceea ce privește piața de artă, ea este definită de o serie de „ingrediente” a căror coexistență definește succesul unui artist. Totuși, calitatea este o noțiune subiectivă, pe când proveniența clar certifică o operă de artă. Trăim timpuri în care nu atât criticul de artă, cât colecționarul definește „valoarea” unui artist. Un artist care ajunge în colecția unui mare muzeu sau colecționar privat este automat mai „dorit” și de restul lumii, e firesc… Fiecare dintre noi își dorește o capodoperă „acreditată”. E normal să asociem valoarea unui obiect de artă cu proveniența… De cele mai multe ori, lucrările care au fost alese de o astfel de colecție au trecut „testul de calitate”.

Știu că faci fotografie pe film. Cât de mult ți-a influențat estetica imaginilor pe care le faci faptul că ești mai mereu înconjurat de artă? 

E interesantă întrebarea ta, trebuie să îți fac o mărturisire însă, una care de altfel este foarte privată: apetitul pentru fotografie a revenit odată cu Adela, iubita mea. E greu să fii artist și galerist în același timp, la fel de greu este să organizezi o expoziție dedicată propriului tău tată, care este un artist incredibil – conflictul de interese, apropo de integritatea noastră – e unul dintre motivele pentru care am renunțat la fotografie o foarte lungă perioadă de timp. Totuși, la fel cum am decis ca, pe 24 martie 2019, să deschidem prima expoziție Peter Jecza la Jecza Gallery, așa mi-am asumat și această pasiune – fotografia.

Ca orice act artistic, el trebuie asumat: pe telefon am peste 70 de mii de imagini, dar asta nu înseamnă că sunt fotograf, și, totuși, inspirat, am revenit la atenția fiecărui cadru tras pe film. Este foarte adevărat că încrederea în ochiul fotografului a fost investită de iubita mea, care mă și inspiră, mai mult decât arta de care mă înconjor… Și, totuși, poate mă contrazic singur acuma, arta inspiră artă, cum spunea tata, probabil că geometria artei abstracte pe care o ador mi-a format și gândirea vizual-sensibilă. Probabil că este un amestec între muza pe care o iubesc și arta cu care mă înconjor.

Pentru tine, de unde începe procesul creativ? 

Știi… atunci când faci o imagine sau montezi un video, atunci când îți vine prima idee pentru o expoziție nouă sau motivația pentru un nou proiect, îți vine, pur și simplu. Poate sună copilăresc asta, dar așa este… Uneori când mă uit la un video după ceva timp, nu îmi pot explica nici eu cum s-a născut… Bineînțeles că are în spate un cumul de experiențe personale, vizuale, lecturi, alte creații… Însă nu cred că există un anume moment definit cu exactitate.

Ce tip de expoziții te entuziasmează cel mai tare? 

Foarte sincer, cred că orice expoziție care mă provoacă, care mă scoate din zona de confort, care îmi stârnește o emoție până la lacrimi – da, sunt genul de om care, atunci când e puternic impresionat de o lucrare, se emoționează până la lacrimi – de entuziasmat însă, cred că expozițiile care mă inspiră sunt cele mai puternice, care mă motivează să devin și eu din ce în ce mai bun… Eu sunt o persoană care își ia multe notițe, se întâmplă să ajung în expoziții în care se nasc noi idei de expoziții.

Imagine din expoziția The Unpleasant Show, aprilie 2018 / Cristian Opriș, Kleinschink, instalație compusă din 80 de desene, 1999, colecție privată, courtesy Jecza Gallery

Spune-mi 3 atribute pe care ar trebui să le aibă o lucrare care să te impresioneze? 

E greu să îți spun asta. Cred că o lucrare care te impresionează pur și simplu „îți vorbește” – și, da, asta e un mare clișeu. Această întrebare este ca o întrebare pe care o aud frecvent, în legătură cu felul în care aleg artiștii galeriei. Nu este exclusiv o alegere „din stomac”, sunt totuși negustor de artă, deci este o alegere sensibilă și rațională, în același timp. Totuși, nu am făcut niciodată o expoziție la galerie cu gândul că va avea succes comercial.

Ce crezi că lipsește din domeniul ăsta, la noi? 

În Timișoara, cu siguranță lipsesc mai multe galerii, chiar și la nivel național sunt prea puține. Îmi place să observ că apar o serie de spații de proiecte, artist running spaces și asociații de artă contemporană, care oferă o altă perspectivă și creează o diversitate sănătoasă scenei artistice. 

La Jecza Gallery, facem mereu evenimente muzicale în cadrul expozițiilor noastre, invităm artiștii și curatorii să intre în dialog cu iubitorii de artă, legăm cele două lumi cât mai interactiv, pentru a apropia publicul de creația artistică contemporană. 

Noi, galeriștii, trebuie să ne asumăm rolul acesta de punte între expresia artistică contemporană și public, iar publicul trebuie să înceapă să aibă din ce în ce mai mult curaj de a se confrunta cu arta contemporană. Eu cred că totul începe de la curiozitate, nu neapărat de la a „înțelege”… Arta nu trebuie să o înțelegi, ea este un reflex al lumii prin care trecem – unii dintre noi cu prea mare lejeritate sau indiferență.

Cum ți-ai dori să evolueze Jecza Gallery? 

Evoluția galeriei Jecza este una vie, ea se maturizează odată cu noi. Simt că de la an la an suntem din ce în ce mai buni. Anul acesta, spre exemplu, am reușit să plasăm lucrările artiștilor noștri în muzee importante din lume, i-am adus mai aproape de publicul național, dar și internațional. Am început un proiect nou, numit The Unpleasant Show, care a debutat în martie cu o expoziție dedicată desenului în arta contemporană. O expoziție menită să fie neplăcută, provocatoare, care pune întrebări, pe care dorim sa o continuăm anual cu câte o altă preocupare ce ține de condiția artei contemporane astăzi. Avem ambiții din ce în ce mai mari și ne dorim din ce în ce mai mult de la noi și, implicit, de la evoluția galeriei. Doresc să descoperim artiști noi, să continuăm promovarea artiștilor noștri, să creăm dialoguri, să lansăm cât mai multe întrebări.

Cum crezi că vor arăta peste 10 ani galeriile de artă? 

Cred că, peste zece ani, galeriile vor avea o prezență virtuală din ce în ce mai puternică, iar galeriile care vor rezista vor deveni formatori. Cred că activitatea lor este cheie în evoluția societății. Eu sunt absolut convins că viața fără artă este o greșeală, ca să îl parafrazez pe Nietzsche. Cred în puterea artiștilor de a semnala anumite probleme, pe care noi, uneori, suntem prea comozi să le realizăm. Cred că supraviețuirea noastră e condiționată și inspirată de creativitate și, astfel, arta și artiștii sunt esențiali. 

Cred în firescul lumii, galeriile sunt și vor fi platforme de intermediere între artiștii contemporani și societate, ambele evoluează în același timp, se inspiră și motivează reciproc și nu pot exista una fără de cealaltă. Galeriile viitorului vor răspunde viitorului, cum astăzi, acum, o facem noi la Timișoara.

Autoportret Andrei Jecza, AA, fotografie alb-negru, 2018

De Cristian Niculae