Jean şi Bianca - Modern Love Story

Jean şi Bianca  - Modern Love Story


Un cuplu fresh, Jean și Bianca dispun de o naturaleţe genială și o energie care cu siguranţă vă inspiră. Cei doi sunt la început de drum și deja transmit o emoţie puternică, iar noi abia așteptăm să vedem cum va evolua acest nou proiect muzical. Cred că relaţia lor definește superb stilul lor muzical, pentru că se amplifică orice sentiment. Așa că, vă invităm să îi cunoașteţi și dincolo de piesele lor.




Cine sunteţi și cum aţi ajuns aici? 

Jean Gavril: Muzician și arhitect. 

Bianca: Dansatoare sportivă de latino – antropolog. 


Luaţi separat, suntem fiecare cu treaba lui, ne vedem de vieţile noastre. Eu anul acesta termin Arhitectura la Mincu, Bianca a terminat Antropologia la Univ. of Manchester, și în mare parte încercăm să ne materializăm pasiunile pentru muzică, respectiv dans. 


Luaţi împreună, suntem un cuplu nonconformist trecut prin multe. Am plecat de la o poveste de dragoste de sfârșit de liceu începută nesigur în faţa scenei de la Moulin Rouge, urmată de o relaţie la distanţă de patru ani între Manchester-România și Paris, a.k.a. ~cum poţi să faci tot ceea ce fac oamenii normali în 3 luni în 3 zile~. Nu am ascultat niciodată de părerea celor care nu au crezut niciodată în noi. De 3 ani locuim împreună în centru și nu ratăm nicio ocazie să ne trăim viaţa sau, pe scurt, suntem Tuff Lovers.




Cuplu de artiști? Hmmm, cum funcţionează asta? 

Jean: Suntem diametral opuși, însă suntem complementari. Eu sunt relaxat, cânt, scriu, vorbesc dezorganizat, compun. Ea scrie, dansează, organizează, face liniște și este muză. Trăim un joc continuu de love-hate și ne ţinem unul pe celălalt pe linia de orizont. Amândoi ne provocăm unul pe celălalt să devenim variantele noastre cele mai bune. Am învăţat multe împreună despre inteligenţa emoţională și ne place să ne spunem ceea ce gândim. It's all about being natural baby...




În ce proiecte sunteţi implicaţi în momentul de faţă? 

Jean: Eu sunt muzician, lucrez la studiourile Hahaha Production din 2015 și îmi lansez primul meu EP în toamna asta. Îmi place să dau concerte, scena fiind pentru mine un loc intim unde îmi pot face de cap. Scriu, cânt și compun un gen rockish, de dans, cu atitudine. Lumea începe să reacţioneze super-tare la asta, le place. Mereu forţez un pic limitele impuse de societate, de altfel nu sunt altceva decât un tip cu multă încredere în el și cu tupeu (vezi campaniile mele de promovare de pe Insta). Consider că în vremurile noastre trebuie să fim noi înșine și să ne ajutăm unii pe alţii să creștem. Principiul este să fim „side by side până ajungem mari” (așa cum mi-a spus prietenul meu Marius Chivu, scriitor, la lansarea cărţii Sfârșit de Sezon, unde am fost invitat să cânt ceva Tom Waits și Dylan). 


Bianca: Eu sunt o fostă dansatoare de dans sportiv, deși zicala „once a dancer, always a dancer” este foarte adevărată. M-am oprit din dans când am terminat facultatea, din mai multe motive... Primul, și cel mai supărător, pentru că am o problemă la umăr, care a fost suprasolicitat în ultimul meu an de concursuri, și al doilea este că nu știu cât de tare îmi mai doresc să dansez pentru vreo Federaţie de dans (jocuri murdare și politică multă există și în dans). Datorită firii mele foarte organizate, am lucrat o vreme ca Executive Assistant la o bancă. A fost o provocare pentru că în sinea mea sunt o artistă și la bancă nu mă puteam exprima mereu așa cum simţeam (mă refer aici la look, spre exemplu). Apoi, s-a ivit oportunitatea să lucrez drept content writer pentru un blog de dans sportiv worldwide – dancesportlife.com. Pentru ei scriu articole și mă ocup de implementarea unor noi proiecte care o să unească foarte mulţi dansatori.




De ce rock mainstream și de ce dans? Credeam că sunteţi mai underground. 

Jean: Sunt fan absolut orice gen de muzică, însă prin vibe-ul ăsta rockish simt că pot să mă exprim cel mai bine. Îmi vine natural. Mainstream, pentru că pot! Underground-ul este foarte nișat și nu ajunge decât la oamenii care îl consumă, însă eu vreau mai mult... Pentru mine muzica nu este legată doar de underground sau mainstream, este un limbaj universal. Muzica trebuie să aibă mesaj, trebuie să reflecte contextul actual, trebuie să miște sufletele milioanelor de oameni, trebuie să sufere și să se bucure în același timp cu toată ţara asta. De aceea, prin ceea ce creez încerc să ridic mai sus ștacheta, să inspir și să îi ajut și pe alţii să o facă! 


Bianca: Eu am ales dansul pentru că de mică, ca să mănânc (pentru că eram o mofturoasă), bunica mea dansa tango cu mine prin casă. Cred că ceva acolo a produs un efect și la 9 ani m-am apucat de dans. M-am îndrăgostit iremediabil de felul în care dansul îţi permite să te exprimi. Prin dans mi-am exprimat firea pasională, mi-am exprimat tristeţea și dorul, mi-am exprimat fericirea. Dansul m-a învăţat cum să simt conexiunea cu pământul de sub mine și conexiunea cu cei din jur. Cât despre underground, hmmmmm. Cred că eu sunt underground doar prin faptul că sunt foarte sinceră și naturală și îmi plac chestiile autentice, aceste calităţi fiind din păcate din ce în ce mai rare.




Care e secretul unei relaţii cool? 

Comunicarea este cheia tuturor relaţiilor de succes. Este foarte important să clarificaţi dorinţele fiecăruia, pentru că altfel există riscul să te pierzi pe tine ca individ. Dorinţele trebuie discutate, înţelese și, pe cât se poate, satisfăcute. 


Respectul reciproc este de nelipsit, cu toate că nouă ne place să râdem unul de celălalt și așa ne tease-uim. 


Un alt secret... Don’t be all over each other, este boring and nobody cares. 


În rest, fiţi true, fără niciun fel de inhibiţie, always be yourself. Spune tot ceea ce gândești partenerului tău, de orice natură, doar nu o să te muște. Sau poate că da.



De Ioana Sabo

credits photo: picturethis.ro



Comentarii

Mai multe

Nikos Bikfalui, băiatul de 12 ani care echilibrează cariera de actor în filmul Transilvanian Ninja cu Olimpiada de Matematică

Nikos Bikfalui, băiatul de 12 ani care echilibrează cariera de actor în filmul Transilvanian Ninja cu Olimpiada de Matematică

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Cele mai citite

Iubirea necondiționată înseamnă acceptarea emoțiilor și nevoilor de bază ale copilului

Iubirea necondiționată înseamnă acceptarea emoțiilor și nevoilor de bază ale copilului

De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

Staffordshire Bull Terrier, demn de toată încrederea

Staffordshire Bull Terrier, demn de toată încrederea

Cum să îți decorezi casa în culori vii cu ajutorul produselor Meli Melo Deco

Cum să îți decorezi casa în culori vii cu ajutorul produselor Meli Melo Deco

Bogdan Naumovici i-a propus fiului să rămână repetent

Bogdan Naumovici i-a propus fiului să rămână repetent

Moody Decor - dark colours, relaxing mood

Moody Decor - dark colours, relaxing mood

Therme lanseaza 3 noi parcuri naturale unice in Europa, reunite sub conceptele echilibrului, sanatatii si perfectiunii matematice

Therme lanseaza 3 noi parcuri naturale unice in Europa, reunite sub conceptele echilibrului, sanatatii si perfectiunii matematice

Top 10 pancarte de la protestele anti-guvernamentale

Top 10 pancarte de la protestele anti-guvernamentale

7 trucuri vestimentare pentru o apariție WOW!

7 trucuri vestimentare pentru o apariție WOW!