Ţarul prăjiturilor și nostalgice delicii

Dacă vorbesc despre chestii care se topesc în gură, primul nume din oraș care-mi vine în minte e Zexe Braserie.

Când am cunoscut-o pe Ana Consulea, în urmă cu mai bine de un an, era o foarte devotată realizatoare de cofeturi românești, variante revizitate și-napoi la lume date. Săptămâna trecută am regăsit-o, dar la pasiunea ei pentru crearea de dulciuri s-a adăugat și calitatea de antreprenor, ceea ce a maturizat-o brusc pe această fată devotată bunului gust.

Ca să intru direct în subiect, am să vă recomand trei nestemate culinare ale colecţiei de toamnă de la Zexe Braserie (Aviatorilor 65), o adresă cu totul specială a dulciurilor de clasă care se găsesc în București. Încep cu Poirot, adică un deliciu cu ciocolată neagră, pere, nucă și un pic de alcool. Reţeta n-are de-a face cu mustaţa celebrului Hercule Poirot, însă dacă îţi înfigi linguriţa în acest cofet fin, se va face brusc Belgia în jurul tău, ţara de origine a detectivului zămislit de pana Agathei Christie. 

Aș continua cu Hamburg - știţi, prăjitura copilăriei noastre, conul acela de ciocolată a cărui siluetă e „stricată” de niște boabe pântecoase. În interpretarea Anei, Hamburg-ul și-a schimbat forma, are o ciocolată mult mai fină, iar gustul e revelaţie, deși vorbim tot despre boabe de struguri cu evidentă înclinaţie spre alcool, într-un înveliș moale, brun, năzuibil.

Mă voi opri însă mai mult la Medovik. „E obsesia mea!”, zice Ana, pentru a se corecta imediat. „Adică nu chiar obsesie. Dar. Oricând te-ai gândi să mănânci ceva dulce, ţi-ai dori Medovik”. Ei bine, la mine e chiar obsesie. Pentru că, ah, Medovik e regele preferinţelor mele culinare în materie de deserturi. 

I se spune Ţarul prăjiturilor, a apărut în Rusia pe vremea ţarinei Elisabeta Petrovna și a devenit extrem de popular în perioada sovietică, e drept, fiind și destul de simplu de făcut. Medovik are corespondenţi în Serbia, dar mai ales în Ungaria. De-acolo vine reţeta pe care mi-o făcea bunica (mezes teszta, verișoară primară a interpretării pe care o dă Ana Consulea acestei prăjituri cu miere).

Bunica mea, nu știu dacă am apucat să vă spun asta, era posesoarea celei mai albastre priviri din câte pot fi închipuite (cu excepţie peruzelei din ochii soţiei mele, desigur) și făcea, păcat că nu vă mai pot demonstra asta, cele mai bune prăjituri din lume. 

Ele erau bune nu numai pentru că le mâncam în fiecare sâmbătă și duminică ale vacanţelor mele petrecute într-un splendid burg trasilvănean, în timp ce parcurgeam cu nesaţ clasicii literaturii universale (mă rog, fiecare cu adolescenţa lui - a mea așa a fost). Erau bune pentru că nu le mâncam cu felia (romburi, cel mai adesea), ci cu tava.

În comunitatea mic-burgeză în care se întâmpla asta, nu era ceva ieșit din comun: când femeile din curtea aflată în centrul Târgu- Mureșului, toate casnice, se înţelegeau să facă, de pildă, găluște cu prune (gomboţ, veneau alături de bucăţele de aluat gol tăvălit prin pesmet, denumite „puţuci”), se mâncau cel puţin câte o duzină de cap. 

Iar Mezes-ul... Pur și simplu mâncam din ochi această prăjitură cu foi de miere, griș și un strat fin de dulceaţă la mijloc. Pentru că se face cu unt, deasupra ei se așternea un ștergar special și trebuia să stea o noapte la rece, ceea ce depășea puterea de mea de acceptare. Tabla asta întărită, din care puteam gusta doar colţurile înainte de a fi băgată în frigider, se înmuia apoi ca prin farmec și era servită. Mă rog, vorba vine, nu trebuia să mă servească nimeni, fiindcă mă repezeam asupra ei și, invariabil, o devoram literalmente, închis în camera mare, în care citeam după-amiezele, loc de tihnă și reverie.

Mă închideam acolo cât mâncam, într-un acces, îmi place să cred, singular de egoism - n-aș fi împărţit mezes-ul nici măcar cu surorile din vecini, Evike și Zsoka, de care am fost îndrăgostit pe rând... 

Pentru aceste amintiri deșteptate - și, vai, nu v-am zis nimic de plăcinta cu prune, de surcele, de beţigașele de vanilie din laptele de pasăre pe a cărui spumă plutea inefabil un fruct confiat... - îi sunt recunoscător Anei.

Meniu de braserie

La Zexe Braserie, poţi să ceri mic dejun tot timpul zilei. O să îi rog pe sclifosiţi să-și întoarcă un pic privirile la perete și am să vă spun că aici vă puteţi desfăta cu popularul breakfast pereche de crenvurști cu pastă de hrean și muștar, cu menţiunea că acești crenvurști sunt din carmangeria proprie, sau cu ouă ochiuri cu bacon crocant (și baconul provine din carmangeria proprie, este tăiat subţire și copt îndelung la foc mic cu spumă de spanac și felii de cașcaval maturat). Dacă adăugaţi o la fel de cerută tartă cu brânză de capră și praz, stinsă cu o limonadă cu ghimbir, se cheamă că v-aţi pus burta la cale până la următoarea gustare!

De Horia Ghibuțiu

Horia este gazetar freelance, dedulcit la mediul digital după un sfert de veac în care a slujit tiparul.