Pentru că FINCA

O delectare iberică în buricul târgului bucureștean: mai mult decât un restaurant cu specific spaniol - o mică bucurie a vieţii.

Revin de fiecare dată cu plăcere pe Grigore Alexandrescu, la restaurantul cu specific spaniol La Finca by Alioli, deţinut de un român care n-a plecat la căpșuni, ci ca să înveţe tainele bucătăriei spaniole. Am convingerea că a buchisit cum se cuvine, ca dovadă, acest local păstrează standardele nealterate, importă produsele direct de la furnizori locali din Peninsulă, mâncarea are savoare ce nu se pierde nici când mergi a doua, a treia, a patra oară. 

Nu știu unde invitaţi voi oaspeţi de seamă de peste Ocean atunci când vin în România și vreţi să-i impresionaţi. Probabil, aţi fi ispitiţi să îi duceţi la unul din restaurantele cu specific local, ca să priceapă străinul ce comori culinare avem noi. Cu îngăduinţa voastră, eu am altă listă scurtă, iar de pe ea nu lipsește La Finca, întrucât, chiar dacă spiritul spaniol e atât de prezent aici, e, totuși, un restaurant românesc toată ziua, dar unul neinfluenţat de datinile și apucăturile noastre nu întotdeauna fine. Așa că, dornic să celebrez cu niște prieteni dragi reveniţi pentru puţin din America, am decis să, cum se zice?, "Viva la fiesta". Și am transformat într-o sărbătoare gastronomică o seară de sâmbătă caniculară din metropola noastră cea de toate zilele. 

Am ignorat însă complet unul dintre proverbele spaniole potrivit căruia "Desayuna mucho, come más, cena poco y vivirás" - vezi Doamne, trebuie să mănânci strașnic la micul dejun, să te saturi la prânz, să iei ceva ușor seara și să te bucuri de viaţă. Uite că uneori vreau să mă bucur de viaţă și luând o cină copioasă!

La Finca sunt nenumărate opţiuni, dintre care cu Gambas al Ajillo (creveţi proaspeţi prăjiţi în ulei de măsline, cu usturoi și ardei iute), cu fabulosul Jamón Ibérico (din porc negru îndopat doar cu ghindă, carnea n-are grăsime, e un deliciu!) ori cu faimoasa coadă de taur a la Madrid (coadă de taur, ceapă, morcovi, făină, foi de dafin, vin roșu) nu dai niciodată greș.

Meniu de cină

La începutul lui august, când am fost, în patru, la Finca, am ales însă alte bucate. Ca să mă simt ca în Spania, am fost ispitit să comand "una de paella y sangria, por favor". Dar să vă prezint ce am comandat eu. Mai întâi, o carafă cu sangria, pentru asigurarea unei atmosfere de fiesta, precum și apă plată Solan de Cabras (îmi plac, în egală măsură, sticlele albastre agăţate prin local ca elemente decorative, precum și cele de pe masă, din care îmi torn zdravăn în paharul în care pun gheaţă cu nemiluita când e cod galben sau mai rău). 

Apoi am zis să testez un element de noutate din meniu - Paella con Pulpo. E o porţie babană, pentru două persoane, și conţine caracatiţă, ardei roșu, ardei verde, roșii, supă de peşte. Literalmente, am ras tot din tigaie, n-a apucat să se răcească defel. Și am încheiat cu un desert tradiţional - crema catalană (un fel de crème brulee, doar că e făcută pe plită, nu la cuptor, mă dau în vânt după "cioburile caramelizate"!). 

Ar fi multe de povestit aici, doar că o masă în acest loc trebuie încercată, nicidecum povestită. Concluzia, la Alioli, te conduce invariabil la același enunţ: "la comida es maravillosa". 

Pe data viitoare!

Scris de Horia Ghibuțiu