Pasiune franţuzească și terroir românesc
În Dobrogea, tradiţia vinului e mai veche decât limba română. Dar ea a renăscut cu adevărat acum un deceniu, când Marc Dworkin a extras din calităţile locului ideea unui vin de inspiraţie bordeleză, dar plin de respect faţă de tradiţia și amprenta locală.
Visul lui Dworkin s-a transformat în realitate cu ajutorul omului de afaceri și pasionatului de vin Dr. Karl-Heinz Hauptmann, cu ajutorul căruia terenurile, la vremea respectivă sterpe, de la Aliman au fost cucerite și puse la treabă într-o cramă-boutique, cu o suprafaţă de numai 80 de hectare, gândită pentru a stârni curiozitatea și mirarea cunoscătorilor. Dworkin a pus la treabă tehnologia modernă, fără a neglija procedeele tradiţionale, precum culesul manual și selecţionarea atentă a strugurilor și, nu peste mult timp, vinurile Alira treceau graniţa României și chiar a Europei.
Totul s-a petrecut conform devizei: "Singurul lucru pe care îl iubim mai mult decât vinul românesc este vinul bun românesc." Colaborarea dintre cei doi, Marc Dworkin și Dr. Karl-Heinz Hauptmann, nu era nouă. Cu ceva ani înainte, la sud de Dunăre, în Bulgaria, la Bessa Valley, porniseră împreună o adevărată aventură vini-viticolă: vinuri bulgărești disruptive, așa cum piaţa vecinilor noștri nu mai cunoscuse. Această revoluţie în vinificaţia bulgarilor le-a adus celor doi nu numai popularitate, dar și premii și recunoaștere internaţională.
Succesul i-a făcut să se uite înspre teritorii noi care ar putea fi exploatate, iar zonele Aliman și Rasova (de unde și numele de Alira) au fost cele la care s-au oprit. Alira Merlot 2009 a fost primul vin lansat pe piaţă de noua cramă boutique, iar forţa lui ascunsă de gustul blând, catifelat, l-a făcut să aibă succes printre iubitorii de vin.
Au urmat cupaje sau monovarietale care au confirmat așteptările, de la Cabernet Sauvignon sau Fetească Neagră până la Rose, Sauvignon Blanc, Tribun sau Cuvée sau gama ALIRA Grand Vin. Vinuri cu pasiune, dăruire, știinţă și personalitate. Vinuri deosebite. Marc, obsedat de detalii, se implică în tot procedeul de vinificaţie, de la plantarea viei și deciderea perioadei optime de culegere până la îmbutelierea vinului și prezentarea lui către consumatori. Pentru că aceasta este adevărata pasiune pentru vin.
Alira Merlot
Un vin complex, armonios, elegant, maturat în baricuri de stejar franţuzesc, cu arome de piersici și ciocolată, o bucurie a simţurilor.
Alira Tribun
Un vin proaspăt, ușor de băut, cu mineralitate plăcută și arome dominante de fructe roșii. Veţi fi surprinși de exotice tușe de eucalipt și cardamon.
Alira Grand Vin Fetească Neagră
Un vin preţios, ediţie limitată, care pune în valoare soiul nostru naţional, cu un gust de fructe roșii completat de note subtile mai exotice sau mai cunoscute nouă.
Comentarii