Le Boutique, un restaurant şic cu parfum istoric

Pe una din străduţele pline de șarm ale Bucureștiului, am descoperit un restaurant cu parfum de odinioară. E o zi de vară tânără, abia a început iunie, când purced agale spre Sfântul Ștefan, una dintre străduţele mele preferate de plimbat și de căscat ochii la case vechi, destule restaurante, cu faţade făţoase, ornamente neașteptate, curţi cochete și vegetaţie ce te face să uiţi de metropola aglomerată și poluată cu care te-ai obișnuit.

Am mai fost în zonă de curând, la o aruncătură de băţ, în cartierul Mântuleasa, cu ocazia traseului cultural pietonal „Bucureștii lui Mircea Eliade“, realizat de băieţii de la ARCEN (dacă remarcaţi în weekenduri sute de oameni care se plimbă pe străduţe vechi în tururi ghidate, înseamnă că ne-aţi văzut!). După strașnica plimbare cu iz cultural, am luat-o cătinel spre casă, adăstându-mi ici-colo prietenele care fotografiau case pe lângă care treceam – pe Plantelor, pe Popa Soare –, sanatoriul în care s-a stins, într-un iunie crud din urmă cu 128 de ani, Mihai Eminescu și altele, și altele. Așa am ajuns la răspântia în care e amplasat azi restaurantul cu meniu internaţional Le Boutique și mi-am promis să revin la parterul acestei case vechi cu etaj, pentru o degustare frugală sau copioasă, în funcţie de cum aveam poftă.

Zis și făcut. În drum spre Le Boutique am trecut de amplasamentul splendid al Colegiului Noua Europă – va fi dejunat Andrei Pleșu în restaurantul învecinat? Iată o întrebare la care mi-am pus în cap să aflu răspunsul! Ploua subţire, cât să potenţeze parfumul teilor bătrâni din zonă, o vreme aproape britanică (scoţiană, ca să fiu mai exact, acolo unde există două anotimpuri: iunie și iarna), dar avea să se oprească, astfel încât, ca să încep cu sfârșitul, mi-am savurat cafeluţa-digestiv pe terasa discretă și cochetă de la Le Boutique, loc prielnic de taifas ori contemplare. 

Calamari de poveste

Am cerut un fresh de portocale, întru deschiderea apetitului, și am răsfoit distrat meniul. De la secţiunea pește, am oscilat între scoicile în sos de vin alb, care-mi fuseseră recomandate de o prietenă, și platoul cald de fructe de mare (conţinând caracatiţă, calamari, scoici, creveţi și salată mix). Mi-a atras însă atenţia calamarul umplut cu brânză feta și bine am făcut că am optat pentru acest fel principal: m-am înfruptat în voie din tentaculele cărnoase, nu de proporţii urieșești, precum cei din povestea lui Jules Verne, dar suficient de mari ca să-mi satisfacă poftele. Am ales acest fel de mâncare ușor pentru că eram și într-o ușoară criză de timp, altminteri aș fi optat pentru o variantă copioasă, la care cred că mă voi repezi data viitoare: cotlete de miel demiglace cu bere neagră și cartofi cu rozmarin. Când îmi place să cred că voi avea timp berechet la dispoziţie pentru a mă bucura și de ambianţa modernă, șic, a restaurantului – designul interior contrastează cu parfumul de odinioară al zonei, dar face casă bună cu așteptările celor sosiţi aici pentru a savura bucatele într-un mediu plăcut, neostentativ. Îmi voi lua un Souffle de ciocolată „Le Boutique“, voi savura un pahar de gin (vedeta sezonului, dacă mă întrebaţi, era și timpul!) și voi zăbovi cum se cuvine în acest Food Concept Store prietenos.