Home dining @Yuki

Mânuiesc bețișoarele cu stângăcie – în mod evident, nu fac parte dintre cei 30% dintre pământeni care le folosesc pe post de tacâmuri în mod curent – și sunt pe cale să amestec wasabi în bolul de soia, ceea ce iarăși e o greșeală elementară de protocol culinar nipon. Bețișorul de jos îmi va aluneca între degetul mare, inelar și degetul mic, iar pe cel de sus nu-l voi ține ca pe un creion. Iar când mă voi întinde după calamari, îi voi înmuia din reflex în bolul cu soia, deși au alături un sos delicios preparat chiar din soia și ghimbir. 

Dar asupra mea sunt ațintite priviri pline de înțelegere, pe parcursul cinei pe care o iau în prezența distinsei Mayo Nishiike, prim secretar la Ambasada Japoniei din București, și a lui Yuki Ichiro, șeful restaurantului căruia i-a împrumutat prenumele și unde te poți bucura de mâncare autentic japoneză, ca acasă. Sunt la Yuki, rafinatul restaurant japonez de pe Puțul lui Zamfir nr. 5 și nu, nu mănânc sushi în această seară, deoarece bucătăria tradițională japoneză e mult mai complexă decât acest tip de mâncare foarte popular pe tot mapamondul, dar nereprezentativ în raport cu preparatele de la Yuki – cele pe care le dăm copiilor noștri, îmi șoptește complice managerul. 

E un meniu simplu, scurt și savuros, de care te bucuri într-o ambianță replicând aerul unui cămin tradițional japonez prin decorațiuni și elemente arhitecturale specifice, având drept fundal sonor jazz în surdină, ceea ce te transportă instantaneu în cărțile lui Haruki Murakami, pe care le poți răsfoi în tihnă – se găsesc în rafturile unei cochete biblioteci din restaurant. 

Am venit să testez veritabilul home dining japonez, dar pe parcursul serii mă voi transforma într-un burete care acumulează o serie de cunoștințe indispensabile unui locuitor al marelui sat global. Voi învăța să mănânc supă cu bețișoarele – pur și simplu, voi sorbi din bol și voi pescui legumele cu aceste tacâmuri minimaliste care în Japonia sunt personalizabile și de o varietate uluitoare – lăcuite, perlate, chiar și croite pentru degete de copil. Voi afla crâmpeie din dieta macrobiotică – Yuki deschide o carte la pagina în care se găsește marea piramidă a vieții: în timp ce voi sorbi dintr-un lichior bazat pe caise și brandy, înainte de a mă bucura de cel mai fructat sake pe care l-am gustat vreodată, voi afla cât de greșit mă alimentez îndeobște! Cum nu consum zilnic produsele situate la baza piramidei (cereale integrale, legume, leguminoase, murături, ve getale marine) și cum mă înfrupt, haotic și nesănătos, din ceea ce ar trebui consumat lunar doar opțional, alimentele din vârful piramidei: lactate, ouă, carne roșie!

Ce am degustat

Am ales din meniu un fel, pe care l-am socotit principal, nespus de sățios: Buta No Shoga-Yaki, mai precis, porc cu ghimbir și sos original de soia, prilej cu care am aflat că, în Japonia, carnea se găsește tranșată mărunt, ușurând sarcina Chef-ilor de la restaurante sau a celor de acasă. M-am desfătat, cu o bucurie copilărească, alegând boabele de soia din Edamame. 

Am băut cu plăcere supa Miso Shiru. Mi-am vârât lingurița în cel mai fin tofu, Oboro Tofu, atât de delicat încât pare cremă de zahăr ars, condimentat cu mirodenii veritabil japoneze. Am gustat din Kimpira, un soi de salată din sote de morcovi. Și mi-am promis nu doar să revin aici, dar și să ajung pe 1 noiembrie la „Oishii”, un eveniment cultural și culinar găzduit de Sheraton și celebrând armonia dintre sake și gastronomia japoneză.