Fir întins la Zavat

Ajunge să mă gândesc la deliciile pe care le-am mâncat sâmbăta trecută la Taverna pescărească La Zavat de pe Popa Nan și-mi dau seama pe dat’ de justețea expresiei „nu există iubire mai sinceră decât iubirea de mâncare” (apud George Bernard Shaw).

Se făcea că… hai să nu încep totuși așa, ca să nu credeți că vreau să vă torn o poveste pescărească. Mergeam pe Popa Nan, stradă cu strașnic vad negustoresc odinioară, la-nceput de veac al XIXlea, și mă-ndreptam spre o tavernă despre care auzisem numai de bine – ar fi unul dintre localurile cu cele mai cinstite meniuri pescărești din orașul nostru. Mergeam întins pentru că mă podidise, așaaa, o foame altoită cu poftă, una din senzațiile acelea care te fac să mărești pasul întru ostoire – pentru gurmanzii cinefili, îmi lăsa gura apă ca după pomana din „Sieranevada”, care se lăsa așteptată în capodopera despre românitate a lui Cristi Puiu.

Deși, vechi bucureștean, știu că nici măcar o foame de lup n-ar trebui să te mâne să grăbești pasul când treci pe Popa Nan, stradă doldora de povești, de istorie, de ficțiune (da, și-aici se petrec fragmente din „La Medeleni” a lui Teodoreanu), de case și curți care așteaptă să fie descifrate, cum e locul în care primăvara se face magnolia cât capul de copil sau casa îmbrăcată gros, aproape indiferent de anotimp, într-o iederă mereu trendy, da, acolo a stat Maria Tănase, îi repet oricui mă nimeresc să însoțesc în timp ce trec pe aici.

Să nu mai lungesc vorba, totuși. Am ajuns la Zavat (nu mi-am bătut capul să întreb de unde îi vine numele, zăvat știam că e adăpost pe vechi, dar nu cred că are legătură) și ne-am așezat la una dintre mesele din curticică, simțindu-ne norocoși – de parcă ne-ar fi urat cineva „fir întins”, așa cum li se zice pescarilor înainte să purceadă spre baltă – că găsisesm loc afară și puteam zăbovi după pofta inimii înainte să mergem la film (am fost apoi la „Profesorul de muzică”, un film brazilian despre favele văzut la Institutul Francez, dar asta-i deja altă poveste).

Am răsfoit meniul, slalomând printre ispite care mai de care, și m-am oprit la calamari umpluți cu brânză feta, alături de care am cerut o garnitură de cartofi cu rozmarin. Nu vă mai fierb, a fost literalmente un deliciu, cred că n-am mai mâncat așa bine produse pescărești de când am fost în Grecia, astfel încât, iată, vă recomand locul cu inima deschisă. Unde mai pui, nu a fost nevoie să mă las de prea multe ori invitat și am gustat și din creveții cu sos de unt și usturoi aflați pe platoul prietenei noastre – erau urieșești și se topeau în gură.

BEREA HIPSTERILOR

Ar fi mers de minune un vin alb la ce am comandat, dar ceva îmi spunea că ne-am fi întins cu șederea și riscam să întârziem la film, așa că am cerut câte o bere artizanală, nepasteurizată și îmbuteliată manual. E pe placul hipsterilor, fiindcă-i produsă în serie mică, dar nu numai din acest motiv, ci și pentru că, dincolo de detaliul că e 100% românească, e și pur și simplu bună. E fabricată la poalele vârfului Zăganu, la o aruncătură de băț de Cheia, iar bruna care se găsește în meniul tavernei despre care v-am povestit mi-a deschis și mai tare apetitul de mâncare. Ce să vă mai zic, împrumutând o expresie ce face furori în Ardeal? La tăți ni-i greu!