Festin și destin

Destinul îți scoate în cale unele localuri despre care ai impresia că au fost făcute special pentru tine. Amplasamentul, ambianța, bucatele și vinul te fac să ai un sentiment nedefinit – că ești acasă, că ele sunt acolo de când lumea ori că ai mai fost acolo într-o altă viață.

Așa e „Il Destino” de pe Silvestru, una dintre străduțele cochete din centru, pe care mă plimb adesea, în căutarea unui detox urban, fiindcă aici e liniște, umbră, traficul nu e infernal, iar casele au identitate, povești, parfum. Acest ristorante italiano despre care vreau să vă vorbesc azi e adăpostit de o casă boierească datând din 1890, are o terasă îmbietoare, saloane distincte și o cramă ideală pentru un refugiu pe-nserat. L-am descoperit în urmă cu un an – acolo fusese alt restaurant –, cu ocazia unui interviu cu Virgil Stănescu, președintele-jucător al echipei de baschet Steaua (sportivul, un tip fain, care stă în zonă, părea de-al casei, nu mai știu dacă era acționar sau amic cu acționarii, întrucât altele au fost subiectele abordate).

Cred că am luat paste, dacă mai țin bine minte, ceea ce e foarte posibil, deoarece într-un restaurant italian întotdeauna acestea sunt nu doar o opțiune naturală, ci și un mic test, care îți va indica modul, autentic sau ba, în care se implică Chef-ul chiar și în preparatele simple. Or, aici, marțea e zi de paste proaspete (le paste fresche), care au și un preț cumsecade. Sunt făcute în casă și-mi amintesc de o expresie de-a bunicii – mâncarea asta vorbește nenumărate limbi străine: cu siguranță vorbesc italiana la perfecție, ceea ce pare la îndemână, dar nu e, credeți-mă pe cuvânt, am fost în multe locuri și am testat multe produse!

Un lup cu legume

La „Il Destino” puteți nimeri una dintre serile cu muzică live care vă vor încărca de nostalgie, prin evergreen-uri ce vor întări sentimentul de familiaritate menționat la început. Vă invit să lăsați muzica să vă asezoneze seara de weekend cu o cină sănătoasă, simplă și de efect. Comandați-vă un lup de mare cu broccoli și sparanghel, recomandat de Chef Daniel Manolescu, e o opțiune sigură. Întâi de toate, lupul de mare e perfect pentru cineva atent la siluetă, dar care e și gurmand: carnea albă e dulce, iar textura delicat fibroasă a peștelui predispune la reverii. Sigur că un „Food Critic” satisfăcut poate semăna cu un pescar: dimensiunea și gustul peștelui sporesc exponențial din momentul în care „cina” a mușcat din cârlig! Și tot asemenea pescarului, cel ce-și descrie experiența culinară se roagă înaintea ca peștele să fie suficient de OK pentru a nu fi nevoit să exagereze!

Aici, fără nicio exagerare, peștele satisface exigențele, fie că e lupul despre care v-am zis, fie că e un păstrăv la grătar sau sub formă de rondele de somon. Iar broccoli... mă amuz de fiecare dată când mănânc această legumă dezarmant de simplu de preparat, amintindu-mi cum era silit George W. Bush să se lupte cu ea în copilărie, după care a ajuns ditamai șeful de stat și și-a permis să spună sus și tare că n-o să mai mănânce ceva ce nu-i tihnește, doar e președintele Americii și are tot dreptul! Dacă mă întrebați, și sparanghelul cam face parte din aceeași categorie – ți se bagă pe gât în copilărie la pachet cu un discurs în care ți se zice cât e de sănătos, îți displace profund, dar la maturitate vei descoperi că are gust și vei sfârși prin a-i da dreptate mamei care încerca să nu facă un mofturos din tine.