Cool people, cool choices!

Cool people,  cool choices!



Tatiana Ernuţeanu este blogger, specialist în comunicare și socialite. Se autodefinește drept bon viveur și iubitoare a esteticii. Gurmandă și fină observatoare a detaliilor care pot provoca dependenţă de locuri, cu o cultură demnă de invidiat, Tatiana ar putea scrie romane copioase despre gusturile memorabile și atmosfera boemă bucureșteană.



Plăcerea de a mânca și gusturile care ne plac își au rădăcinile și în amintirile în copilărie. Care sunt preparatele cu efect proustian pentru tine? 

Am fost crescută într-o casă cu multe femei, de generaţii diferite, astfel că la noi se gătea foarte des și foarte mult. Îmi amintesc soba Vesta, oalele aburinde, eu în patul de la geam, cu picioarele pe grătarul ușii de la sobă. Uneori, când era foarte frig, suplimentam cu lemne. Acel miros de lemn ars și mâncare este mirosul copilăriei. Există și câteva gusturi cu efect proustian, precum batoanele cu unt și miere, chifteluţele marinate cu dafin, omleta, laptele de pasăre, piureul cu mult lapte și mușchiuleţul de porc fript. Bunica mea era o femeie pasionată de două lucruri: de citit și de gătit și nu cred că era ceva să nu știe să facă, de la plăcinte simple până la lichior de ouă. De la ea moștenesc talentul acesta și plăcerea de a petrece timp printre arome și aburi. 


Există un fel de mâncare pe care nu l-ai refuza niciodată și pe care ţi-ai dori să știi să îl gătesti și tu? Unde îl găsim? 

Îmi plac foarte mult: Saltimbocca alla Romana cu vită, puiul Stroganoff și șniţelele. La orice oră sunt binevenite. Saltimbocca alla Romana am pregătit doar din pui, cu prosciutto și salvie. Mă feresc să pregătesc carne de vită, care este mai dificil de gătit pentru a rămâne fragedă. Cea mai bună Saltimbocca am găsit-o la Lugo, iar cele mai bune șniţele, la Unico Vero. Puiul Stroganoff cel mai bine gătit l-am încercat într-un mic restaurant numit Yakis, dar nu în București, ci în Moreni, Dâmboviţa. 


Atmosfera plăcută, servirea promptă și calitatea mâncării sunt cele trei ingrediente sine qua non pentru o ieșire la masă cu satisfacţie și bună dispoziţie incluse în preţ. Ai găsit în București locuri care să le bifeze pe toate? Care sunt detaliile de care ţii cont când alegi locurile în care mergi să mănânci? 

Sinceritatea mea caracteristică mă determină să spun că am întâlnit toate aceste trei "ingrediente” în două locuri, Osho Primăverii și Unico Vero. În rest, existau mici "desincronizări”: ba mâncarea era gustoasă, dar era adusă foarte târziu, ba servirea era promptă, dar gustul lipsea, ba mâncarea era gustoasă și ospătarii amabili, dar decorul nu era cel mai drăguţ. Alegerile mele ţin cont de ceea ce îmi doresc în acel moment și nu aleg după hotspoturile la modă. Mi se pare o depersonalizare să merg undeva doar pentru că toată lumea merge acolo și este bine cotat. 


Dacă ai musafiri care nu au mai fost în București, unde i-ai duce pentru a simţi din plin atmosfera orașului, inclusiv din punct de vedere culinar?

Periplul acesta culinar mi-ar plăcea să bifeze locuri cât mai diferite, în stilul capitalei noastre eclectice. Le-aș propune un mic dejun frugal la Grano, iar apoi o pauză între plimbări la Cofetăria Capșa, pentru o cafea și o prăjitură ca pe vremuri. I-aș ademeni cu o ciorbă de văcuţă la Caru cu Bere și aș încheia seara într-unul dintre cele mai frumoase restaurante din București, Veranda Casa Frumoasă, un spaţiu decorat exact pe gustul meu, în stil colonial cu accente art deco, de către cea care se ocupă de imaginea magazinelor Blumarine, și unde sunt sigură că ar fi seduși de salata blue cheese cu merișor și nectarine. 




Care ar fi terasele, roof-top-urile sau grădinile/ceainăriile unde consideri că merită să ne petrecem serile? 

Lista mea de locuri summerish nu este foarte mare. Am câteva preferate și le tot îmbin. Nu sunt fană a restaurantelor din zona de nord, cu excepţia vechiului restaurant Pescăruș, care a primit un face-lift și are acum o terasă superbă pe malul lacului, iar seara în interiorul restaurantului există și program artistic ca pe vremuri. Îmi plac mult Casa di David, terasele stradale de pe Calea Victoriei, cea de la Hotel Continental și cea de la Capitol, dar și cea de la Cercul Militar, unde au un profiterol ca pe vremuri și o jolie, jolie, salade de fruits, cum spunea Bourvil. În cartierul unde locuiesc sunt foarte multe restaurante, unde ne place să mergem seara, pe jos, la o plimbare de vară: Grano, Vacamuu, Entourage. 


Ne recomanzi 3 locuri pentru întâlniri romantice? 

Veranda Casă Frumoasă este, cu siguranţă, o alegere care girează rafinamentul tău și astfel cred că-ţi vei impresiona iubita. Uanderful, un loc ce îmi amintește de restaurantele din Manhattan, cu lumina difuză, decoraţiuni elaborate și muzică în surdină. Este locul perfect pentru un rendez-vous. Up Town promite un tête-à-tête intim. Noi ne-am sărbătorit aici multe aniversări ale căsătoriei și au și cea mai gustoasă Pavlova. Ah, și un pont: dacă ai chef să simţi aerul interbelic, poţi vizita restaurantul Nicorești, cu celebrul Salon al Amantelor, unde timpul pare că s-a oprit pe undeva pe la 1935. 


Ne recomanzi 3 locuri pentru ieșiri cu prietenii? 

Unico Vero, unul dintre localurile ascunse din București, unde atmosfera este relaxată, caldă, precum o trattorie de familie din Italia, unde găsești cele mai bune șniţele de vită. Voilà, un alt spaţiu plăcut, într-o casă frumoasă, cu plats du jour proaspete și de sezon, și Osho Primăverii, unde, fără dubiu, sunt cei mai buni burgeri și cei mai savuroși cartofi prăjiţi. Foarte mult îmi place și Galetto, unde există cel mai gustos cocoșel pe jar. 


Ne recomanzi 3 locuri pentru business meetings sau pentru a lucra în oraș? 

Fratellini este preferatul meu. Are mult șarm, cu mese verzi din sticlă, cu podea "sare și piper”, un peu art deco, cu canapele comode și cu cel mai gustos mic dejun Sunny Side Up Eggs & French Fries, bacon, garlic, cheddar chese. Pe locul doi, aș recomanda MÀ Bistro, un loc simpatic, micuţ, cu mâncare bună, și Hambar-Brasserie, un bistro cu terasa la Șosea, unde, vara, este umbră și poţi lucra în tihnă, în timp ce te bucuri de preparatele cu aer franţuzesc. 




Imaginează-ţi că ai musafiri la masă și poţi pregăti meniul selectând preparate din diverse restaurante din oraș. Ce anume ai alege? 

Am să fac acest exerciţiu de imaginaţie, dat fiind faptul că îmi place mult să gătesc și întotdeauna preparatele le fac eu, în mica mea bucătărie luminoasă. Prânzul nu ar respecta o temă, pentru că detest constrângerile, astfel că masa ar fi un mix and match de gusturi și influenţe. So, pentru un amuse bouche, mai bogat (pentru că sunt gurmandă), aș alege o selecţie de brânzeturi gustoase de la Mesange și câteva smochine, à la française. Apoi, câteva salate Cobb de la Up Town, pentru iubitorii the american dream, câteva orientale de la Nasser, neapărat midii pané de la Ancora și french fries, iar Pavolva, tot de la Up Town, ar fi desertul care ar încheia în mod opulent prânzul. Mi-ar plăcea să așez feţele de masă albe, brodate de străbunica, porţelanurile preferate, albe, Rosenthal, tacâmuri cu mânere din lemn fin și un buchet enorm de flori de sezon. Ca băutură, aș alege o sticlă de Xerex, preferatul meu. 


Cum ar arăta restaurantul ideal pentru tine? Cine l-ar decora, cine ar fi chef și care ar fi din punctul tău de vedere atmosfera care adună oamenii la masă? 

Îmi plac mult interioarele art deco, ca în Le jardin de Plumes din Giverny. Aș împleti albul luminos cu diferite nuanţe de albastru, accente turcoise și mov plume, sistemul de iluminat ar conferi o lumină caldă, deloc stridentă, pe mese ar fi astromelii, iar parfumul de interior ar fi preparat de un nose celebru. Mizez mult pe emoţii. Aș avea niște reguli clare, care să te ajute să te bucuri de experienţă: să nu deschizi telefonul în timpul mesei, să ai o ţinută adecvată, să nu vorbești tare și să respecţi locul, momentul și pe ceilalţi. Chef ar fi Raymond Blanc, iar decorator Steven Gambrel. Restaurantul nu ar fi niciodată pentru ieșirile în grup.




Un TOP 5 al restaurantelor favorite: Unico Vero Osho Up Town Fratellini Belle Epoque


Blog: http://www.thehotspotgirl.com Insta: @tatianaernuteanu



De Ana-Maria Năcioiu 



Comentarii

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Cele mai citite

4 reţete simple şi gustoase recomandate de Chef Scărlătescu

4 reţete simple şi gustoase recomandate de Chef Scărlătescu

Cum poate apa minerală carbogazoasă să evidențieze aromele preparatelor și ale băuturilor?

Cum poate apa minerală carbogazoasă să evidențieze aromele preparatelor și ale băuturilor?

Uanderful, un loc unde mâncarea și serviciile sunt la înălţimea designului

Uanderful, un loc unde mâncarea și serviciile sunt la înălţimea designului