Chinezărie cu gust

Ar putea fi cel mai bun restaurant chinezesc din oraș. Așa auzisem și n-am nicio obiecţie după ce l-am vizitat!

Între rondul Parcului Carol (mă rog, noi, bucureștenii cărunţi, îi zicem „La farfurie“ artezienei cu pricina) și clubul Fabrica, mai precis pe străduţa 11 iunie nr. 62, se găsește restaurantul chinezesc Long Fong, despre care am auzit/citit lucruri de bine, așa că am vrut să-mi conving propriile papile gustative că așa e.

Și așa e: fără pretenţii, fără fiţe, fără plusul acela de exotism al restaurantelor străine de aiurea de a-ţi semnala că acolo e altfel, Long Fong se remarcă printre restaurantele Bucureștiului graţie unei condiţii necesare și suficiente: mâncarea e foarte bună.

Îmi place să cred că v-am obișnuit la această rubrică să vorbesc în cunoștinţă de cauză. Am fost la destule restaurante cu specific chinezesc, de la cele obscure, de cartier, dar cărora li s-a dus buhul în privinţa calităţii mâncării, până la cele din centru, mai pretenţioase. 

Împărtășesc pe de-a întregul caracterizarea de pomină a specificului culinar din China: se mănâncă absolut orice are patru picioare, cu excepţia meselor, și tot ce zboară, mai puţin avioanele. Și am un respect deosebit pentru una dintre cele mai variate bogăţii culinare din lume, cea chinezească. Într-o vreme, când buchiseam influenţele diferitelor regiuni chinezești asupra preparatelor, eram în stare să ghicesc, cât de cât, de unde e mâncarea cu pricina.

La Long Fong însă, ambianţa plăcută a prietenilor, serviciile discrete și prompte, dar mai ales gustul mâncării, m-au făcut să uit de ifose culinare și pur și simplu să mă bucur de un prânz copios și gustos. Am mâncat chinezește, adică am comandat mai multe feluri și ne-am servit fiecare după pofta inimii, nu ca europenii care sunt obișnuiţi să se servească numai din farfuriile lor. Am deschis cu o supă acră picantă, pe care am savurat-o mânuind lingura cu repeziciunea cu care vezi la televizor că folosesc paletele jucătorii de tenis de masă - da, mi-era nu doar poftă, ci și foame.

V-o recomand cu plăcere - o să vă ridicaţi sătui de la masă, chiar dacă n-o să luaţi după aceea o raţă prăjită, care merge foarte bine cu niște cartofi prăjiţi picanţi (știu că risc să-i tachinez pe adepţii dietelor, dar n-am emoţii când amestec proteinele animale cu carbohidraţii).

O vită pe plită încinsă (aveţi și varianta din meniul zilei, pentru corporatiștii grăbiţi, respectiv vita fiartă iute) face toţi banii. Așijderea, furnicile din copac sau soteul de ţelină cu usturoi și urechi de lemn. A, și am încălcat eticheta chinezească fără să se supere nimeni - adică am cerut cuţit la masă, chit că acești asiatici consideră tacâmul cu pricina prea barbar ca să aibă dreptul de a sta pe masă, motiv pentru care și taie totul în bucăţele, gata să fie savurate și apoi îngurgitate cu nesaţ, ca să nu mai fie nevoie de cuţit. Era să uit și asta, nu sunt maestru la chopsticks și nici nu trebuia să-mi impresionez comesenii, prin urmare nu m-am sfiit să cer lingură și furculiţă.

De fapt, aici voiam să ajung: Long Fong nu e locul în care să simţi impulsul de a impresiona pe cineva (sau pe toată lumea, în Social Media), din simplu motiv că mâncarea e atât de bună, încât rămâi tu însuţi impresionat. Am ajuns să fim mișcaţi de normalitate? Da!

Scris de Horia Ghibuțiu.

Horia este gazetar freelance, dedulcit la mediul digital după un sfert de veac în care a slujit tiparul.