Aripile din grădina de vară

Prieteni gurmanzi, poposim azi într-o grădină de vară – ați observat că deja diminețile au iz de toamnă?; să profităm, dar, de aceste zile! – , o curte modernă plină de parfumul unui București istoric, atrăgându-i pe cei care se dau în vânt după spații creative, unde oamenii comunică între ei – așa cum se recomandă a fi J’ai Bistrot de pe Calea Griviței.

Ca în alte locuri cumva similare – Eden, Monteoru – la acest bistro mâncarea a fost multă vreme fudulie, băutura fiind temelie: un fel de replică a teraselor din perioada de glorie din Vama Veche, pe care bucureștenii nostalgici tot încercau să o reproducă în capitală, așa cum americanii se străduiau să mute peste Ocean castelele scoțiene cu stafii cu tot.

Lucrurile s-au schimbat însă, iar azi poți beneficia de un meniu variat, cum ar fi, bunăoară, cel cu aripioare de pui. La 28 de lei, primești 8 bucăți, după cum urmează: Crunchy Korean Wings, Coca-Cola Wings, Lemon Soy & Honey Wings, Teriyaki Orange Wings, iar la garnitură ai parte de Blue Cheese Dip + BBQ Carrots sau Hot JalapenoYogurt Dip + BBQ carrots. Am lăsat deliberat denumirile în engleză, să pară mai sofisticat, dar ați înțeles lesne despre ce este vorba: în mare, niște aripioare alături de morcovi la grătar.

Mi-au reținut atenția mai ales aripioarele făcute după rețeta coreeană, deoarece am o veritabilă  slăbiciune față de izurile și savorile mâncărurilor din această țară – mă refer, desigur, la partea de sud a peninsulei – unde algele se prăjesc, ridichile și ghimbirul sunt murate, din fasolea neagră se face o pastă delicioasă, iar semințele de susan decorează aproape orice farfurie.

Cum sunt aripile făcute în stil coreean? Sățioase, de o savoare aparte (orice carne de pe os are un gust și o textură inconfundabile), crocante, dar și fragede, delicate, însă și iuți. Ceea ce am învățat însă din momentul în care am cercetat un pic modul coreean de a găti este că acești asiatici au două modalități de a aprecia mâncarea: gustul limbii și gustul mâinii.

După gustul limbii, niște aripioare de pui pot fi marinate, aromate, picante – mă rog, tot soiul de profiluri de gust pe care le percepem în gură. Așa cum am învățat de la un mixolog celebru, Kenji Jesse, distingem cam cinci tipuri mari și late: dulce, acru, sărat, amar și umami (acest al cincilea gust a fost descoperit de un chimist japonez de la Universitatea din Tokyo).

Diferența majoră o face însă gustul mâinii, acea modalitate irepetabilă de a prepara o mâncare în funcție de fiecare bucătar. Indiferent cât de fidel ai respecta o rețetă, stilul fiecăruia își va pune o amprentă, aparent insesizabilă, asupra produsului finit, de la modul în care întorci carnea pe rotisor la felul în care învelești, să zicem, carnea tocată într-o frunză de varză.

Teatru @ Calea Griviței

Cumva, prepararea mâncării poate fi asimilată unei reprezentații de teatru: e un spectacol repetabil, dar care are un ceva aparte ce-l face diferit, iar rolurile sunt interșanjabile. De-o pildă, la J’ai Bistrot, protagonistă poate fi, pe rând, mâncarea, dar și ambianța, socializarea, amplasamentul pitoresc etc. Și dacă tot am vorbit de teatru, m-am amuzat să descopăr când am trecut ultima dată pe la acest bistro că o bună parte din Calea Griviței lua parte la o secvență de teatru imersiv – știți, genul acela jucat pe trotuar, unde actorii se amestecă atât de bine cu publicul că nu mai știi cine joacă și cine nu. Zic că m-am amuzat, fiindcă nu mă așteptam să dau de așa ceva pe Griviței, unde odinioară Caragiale, mai precis piesele lui nenea Iancu, era rege: pe această arteră azi foarte cool, din pricina paraginei, se punea „D’ale carnavalului” la Grădina Marconi, „O scrisoare pierdută” la Teatrul Brezeu, după cum, tot în veacul trecut, erau filmate scene din „Două lozuri”, ecranizare după scrierile lui Caragiale cu Birlic, ehei, în rolul principal…

Credit foto: Getty Images