
Cea de-a doua ediție a campionatului de dezbateri pe tema schimbărilor climatice, EARTHBATE, se află în plină desfășurare

Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) desfășoară și în acest an Campionatul de dezbateri pe tema schimbărilor climatice, „Earthbate”, care a ajuns la cea de-a II-a ediție. Lansat în 2021 cu scopul de a trezi interesul copiilor față de amenințările efectelor climatice asupra Pământului și, implicit, asupra ființei umane, proiectul este parte dintr-un program de educație privitor la acțiunile climatice, denumit Bridging European and Local Climate Action (BEACON).
Finanțat de Ministerul Mediului din Germania, BEACON este axat pe facilitarea schimbului între guvernele naționale, municipalitățile și școlile din Europa cu scopul de a consolida cooperarea și de a crea ambiții comune pentru realizarea obiectivelor Acordului de la Paris. Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) este unul dintre cei doi parteneri selectați de finanțatorul programului BEACON. În proiect sunt implicate 55 de instituţii de învățământ din Republica Cehă, România, Bulgaria și Germania.
Implementarea proiectului la nivel național este rezultatul colaborării SNRB cu școlile din țară, dar și cu primăriile din localitățile în care se derulează. Competiția din acest an a început în 26 ianuarie și va dura cel mai probabil până la sfârșitul lunii iunie.
În cea de-a doua ediție de „Earthbate”, s-au înscris elevi din învățământul primar, gimnazial și liceal, de stat sau privat, proveniți din București, dar și din alte județe din țară între care: Botoșani, Dolj, Cluj, Constanța, Hunedoara, Neamț, Prahova, Sălaj, Vaslui, Vâlcea.
Dacă anul trecut în competiție au fost înscrise 16 echipe, anul acesta numărul acestora a ajuns la 50, ceea ce demonstrează succesul proiectului în rândul publicului țintă.
Între principalele teme supuse dezbaterii, în competiția de anul acesta, se află subiecte care preocupă întreaga planetă în momentul de față, ca de pildă sustenabilitatea agriculturii organice, energia regenerabilă, defrișările masive, risipa de alimente, epuizarea resurselor naturale la nivel planetar, dispariția anumitor specii de plante și animale, transformarea deșeurilor în resurse și reciclarea bateriilor.
Pe lângă faptul că responsabilizează copiii, care, la rândul lor, își vor responsabiliza părinții, importanța proiectului „Earthbate” este cu atât mai mare cu cât, recent, președintele Klaus Iohannis a declarat drept necesară introducerea educației de mediu în școli ca materie obligatorie.
Mai mult decât atât, toate dezbaterile se poartă în mediul online, pe platforma Beacon Project Romania, ceea ce înlesnește accesul oricăror doritori la proiect, creându-le posibilitatea de a se informa, a interacționa și a pune orice întrebări cu privire la temele dezbătute.
Competiția de anul acesta se va încheia la începutul verii. Prima ediție s-a desfășurat până la data de 22 iunie și a fost câștigată de echipa „Save the Earth” a Școlii Gimnaziale Nr.56, Sector 2, București, care a disputat finala cu echipa „Viitor Verde” a Liceului Teoretic Maciuca, comuna Maciuca, județul Vâlcea.
Conform regulamentului concursului, o echipă este formată din trei elevi și un profesor coordonator, fiecare unitate de învățământ având dreptul să înscrie în competiție maximum două echipe. Moderarea dezbaterilor este realizată de reprezentanți ai Asociației SNRB, iar votarea echipelor se face în chat-ul paginii de Facebook de către persoanele din rândul audienței. În funcție de poziția adoptată față de subiectele supuse dezbaterii, echipele sunt împărțite în PRO și CONTRA, fiecare argumentând de pe poziția sa.
Premiile puse în joc de Asociația SNRB constau în brățări fitness, mini boxe portabile wireless, căști Bluetooth, încărcătoare externe - power bank, tricouri și hanorace, măști de protecție, pixuri și carnete, toate inscripționate cu logo-ul campionatului.
Prin acest proiect, Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor se detașează ca una dintre cele mai active entități care acționează concret și susținut în conștientizarea importanței protecției mediului în rândul copiilor și al adolescenților și, implicit, în rândul părinților și chiar al apropiaților acestora, ceea ce contribuie la schimbarea mentalității și a atitudinii generațiilor viitoare față de mediu și față de planetă în general.
Cele mai citite

Iubirea necondiționată înseamnă acceptarea emoțiilor și nevoilor de bază ale copilului
De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

Deco your life!

Staffordshire Bull Terrier, demn de toată încrederea

Cum să îți decorezi casa în culori vii cu ajutorul produselor Meli Melo Deco

Bogdan Naumovici i-a propus fiului să rămână repetent

Moody Decor - dark colours, relaxing mood

Therme lanseaza 3 noi parcuri naturale unice in Europa, reunite sub conceptele echilibrului, sanatatii si perfectiunii matematice

Top 10 pancarte de la protestele anti-guvernamentale
7 trucuri vestimentare pentru o apariție WOW!
Promo

Ce să mănânci când ești răcit
De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

Exploziile emoționale - 6 aspecte esențiale despre ce sunt și cum să acționăm, oferite de psihologul american Albert J. Bernstein

„Blestemul Insulei Oak” revine la HISTORY cu un nou sezon

Top 5 aparate pentru o cafea perfectă

De ce doare capul și cum te tratezi

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

Telefonul Medicului - un ajutor destinat întregului personal din linia întâi în lupta împotriva COVID-19

Comentarii