„Ce ți-a trebuit ție să spui că eşti rom?”

Gilbert Costache are 31 de ani și este model, actor și life-coach în SUA. În prezent, se împarte între Los Angeles și New York. A prezentat pentru branduri ca Armani, Nike sau Tommy Hilfiger, iar în România a apărut în videoclipurile Antoniei, Andei Adam sau ale Andreei Bănică. În curând va putea fi văzut în noul clip al lui Smiley, pentru care a filmat în luna octombrie, în L.A.

În urmă cu patru ani, Gilbert a participat la emisiunea SuperModels de la KanalD, unde a vorbit public despre etnia lui. „Ce ţi-a trebuit ţie să spui că eşti rom?”, l-a întrebat cineva după emisiune, gândindu-se că unii artiști sau designeri vor evita să lucreze cu el din acest motiv.

„Așa am simțit”, a răspuns atunci, dar întrebarea a continuat să îl macine. „De ce să nu spun? În ce lume suntem dacă nu spun cine sunt? Eu cred că de-aia mi-a dat universul şansa de a fi cunoscut şi să fiu în faţa camerelor. Ca să spun povestea mea.”

Când era mic, Gilbert juca fotbal cu o minge făcută din ciorapi, în casa din Rahova, unde locuia cu fratele mai mic, părinții și bunica. Mama și bunica erau florărese, iar tatăl lucra în construcții.

„Eu mai mult de jumătate sunt țigan, un sfert am de la bunica, care era unguroaică, și am și de grec ceva. Român, țigan, grec și ungur. Cel mai mult mă identific cu țiganul, recunosc.”

Gilbert își amintește că, la școala din cartier la care a învățat, copiii romi erau primii arătați cu degetul. „Când se bătea cineva în şcoală, când lipsea un portofel, era dată vina pe ţigani. Eu nu puteam să zic că eu sunt țigan și să mai fiu și mândru de asta. Pentru bunica mea a fost important să termin şcoala doar pentru a arăta celorlalţi, vecinilor, că nu suntem ţiganii ăia, că se poate.”

Într-o noapte, când dormea în aceeași cameră cu mama lui, tatăl a intrat în dormitor și a început să se certe cu soția. Bărbatul i-a spus că n-a iubit-o niciodată și că vrea să divorțeze. Gilbert, pe atunci un băiețel de zece ani, o auzea pe mama lui plângând, dar nu a îndrăznit să spună nimic.

La scurt timp, tatăl lui s-a recăsătorit, iar Gilbert o vedea zilnic pe mama lui îngrijorată că a rămas singură, cu doi copii de crescut.

„Mi-am propus să preiau eu rolul de bărbat în casă și să am grijă de mama, bunica și frati-miu. La 14 ani deja mă duceam în cazino și dădeam bani cu camătă, băteam copiii în cartier și le ceream taxe de protecție. Mama nu știa ce făceam. Am trăit mai multe vieți în paralel, pentru că în același timp eram bun la școală și la fotbal”, își amintește Gilbert.

La 18 ani, a plecat în Spania, unde se mutase tatăl lui, cu gândul să dea probe la mai multe echipe de fotbal de acolo. „Să fac bani și să ajung mare.”

N-a reușit însă să intre la niciun club de fotbal, așa că s-a angajat cu tatăl lui pe șantier. Câteva luni mai târziu, era bucătar la Burger King, apoi bodyguard la un restaurant și animator într-o discotecă.

Într-o seară, când dansa în club, cineva din echipa concursului Miss și Mister Spania a venit la el și i-a spus că îl vrea în show-urile lui de modă. După prima prezentare, a început să își dorească o carieră în modeling și s-a înscris la mai multe agenții de casting. Așa a ajuns și la Mujeres y hombres, o emisiune din Spania, care l-a făcut celebru la 19 ani – la scurt timp avea prezentări de modă la Madrid, Milano sau Istanbul.

Cu banii câștigați, și-a deschis un club în Madrid, împreună cu doi prieteni. Dacă înainte abia reușea să-și plătească chiria, acum avea viața la care visase. „Îmi permiteam să-mi fac toate poftele, să-mi cumpăr ce haine vreau, să am masă la VIP și să-i trimit bani lu’ mama.”

După șapte ani în care a stat departe de casă, s-a întors în țară să mai petreacă timp cu familia lui, în special cu bunica, pe care știa că n-o să o mai aibă mult timp aproape.

Deși avea tot ce își putea dori din punct de vedere financiar (își cumpărase două mașini și trei apartamente), la 26 de ani a început să-și chestioneze alegerile. Simțea că trăiește într-o minciună și atunci și-a dat seama că intrase în depresie. A depășit-o prin citit, terapie și meditație.

În 2015, a plecat la New York cu o mie de dolari în buzunar, cu gândul să rămână acolo. „În America trebuie să îți cauți joburi singur și, practic, tu ești creatorul tău. Chiar dacă aveam agent, tot a trebuit să învăț să mă vând.” Nu i-a fost ușor, dar a muncit continuu ca să-și îndeplinească visul. La scurt timp, s-a apucat de actorie. Simțea că prin teatru își poate exprima stări pe care le-a ținut mult timp în el, ca atunci când era mic și nu îi arăta niciodată mamei că e supărat, ca să nu o întristeze și mai tare.

Cred că în afară de a-i motiva și a-i inspira, dacă se poate, platforma asta trebuie să le dea și unele impulsuri lor, să-i ajute, nu? Să-i aducă într-o corabie, unde... În programe… programe care să-i trimită în Erasmus, în alte țări… și de aici mai departe.

Deși a primit până acum nenumărate confirmări, mai sunt momente în care se simte nesigur. A învățat însă să le gestioneze. „Am făcut o piesă de teatru Off Broadway în New York și erau 100 de persoane în sală. Și eu, practic, n-am mai știut nicio linie, m-am pierdut total, credeam că nu sunt îndeajuns de bun ca actor. Și atunci am zis: Frate, eu de ce sunt, mă, în New York? De ce trebuie să arăt eu oamenilor ăstora că sunt bun? Stai mă, puțin, e pentru mine totul. Și atunci, m-am dus pe scenă și am făcut pentru mine. Și de-asta sunt în pace azi”, spune Gilbert.

În prezent, este în negocieri cu o televiziune din România pentru a face parte dintr-o emisiune, anul viitor. Va continua să își asume public identitatea etnică, pentru a-i inspira și pe alți tineri romi: „Am ajutat unele persoane fără să le spun nimic. Că maică-sa le-a spus: Uite, bă, Gilbert, de ce a putut să facă? Au fost vreo două exemple care mi-au spus: Ce-ar face, bă, Gilbert? Că se asociau cu ăla… rahovistu, nu? Şi dup-aia cu ăla care e de succes.”

Gilbert este unul dintre cei zece ambsadori ai campaniei LikeRom, o comunitate de 100 de profesionişti romi care influenţează pozitiv societatea în care trăiesc. Iniţiată de Agenţia Împreună, LikeRom își propune să aducă în spațiul public poveștile celor 100 de profesioniști și să-i inspire și pe alții să li se alăture.

De Delia Marinescu