Recomandări de beauty pentru o primăvară colorată, dar mai ales parfumată

Nu prea știu cum am ajuns aici: abandonată de realitate în fotoliul cel mare, cu simţurile răvășite până la haos. Ultimul lucru de care îmi amintesc este că am deschis o sticlă splendidă de parfum, ce tocmai sosise prin curier. Era o sticlă rotundă – ca o lună, ca un măr, ca un început – cu finisaj catifelat. Încăpea perfect în căușul palmei, împlinind-o. „E făcută pentru a fi iubită”, mi-am spus, și gândul mi-a fugit la rotunjimile pline de poftă ale adolescenţei. Am ridicat capacul. S-a desprins cu un oftat scurt. A urmat o pulverizare prelungă pe încheietura mâinii stângi (acolo îmi place să gust parfumurile: exact unde inima vrea să-mi iasă prin piele), o adiere rece de lichid împroșcat și-apoi un miros ascuţit și cărnos de portocale sângerânde mi-a măturat memoria ca o explozie. Tocmai când suflul citric începea să se ridice, din gropile săpate în celulele olfactive au înflorit trandafiri și flori de vanilie. Parfumul lor a început să crească, să se transforme pe pielea mea, să se insinueze în vene ca o dulce otravă, să-mi inunde creierul cu imagini și sunete, să rupă bucăţi din timp – timpul meu – scoţând din el, de-a valma, amintiri.

Sunt în New York. Am 23 de ani și în timpul liber îmi place să mă plimb prin Manhattan. Sunt singură. Nu vreau să vorbesc cu nimeni. Vreau să ascult. Să privesc. De cele mai multe ori mă așez pe bordură pe 5th Avenue, aproape de Catedrala Sfântul Patrick, privesc trecătorii și încerc să le lipesc de imagine identităţi. Îmi imaginez viaţa lor în cele mai mici amănunte. De ceva vreme însă, sunt bruiată. Am companie. O doamnă în vârstă a început să-și facă veacul în bucăţica mea de paradis. E drept, nu ne intersectăm niciodată – eu am cubul meu de bordură, ea merge numai pe linia albă dintre benzi –, dar îmi stă ca un ghimpe în coastă. Îmi distrage atenţia. Presupun că nu are nici casă, nici familie, nici ocupaţie, pentru că o găsesc și o las mereu în același loc. Odată am stat pe 5th Avenue o zi întreagă, crezând că o să găsesc o breșă în programul ei. În zadar. E mereu acolo, patrulând pe linia albă, la nesfârșit, ca un roboţel. De fapt, și arată ca un robot. E îmbrăcată în cutii de carton de culoarea cafelei cu lapte, lipite cu scotch argintiu.

Ciudat e că nu o claxonează niciodată nimeni. Nimeni, niciodată nu s-a oprit să-i adreseze un cuvânt, să-i dea un bănuţ ori o felie de pâine. Pare că nu o vede nimeni. Și nici ea nu duce grija nimănui. Nu-și ia ochii de la linia alba, ca și când nu ar vrea să o piardă. În capătul străzii, la intersecţie, vine din când în când un poliţist. Pe mine m-a legitimat. Pe ea o lasă în pace. S-ar putea să o știe. Sau să nu o vadă. Am botezat-o Mary. Am decis că are 63 de ani. Restul poveștii se schimbă în fiecare zi: luni e o casnică din Massachusetts, cu o familie mare care ar fi îngrijit-o cu toată dragostea, în ciuda bolii ei sâcâitoare, dacă, în timpul unei crize, ea nu ar fi fugit de acasă; marţi, o profesoară de pian celebră, care și-a pierdut minţile din dragoste pentru un balerin rus; miercuri, jurnalistă sub acoperire; joi, neurochirurg răpit de extratereștri, ori cea mai mare voce a Italiei, ratată pe tărâmuri americane din cauza drogurilor, ecologistă fanatică, agent secret ori o biată victimă a sistemului bancar. Din toate poveștile astea lipite cu scotch argintiu, se naște Mary cea adevărată. Și mi-e dragă. Azi Mary m-a speriat de moarte. Nu am văzut-o când am sosit la bordură. Am privit în jur, nu era nicăieri. M-am gândit că am ajuns prea târziu, că plecase, și m-am întristat.

Era la apus. Mașinile se prelingeau ca un șuvoi sângeriu spre miezul fierbinte al soarelui ce sta să moară. Jumătate de oră de agonie. Apoi s-a lăsat liniștea. Și-atunci, mică, pe asfaltul întunecat, am zărit-o pe Mary. Stătea ghemuită și desena cu creta flori pe linia ei albă. Veștmântul de carton în culoarea cafelei cu lapte înflorise și el în toate culorile pământului. Părea pierdută în grădina ei de cretă colorată. Aș fl jurat că nu mă vede. Că nu vede nimic în jurul ei. Dar Mary s-a apropiat de mine și, fără să scoată un cuvânt, mi-a desenat pe bordură o floare mare de un roșu intens. Când a plecat, am simţit în urmă-i un parfum duios de liliac și flori de cais, de vanilie și trandafir sălbatic, de narcise și brândușe zdrobite. De primăvară. A fost ultima zi când am văzut-o pe Mary. Poate ea a rămas acolo. Eu nu am mai venit niciodată.

Soarele îmi intră în ochi și mă face să strănut, așa că-mi acopăr fruntea cu mâna stângă. Un parfum dulce și cărnos ca o otravă îmi izbește celulele olfactive, îmi inundă creierul și simt cum toate gropile din sufletul meu înfloresc trandafiri sălbatici și flori de vanilie. Prin genele mijite observ că în corcodușul din grădina mea abia au dat muguri de floare. Dar în mine e deja primăvară. Că așa stă treaba cu primăvara: se naște în noi și ne-nflorește oricând avem nevoie. Trebuie doar să o chemăm. Știu asta de la Mary. Cea care trăia într-o poiană cu flori de cretă.

Primăvara nu are nevoie de chemări complicate pentru a se naște în fiecare dintre noi. Uneori e de-ajuns o aromă, o culoare, un zâmbet sau doar un gând bun. Dar dacă ai nevoie de exemple concrete, iată ce mă face pe mine să înfloresc!

1. Marc Jacobs Daisy Dream Kiss e o licoare magică: miroase a frezie și iasomie. Îmi place să o pulverizez în spatele urechii.

2. Minidozele de vitamina C Fresh Pressed de la Clinique, cu mirosul lor proaspăt, de portocală, îmi aduc într-o clipă strălucirea pe chip.

3. Când vreau să mă simt sărutată de soare, folosesc câţiva stropi din iluminatorul cu efect bronzant de la Bourjois.

4. Fardul de obraji Giardini Italiani de la Collistar îmi înflorește chipul, 

5. iar fardurile corectoare Master Camo de la Maybelline mă luminează ca o zi de primăvară.

6. Oh, da! Să nu uit noul parfum Nina Ricci Rose Extase. Este… extaz absolut. Miroase a trandafiri presăraţi peste o spumă de zmeură pudrată cu vanilie. Când îl porţi, înflorești.

7. Masca de faţă Freshmade Lemon Mask de la Skinfood (disponibilă în Sephora) este revigorantă și proaspătă, ca o limonadă băută pe nerăsuflate într-o zi de primăvară, când iei pauză de la grădinărit.

8. Primăvara aduce întotdeauna tinereţe. Ca să o chemi, încearcă Drops of Youth, serul antiageing de la The Body Shop, cu extracte de flori și ierburi.

9. Se mai întâmplă să cer ajutor cerului albastru, să aducă puţină magie de primăvară. Ah, nu, nu-i cer să plouă. Ci îl stârnesc cu câţiva stropi de Aqua Celestia de la Maison Francis Kourkdjian. Miroase a flori de mimoză și mentă proaspătă. Când îl aștern pe piele, se face senin. Cerul îmi răspunde.

10. Imaginează-ţi că te afunzi într-un câmp de mentă și lavandă și te scalzi în lapte cocos. Așa este crema naturală de corp de la Pure by Daiana Anghel: adună extremele într-o binecuvântare a simţurilor. Exact ca primăvara.

11. Nu am fost niciodată primăvara în Toscana, dar, dacă mă parfumez cu Viole Essenziale de la Salvatore Ferragamo (disponibil în Douglas), îmi pot imagina lesne explozia de viaţă, aroma de stânjenei și flori de portocal ce plutește în aer.

12. Uneori primăvara vine cu un zâmbet. Iar dacă îi adaugi și puţină culoare, se pot întâmpla minuni. Îmi place să folosesc glosul de buze Lip Paint de la L’Oreal, în nuanţa zmeurii zdrobite…

13. ori luciul de buze Oh My Gloss de la Rimmel, de culoarea soarelui de aprilie, la apus.

14. Pentru chip, aleg Galenic Secret D’Excellence, ce se topește în piele ca un fulg de nea primăvara și asigură o regenerare completă a tenului. E crema ideală pentru a întineri.

15. Alteori mă răsfăţ cu crema proaspătă ca un sorbeto de la Dior, Hydra Life. Conţine extracte proaspete și crude de plante.

16. E drept, despre acest parfum am mai scris. Dar cum ar fi primăvara fără săruturi nebune? Deci nici pagina mea nu poate exista fără Baiser Fou de la Cartier, un parfum fierbinte, jucăuș și dulce.